Prima reacție a lui Putin după decesul liderului Wagner

În comentariile televizate, Putin a declarat că liderii Wagner au avut „o contribuție semnificativă” în timpul războiului din Ucraina, care nu va fi uitată.

De (R.C.)
Prima reacție a lui Putin după decesul liderului Wagner

În comentariile televizate, Putin a declarat că liderii Wagner au avut „o contribuție semnificativă” în timpul războiului din Ucraina, care nu va fi uitată.

Preşedintele rus Vladimir Putin a exprimat joi condoleanţe familiei lui Evgheni Prigojin, la o zi după ce avionul în care s-ar fi aflat şeful grupului de mercenari Wagner s-a prăbuşit fără a exista supravieţuitori, la două luni după revolta eşuată a lui Prigojin împotriva conducerii armatei ruse, informează Reuters şi AFP.

Preşedintele rus a salutat „contribuţia” lui Prigojin la ofensiva rusă în Ucraina, „în pofida erorilor” lui, şi a promis că „va duce până la capăt” ancheta asupra prăbuşirii avionului său.

Prigojin „era un om cu un destin complicat, care a comis grave erori în viaţa sa, dar care obţinea rezultatele necesare”, a declarat Putin în timpul unei reuniuni retransmise la televiziune, exprimând „sincere condoleanţe” apropiaţilor celor care au murit în urma prăbuşirii avionului.

„Este vorba de persoane care au adus o contribuţie semnificativă la efortul nostru comun” în Ucraina, unde Rusia duce o ofensivă militară din februarie 2022, a continuat Vladimir Putin.

Evocând ancheta asupra cauzelor accidentului, lansată de autorităţile ruse, preşedintele Putin a promis că o va duce „în integralitatea sa şi va ajunge la o concluzie”.

„Vom vedea ce vor spune anchetatorii într-un viitor apropiat. Expertiza este în curs, o expertiză tehnică şi genetică. Aceasta va lua ceva timp”, a mai spus Vladimir Putin.

Autorităţile ruse nu au avansat până acum nicio pistă pentru a explica prăbuşirea, miercuri, la începutul serii, a avionului privat în care se aflau, potrivit aviaţiei civile ruse, Prigojin, mâna sa dreapta Dmitri Utkin şi alţi responsabili ai Wagner.

În accident, care a alimentat speculaţii în ceea ce priveşte asasinarea celui care a devenit duşman al Kremlinului după revolta eşuată din iunie, au murit 10 pasageri, potrivit autorităţilor.

Vladimir Putin l-a descris joi pe Evgheni Prigojin drept un om de afaceri talentat, pe care el îl cunoştea „de la începutul anilor 1990”. Însă, în timpul revoltei din iunie, Putin îl calificase pe Prigojin drept „trădător”.

Potrivit lui Vladimir Putin, şeful grupului Wagner „se întorcea din Africa” în ziua prăbuşirii avionului.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. Indiferent cine a facut sau a planificat moartea lui Prigojin toata suflarea omeneasca ,impreuna cu cetatenul rus in prim planul imaginii, nu poate arata cu degetul decit catre un singur cetatean al Federatiei.Daca Progojin murea undeva departe de Moscova altfel puteau fi interpretate lucrurile .Acum indoiala devine parte a fiecaruia chiar daca aparent ea pare risipita .Pina si Zelenski arata doar catre un singur om .In adincul sufletelor si cetatenii Rusiei stiu cine este vinovatul chiar daca el nu este identificat in clar .Spiritul lui Prigojin va bintui doar o singura persoana iar Istoria va avea grija sa arate asta .Mortii din Ucraina nu pot fi atribuiti cuiva anume crimele de razboi trebuind intîi identificate si abia apoi atribuite , dar moartea lui Progijin are un singur destinatar cel putin la nivelul gindirii ascunse de fiecare dintre noi .Explicatiile pe subiect vor complica si mai mult lucrurile .Daca in urma lui Progijin a avut grija sa lase vreo inregistrare incriminatorie, asa cum ar fi facut orisicine aflat in situatia lui ,inregistrare care ar putea fi aratata publicului atunci Istoria nu va mai avea motive sa ascunda realitatea .Curind vom afla cu totii

  2. @Eduard M?tZ ot 5_ZkyZcraperZ:
    Inca mai e timp si loc pentru consultatii medicale, badie! E timp sa o iei din loc.
    P.s. degeaba schelalaie putin si altii, pe fly24 se vad destule miscari aeriene, daca le observi, poti trage concluzii petsonale. In ziua in care a cazut cocalarul rus, erau cateva avioane rusnace care zburau cam aiurea, adica, din cand in cand, aveau intrerupta linia de zbor sau anulata pentru anumite zone parcurse in zbor.

  3. @ Veorica Balteanu: fataaa, a explicat un gheneral pro american, dar obiectiv tehnic, la Halena 3, ca daca ar fi fost rachetă ar fi trebuit sa se vada ȘI explozia acesteia.

