Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, participă duminică, la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondial. La ceremonii este prezent şi preşedintele Klaus Iohannis împreună cu soția sa.
Duminică dimineaţa, la ora 11.00, în a unsprezecea zi a celei de a unsprezecea luni a anului – pentru a marca exact momentul la care focul a fost oprit pe toate fronturile europene -, cei 72 de preşedinţi şi şefi de guverne străini s-au alăturat preşedintelui Emmanuel Macron la Arcul de Triumf din Paris pentru a celebra Centenarul sfârşitului Primului Război Mondial.

Familia Iohannis a ajuns la Palatul Elysee în jurul orei 11:20. Cei doi au fost întâmpinați pe covorul roșu de președintele Macron și de soția sa.

Carmen Iohannis, soția președintelui României, ar urma să fie audiată de procurorii Parchetului General joia viitoare.
Pentru asigurarea securităţii, Ministerul francez de Interne a mobilizat 10.000 de membri ai forţelor de ordine. Duminică după-amiază, liderii politici vor participa la Forumul de la Paris pentru Pace. Nu însă şi preşedintele SUA, Donald Trump, care va părăsi Franţa mai devreme.
Sâmbătă seara, toţi liderii veniţi la Paris au participat la un dineu oferit de cuplul prezidenţial francez Brigitte şi Emmanuel Macron, în incinta muzeului d’Orsay.
Tot sâmbătă, Donald Trump şi Emmanuel Macron s-au întâlnit la Palatul Elysee. Cei doi au convenit că Europa trebuie să contribuie mai mult pentru apărare, relatează Reuters şi Le Figaro. Presa franceză a remarcat faptul că la întâlnirea de la Palatul Elysee, Macron şi-a pus mâna pe genunchiul liderului american şi l-a numit pe Trump prietenul său. La rândul său, Trump a spus că şi el îl consideră pe Macron un prieten foarte bun, cu care are multe în comun. “Vrem o Europă puternică. Este foarte important pentru noi. Vrem să ajutăm Europa, dar în mod corect. În acest moment împărţirea poverii a fost în mare parte asupra SUA”, a mai afirmat Trump. Macron a spus că împărtăşeşte sentimentele lui Donald Trump, precizând că ar vrea ca Europa să suporte o mai mare parte a apărării în cadrul NATO.
FOTO: Eugen Mihaescu
@Ted: nu vreau sa scuz pe nimeni, dar se cuvine sa stiti ca nu este obligatorie purtarea negrului ca si culoare de doliu! sunt nenumarate exemple de schimbare a culorii doliului la evenimente de acest gen in viata publica occidentala! chiar si in cultura noastra populara, nu intotdeauna negrul a fost culoarea de doliu!
@Marele URS : bati campii cu nonsalanta, ceea ce evident ca la aichiul ala de 60 nici nu este greu! Romania a fost recunoscuta ca stat beligerant de partea Antantei pentru faptul ca a intrat in razboi, iar intrarea ei in razboi a slabit presiunea nemtilor pe frontul de vest! si ca sa vezi ce coeficient ridicat de inteligenta ai, as putea spune ca esti chiar genial, nordul Moldovei, adica Bucovina a fost pana in 1918 la austrieci! iar culmea inteligentei care te da afara din casa si te face om al strazii este ca habar nu ai ca principiile pacii care a urmat a fost legat de ideea de stat-natiune, in care elementul principal a fost demografia regiunii! in toate teritoriile care s-au lipit la patria-muma populatia romaneasca a fost majoritara! hai pa, ca esti inutil
Cam toti grangurii sunt la minimum doua mariaje,cu exceptia prezidentului nostru care a refuzat sa se mai ocupe de adoptii…La un moment dat a aparut si penalul Sarkozi,care s-a pupat cu Macroul si s-a intretinut cordial dar era fara diva…o fi divortat intre timp /?Oricum,observand situatia,dom.prezident al nost s-a dat vreo cativa pasi in spate pentru a nu se contamina de penal si sa-i transmita,doamne fereste,si sotiei…
Moment rușinos pentru romania,.La această dată in 1918 romania era desființată, era doar un pic in nordul moldovei,. Avea pace separat incheiată și ieșită din război. La indemnul francezilor, care au adus echipament militar, de la șapcă la baionetă soldatului român desculț, romania a declarat iarăși război cu câteva zile nicio săptămână, inainte de final, final știut, previzibil. Cei de la trianon au și vrut excluderea romaniei de la masa tratativelor, insă feeițele din bucurești ale reginei Maria au schimbat părerea celor de decizie. Astfel românu laș prost impotent a avut tupeul să ia plocon teritorii la care nu are nici un drept.
