Primarul Timișoarei, pus sub acuzare

Update: Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu, a fost audiat în calitate de suspect, vineri dimineața, la sediul DNA Timișoara, într-un dosar privind reabilitarea termică a 65 de blocuri din oraș cu fonduri europene.

Robu a confirmat la ieşirea din sediul DNA că a fost pus sub acuzare în dosarul reabilitării termice a unor blocuri din oraș cu bani europeni.

Nicolae Robu a ieșit din sediul DNA Timișoara după aproximativ 30 de minute.

Nicolae Robu este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea de documente nereale pentru obținerea de fonduri europene, fals și uz de fals, potrivit unor surse judiciare.

Joi, procurorii anticorupție i-au audiat, în același dosar, și pe viceprimarul Timișoarei Dan Diaconu, precum și pe șeful Direcției Edilitare din cadrul primăriei, Culiță Chiș, care sunt cercetați penal tot în calitate de suspecți.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de contractul de proiectare pentru anveloparea termică a 65 de blocuri din Timișoara, semnat între primărie și firma Proiect C&A SRL, deținută de Cristian Palade.

Firma a lucrat pentru Primăria Timişoara încă din noiembrie – decembrie 2012 în condiţiile în care contractul a fost semnat de abia în ianuarie 2013. Ulterior, Cristian Palade a susţinut că după ce a văzut că este nevoit să execute lucrări de peste 250.000 de euro în baza unui contract generic pentru 15.000 de euro în care nu erau trecute date precum numărul de lucrări sau de blocuri la care se vor face proiecte, a refuzat să mai semneze câteva devize, fiindu-i reziliat contractul cu Primăria Timișoara.

Primăria Timișoara a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest proiectele respective pentru obținerea de fonduri europene pentru reabilitarea termică a celor 65 de blocuri, în valoare de peste zece milioane de euro. Cristian Palade susținea că documentele trimise de proiectant au fost falsificate de către angajaţii Primăriei Timișoara în momentul în care au depus spre aprobare consilierilor locali proiectele de hotărâre privind anveloparea termică a blocurilor.

Cristian Palade a dat în judecată Primăria Timişoara şi în primă instanţă Tribunalul Timiş i-a dat dreptate, obligând municipalitatea să-i plătească 990.754 lei+TVA. Însă, primăria a făcut apel, iar Curtea de Apel Timişoara l-a admis, aşa că firma lui Cristian Palade nu mai trebuie să primească niciun leu.

În septembrie 2017, DNA a început să ancheteze modul în care Primăria Timișoara a realizat anveloparea celor 65 de blocuri cu fonduri europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Nu se poate asa ceva,sa fie pus sub acuzare un primar PNL ???? E ceva de nedescris.Au renuntat la acuzatii de srviciu PSD ????

    • Nicio surpriza, doar Bana-
      tu-i fruncea, nu? N-am ni-
      mic cu banatenii, sunt oa-
      meni de toata isprava. Dar
      si-acolo e putregai cat cu-
      prinde. Vezi centrul istoric
      ocupat de clanurile tiga-
      nesti cu largul concurs al
      mafiei cu gulere albe(poli-
      tisti, notari, judecatori,
      procurori deopotriva). N-o
      spun cu satisfactia celui care se bucura ca a pierit capra vecinului, ci cu parere de rau…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.