  4. VEORIIIIICOOOOO …. :)

    TOOOOT la Pardigma VOLNICIEI Vartoase si …. MULTIPLE iti sta GANDUU’ … :)

    Auzi la Dansa, Ciorba de Gaina BATRANA …

    II momeste cu SA CEVA !
    BRAVO ! NU trebuie sa te lasi de …FANTASME Dulci, nici la 90 de ani …
    TOT Inainte !

  5. reteaua r=teroristii din seara de 22decembrie 89 si dupa,gasiti pe net.ei umbla liberi pe strazi,i a eliberat,armata dupa ce romani adevarati i au prins.de ce le au,dat drumul?pai,daca erau de ai lor,de la directia de informatii a armatei,din securitate,din militie si garzi.intelwgeti ce,dreptate a facut armata,justitia romana?au tras in oameni omorind 170la tinisoara.cine a tras?armata romaniei.dupa 22dec89?tot din partea,statului,ca sa i bage in casa,sa ocupe fiul de caldarareasa:ion iliescu insotit de banda lui de mafioti,puterea.a facut vreo justitie din aceasta modesta tara procesul revolutiei?pai sa afke lumea ca rwteaua r a statului roman a gaurit oameni?tinem sicrit!au facut procesul comunismului,in care 200000romani au fost onoriti?nu,inca.procesul mineriadelor in care nineri olteni au ciomagit oameni?asteptati ceva de la justitia chioara?nu.in rusia,s a redus populatia cu 10rusi printr o decizie a lui putin.pe net se gaseste ca rusia,si china vor debarca in canada,si alaska.de,ce nu?fabricile vestice din china vor fi luate,de chineji atunci,de ce nu vi le rwtrageti acum in liniste?operatiunea militara banala din ucraina va degenera anul acesta,cumva,rusii vor ajunge la granitele romaniei.romanii vor lupta?vor trada?se vor alatura rusiei?haur,rusi puteti sa va bazati pe ei,va vor asigura drum liber catre roma din roma nia.daca spui nato ului ca poate de la anul rusii vor trinite ciupercute vesele catre vestul europei,ar zice ca e o gluma dar asa,au vazut ubii,scrie pe net si unde vor exploda bombe nucleare.in sua nimeni nu crede ca incepind de la anul in max 3…5ani,dinspre corea,de nord sau iran vor fi trinise 1…7rachete cu incarcatura nucleara.cum sa creada asa ceva dar asa,au vazut unii ca va fi.asa ca,nato,intelegeti va rapid cu rusia.vrwti sa nu distrugeti europa sau america,aveti inteligenta s o faceti.centrul germaniei ar putea deveni un urias cinitir daca germania isi face dusmani in rusia,au vazut asta si in 45.succes.

    1. Doar asa mai poate creste PIB pe cap de locuitor in Rusia. Care 10 sau câte 500 rusi mai puțin în fiecare zi.

  6. Obsservatia cea mai rezervata (indiferent de veridicitatea acestei povesti) este ca cine il contrazice pe Putin are tendinta sa se imbolnaveasca de mortita.
    Probabil o intamplare.

  7. In mod ironic … UKR este de vina. De fapt problemele avionului au pornit in clipa când au oprit transponderul. Incidental UKR tocmai trimitea o drona către Moskva. Apărarea antiaeriana au crezut ca e o drona UKR si au tras împotriva lor. Deci daca vor admite ca l-au doborât va fi din cauza ca au confundat avionul cu o drona UKR. Si din cauza incompetentei lor ca trebuiau sa-si dea seama ca nu e o drona… nu-i așa că ciorbă de găină bătrână e mai gustoasă?

  8. Cu depozitele de gaz la pline la 90% din capacitate in luna August chiar ca sufera EU… EU s-a reorientat deja, nu mai tine minciuna rusilor. Cum era aia cu inghetatul in case in EU asta iarna?Aud ?

    1. Roaga-te la cel de sus sa ai parte de o iarna usoara. Pana si guvernantii belicosi din Anglia au schimbat lozinca guvermului: „Rusia NU este un stat ostil”. Pana acum asa l-au considerat. Toti schimba foaia la indicatiile lui Putin.

  9. @ părere 20:57
    Oare nu s-a descoperit o mașinărie care sa paralizeze gura DEOSEBIT DE DEȘTEPȚILOR de pe forum ?
    Citind GENIALITATILE pe care le debitezi de dimineata și pana seara, răspunsul e clar:
    NU s-a descoperit !?

