(VIDEO) Prima semifinalistă la Roland Garros: O jucătoare venită din calificări!

Încă o surpriză mare la Roland Garros: ucraineanca Elina Svitolina, 5 WTA, a fost eliminată în sferturi de o jucătoare venită din calificări.

Argentinianca Nadia Podoroska, locul 131 mondial, a produs surpriza zilei de marți, învingând-o pe Svitolina cu 6-2, 6-4 și câștigându-și astfel biletul pentru semifinale.

Nadia Podoroska (foto) în vârstă de 23 de ani, s-a impus într-o oră şi 19 minute şi va disputa prima ei semifinală de Grand Slam. Sportiva din Argentina cu origini ucrainene este prima jucătoare care ajunge în penultimul act la Paris, venind din calificări, şi tot prima în 21 de ani, la oricare dintre cele patru Grand Slam-uri.

Doar Alexandra Stevenson la Wimbledon, în 1999, şi Christine Dory, în 1978, la  Australian Open, au mai ajuns în semifinale din calificări.

În calificările actualei ediţii a Roland Garros, în turul al doilea, Nadia Podoroska a trecut de românca Jaqueline Cristian, cu 6-0, 6-4.

După eliminarea Simonei Halep duminică, Elina Svitolina era jucătoarea aflată cel mai sus în clasament rămasă în competiția de la Paris.

A doua semifinalistă

Tânăra jucătoare poloneză Iga Swiatek (19 ani), cea care a eliminat-o pe Simona Halep, s-a calificat și ea în premieră în semifinalele unui turneu de Mare Şlem, după ce a învins-o în două seturi, 6-3, 6-1, pe italianca Martina Trevisan, într-o partidă disputată marţi seara pe zgura de la Roland Garros.

Swiatek, ocupanta locului 54 în clasamentul WTA, care în turul precedent a produs marea surpriză a Openului Franţei, eliminând-o pe principala favorită, românca Simona Halep, s-a impus după o oră şi 18 minute de joc în faţa italiencei Trevisan (locul 159 WTA), venită din calificări, o altă prezenţă neaşteptată în faza superioară a competiţiei pariziene.

Poloneza se va lupta pentru un loc în finală cu argentinianca Nadia Podoroska (131 WTA).

Se mai joacă în sferturi miercuri:
Sofia Kenin – Danielle Collins
Petra Kvitova – Laura Siegemund

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Ne este rusine cum ,,marea” nr. 2 mondial la tenis , ,,halepina” care la,French open a fost surclasata in mod rusinos de o tenismana de 19 ani care efectiv i- a facut ce a vrut ,,muschii ei” . Am vazut- o pe aceasta pustoaica azi in meci cu o jucatoare venita din calificari, ocupand locul 144 ( fata se de nr, 2 a noastra , milionara ) care a jucat mai bine ca a noastra iar pustoaica s – a comportat la nivelul ei , chiar a jucat mai prost, neintrandu -i serviciile si multe mingii. Vrem sa spunem ca daca Simona se,va retrage azi inca nu stie sa joace la fileu si sa lobeze. Bine a spus Ilie Nastase dupa ce Simona a fost scoasa dintr- un open de catre o jucatoare de pe locul 152 , Luchici Baroni , dupa ce dezamagise o tara intreaga: bai fetito, lasa- te se tenis si fa – ti copiii pe care ii doresti. Ar fi cazul sa plece la Constanta, ca la Nisa nu ai vrut , ca nu aveai unde sa bati ,,maneaua” . Rugam cenzura sa nu intervina.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.