Primăvara arabă, a doua colonizare a Africii

Cu rezerve valutare de 1.300 de miliarde de dolari, care ar putea acoperi aproape întreaga datorie publică a Statelor Unite, China s-a lansat în ultimii ani într-o campanie de cucerire economică a Africii, continentul cu cele mai puţin explorate rezerve naturale.

„Primăvara arabă” a anului 2011 vine să stabilească regulile reîmpărţirii unui continent care până de curând părea rezervat intereselor fostelor puteri coloniale şi a celor mai mari promotori ai decolonizării din secolul trecut-Statele Unite.

China, al doilea mare consumator de petrol, importă 30% din această cantitate din Africa, în special din Sudan şi din Golful Guineea. În ultimii ani, China, dar şi Rusia, şi-au extins prezenţa economică în Libia condusă de fostul regim Gaddafi. Rezervele de petrol ale Libiei sunt estimate ca fiind cele mai mari din Africa, cu 35% peste cele ale Nigeriei.

„Nu avem o problemă cu companiile occidentale din Italia, Franţa şi din Marea Britanie. Avem însă probleme politice cu Rusia, China şi Brazilia”, spunea un reprezentant al companiei libiano-saudite AGOCO, cu puţin timp înainte de căderea regimului Gaddafi.

Sudanul este unul dintre marii furnizori de petrol ai Chinei, Beijingul investind în exploatarea hidrocarburilor începând din anii ’90, dupa ce compania americană Chevron s-a retras din această ţară africană. Companiile chineze au construit aici o mare rafinărie şi un oleoduct de 1.500 de kilometri, până la Marea Roşie.

În 2006, China a reluat relaţiile diplomatice cu Ciadul, vecinul Sudanului, care deţine rezerve de petrol la frontiera cu regiunea Darfur, scena unor conflicte interetnice şi a intervenţiei trupelor ONU, dar şi a unei importante investiţii chineze.

Pe lângă petrol, uraniu, diamante sau aur, Occidentul poate pierde şi influenta asupra finanţelor africane, atât timp cât Franţa controlează moneda a nu mai puţin de 14 state africane, foste colonii. Banca Centrală a statelor Africii de Vest şi Banca Centrală a statelor Africii Centrale emit francul, o monedă a cărei valoare poate varia oricând, dacă Parisul decide astfel.

Rezervele uriaşe de valută deţinute de fostul regim libian urmau să garanteze un Fond Monetar African, care ar fi trebuit înlocuit de o Bancă Centrală Africană, până în 2028. BCA ar fi avut autoritatea de a emite o monedă unică africană.

China şi SUA, de-a şoarecele şi pisica prin Africa

Fie că este vorba de Libia, Sudan sau Ciad, investiţiile chineze au fost insoţite de conflicte economice şi militare menite să le reducă profitul.

În Ciad, companiile americane Chevron şi Exxon Mobil au construit o conductă care transportă petrolul extras de la graniţa cu provincia Darfur până pe ţărmul atlantic al Camerunului. În Sudan, vara anului 2011 a adus secesiunea Sudului, zona care deţinea cele mai mari rezerve de petrol. În acest moment, liderii ai celui mai nou stat din lume, Sudanul de Sud, iau în considerare construcţia unui oleoduct catre Kenya, un stat african apropiat SUA şi ţara de origine a tatălui actualului preşedinte Barack Obama.

Simultan cu secesiunea Sudanului de Sud, regimul Gaddafi care a permis expansiunea economică chineză a fost rasturnat în urma unei rebeliuni a libienilor, susţinuţi de o intervenţie umanitară a NATO, în virtutea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU.

Economia chineză vs armata americană

Deloc atins de criza economică, Beijingul s-a folosit de uriasele rezerve valutare şi de arma demografică pentru a cuceri resursele africane. În momentul evacuării cetăţenilor străini din Libia, China a fost ţara care a repatriat cel mai mare numar de persoane, circa 30.000 de muncitori şi tehnicieni.

Pe lângă aceasta, regimul comunist de la Beijing nu a ezitat să întindă covorul roşu în faţa liderilor africani, indiferent de modul în care aceştia respectă sau nu drepturile fundamentale în propria ţară, şi a beneficiat şi de o imagine deloc pătată de trecutul colonial, precum statele europene.

Răspunsul Occidentului la ofensiva economică a Chinei în Africa a sosit iniţial prin sublinierea pericolelor la care societăţile africane se expun: China nu recurge la forţa de muncă locală, inundă ţările africane cu produse ieftine „made in China” care sufocă industria locală, nu este interesată de respectarea drepturilor omului şi nici a standardelor de mediu.

Replica majoră a Statelor Unite la expansiunea chineză a fost însă crearea, în 2006, a Africom (US Africa Command), structura responsabilă pentru operaţiunile militare şi cooperarea militară cu 53 de state africane. Actualul comandant al Africom, generalul Carter Ham a fost cel care a condus forţele americane în cadrul operaţiunii din Libia.