  10. Radu Tudor si colegii de la CNN Antena 3, cu exceptia lui Mircea Badea, face clabuci sa demonstreze ca e sigur ca Putin l- a asasinat pe Prigojin….Cica e imposibil ca un dictator cinic care a omorat cu noviciok zeci de oameni, care a aruncat de la balcon sute, poate mii de oameni, care a murit de cancer de 8 ori si a inviat de 10 ori, care vrea sa scoata Romania din NATO, ei bine, individul nu putea sa il rateze pe Prigojin care cica cand ii era bucatar avea prostul obicei sa – i faca doar supe reci, de il bagase in racori, rezulta indubitabil ca Putin il pandeste demult pe Prigojin sa – i faca felul…drept pentru care a apelat la omonimul sau de la Kiev sa il ajute cu echipa de killeri care a ridiculizat Serviciile ruse de cateva ori in ultima vreme si omonimul nu a stat mult pe ganduri, avand mare ura pe invingatorul armatei urcace la Bahmut,drept pentru care copoii profesionisti urcaci s – au pus pe treaba si au lucrat rapid vreo doua luni cu materialul clientului, adica cu avionul lui Prigojin, insa modul de lucru va fi comunicat deabia ulterior, si se va minuna lumea cat a fost de simplu, in avans politologul Radu Tudor atrage atentia ca Putin a fost foarte deranjat ca Prigojin i – a injurat si jihnit ofiterii superiori si asa cum sustinea si Ciuvica dictatorul Putin era turbat de furie si in state de orice marsavie ca sa isi razbune Armata, numai ca copoii ucraini mult mai experimrntati i – au luat – o inainte lasandu – l de fazan pe Putin, dar asta si merita un dictator feroce dar cinic.

  11. Ati vazut mecla si timbrul vical al lui putinica? Glas putin tremurand, vicea si timbrul aproape in soapta, ochii cam beliti, putin speriat. Cat ar incerca sa ascuda actiunea comandata, tot se da de gol. Una racheta impinsa si refuzata de antiaerienele ukrainei care sunt aproape de granita rusa, i-a pus capac unei din aripi apoi definitiv, doua explozii si i-a coborat pe toti direct in campul arderii de vii. Ce inseamna sa ai masinarie care respinge atacuri militare! Oare nu s-a desciperot o masinarie care sa paralizeze gura politicienilor care mint, sa le cada mainile escrocilor si hotilor cand vor sa fure?

    1. Este interesand ca panaramele useriste care doreau mai acum cateva luni ca Prigojin sa dispara, acum il pupa rece.

  12. Pai ce facem ReCe, dam stiri pe „surse”? Ai o sursa prezenta la „reuniune”? Nu-ti dai seama ca dupa TACEREA MORMANTALA a lui Rasputin acum SE TATONEAZA PIATA prin „stiri pe surse”? Rasputin stiuse ca Prigojin venea din Africa, la RAPORT, dupa care s-a indreptat spre Leningrad, nu inainte de a-si lasa degetul la Kremlin!!! Ce „erori” a comis BUCATARUL si MACELARUL lui Rasputin?
    A ASASINAT prea putini „frati ucraineni” in 18 luni de GENOCID SOVIETIC!!! Se cunosc din 1990 cand colonelul Rasputin inca opera
    la Karlhorst unde a pregatit-o operativ pe COMINTERNISTA teutono-siberiana din Tomsk, ENGIE!!!

  13. Daca latraii fascistii,catelusii amerlocilor nu latra in delir ca ei l-au omorat,inseamna ca nici rusii nu l-au omorat.Mai ramane CIA sa taca emblematic si sa trimita coroane de flori.Personal cred ca a izbucnit o discutie violenta la bordul avionului de la impartirea banilor si fiind cu bautura-n cap au dat din mitraliere spargand singuri avionul.Poti fi ci Cristos,nu circuli tu cum vrei,nu te burici la ala care iti da banii,nu zbori pe unde vrei intr-o tara ca Rusia unde din 5 persoane 6 sunt de la KGB.Daca Putin a dat ordinul inseamna ca ala pusese botul ca si Gorbaciov,Eltan,la banii CIA. Daca trebuia eliminat nu o faceau spectaculos in ochii tuturor.Ala venise de capul lui,se credea Dumnezeu si urma sa predea wagnerii polonezilor si in Africa amerlocilor.Si aia scosi de la placinta si intelegere l-au impuscat in avion,cu tot cu piloti,avion,motoare,etc.Wagner trece sub comanda oficiala GRU si gata cu tradarile pe bani.Slava Ucraina.

  14. Oricum este vina conducerii politico-administrativa a Rusiei ( a lui Putin personal) Dacă nu a fost ordinul lui ( direct sau sugerat) faptul că diverse grupuri din armată/securitate își permit asemenea reglări de conturi ori și mai rău servicii străine pot organiza atentate folosind AA a statului e o grava deficiență de care e răspunzător Putin.

  15. Pana nu vom vedea inmormantarea lui Prigojin ,este inca riscant sa credem tot ce scrie presa.Am mai vazut si la Putin cum murise ,sau cu niste ani in urma tot la Prigojin ca murea intr-un accident de avion ,iar dupa citeva zile a aparut din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.