@Coiotului mincinos care se cred urs: In 1918, dupa iesirea Rusiei din razboi, Franta nu mai trimitea nimic Romaniei pentru ca nu mai avea pe unde. Chiar si cind trimitea, livrarile erau dijmuite si intirziate in Rusia. Asa desculti, lasi si impotenti cum ii crezi tu, romanii i-au batut mar un an mai tirziu pe supervitejii unguri, inarmati pina in dinti de Austria si Germania. In fine, daca e sa vorbim de ‘feeite’, cea mai faimoasa unitate a armatei ungare, cu rezultate notabile pe Frontul de vest, este divizia 69 Cicciolina.
needucat fiind, s-a postat in centru, in loc sa-si lase consoarta alaturi de dna Macron !!
Ipoteza: Cind RDG a trecut la patria mama, se zice ca deja s-a semnat in secret un nou pact de impartire a Europei ca pe vremea lui HITLE-STALIN, care a fost implementat dupa impuscatul nostru de catre NKVD si la restul de securisti loiali noii Romaniei democratice. Ca doar nu dadeau fratii cei mari de la rasarit totul pe nimic sau mai bine zis cioara din mina pentru cioara de pe gard ( asta nu s-a facut in istoria lor niciodata pentru ca totul e pe luate si incalcarea adevarului ).
Acum s-a ajuns sa se intre in linie dreapta si NKVD, care pe vremuri a inoculat in Romania extremismul cu legionarii, care trebuia sa prinda la natie cu tenta nationalista ca sa nu fie descoperita usor facatura externa, cit mai ales comunismul partid iudeo-bolshevic comunternist opus nationalismului, fiind astfel mai usor de ascutit lupta de clasa si astfel inceputul luptei de a cucerii o noua gubernie ca Romania, si impusa dominatia total in Balcani.
Noroc ca s-au trezit in al 12-lea ceas mult asteptatii americani si au patruns ca o pana intr-un bustean in Europa de est,, care sa fisureze aceste aliante malefice in Europa ce au dus in epoca HITLER-STALIN la startul celui de al 2-lea razboi mondial
Ipoteza: Cind RDG a trecut la patria mama, se zice ca deja s-a semnat in secret un nou pact de impartire a Europei ca pe vremea lui HITLE-STALIN, care a fost implementat dupa impuscatul nostru de catre NKVD si la restul de securisti loiali noii Romaniei democratice. Ca doar nu dadeau fratii cei mari de la rasarit totul pe nimic sau mai bine zis cioara din mina pentru cioara de pe gard ( asta nu s-a facut in istoria lor niciodata pentru ca totul e pe luate si incalcarea adevarului ).
Acum s-a ajuns sa se intre in linie dreapta si NKVD, care pe vremuri a inoculat in Romania extremismul cu legionarii, care trebuia sa prinda la natie cu tenta nationalista ca sa nu fie descoperita usor facatura externa, cit mai ales comunismul partid iudeo-bolshevic comunternist opus nationalismului, fiind astfel mai usor de ascutit lupta de clasa si astfel inceputul luptei de a cucerii o noua gubernie ca Romania, si impusa dominatia total in Balcani.
Noroc ca s-au trezit in al 12-lea ceas mult asteptatii americani si au patruns ca o pana intr-un bustean in Europa de est,, care sa fisureze aceste aliante malefice in Europa ce au dus in epoca HITLER-STALIN la startul celui de al 2-lea razboi mondial.c
Fripturi, spritzuri, trai nineaca! Ii doare pe astia la basca de populime!
@Mariuta, huta huta, fuguta cu periuta !:s-a gasit si cine sa critice elitele politice prezente la Paris! momentul de la Paris este unul care implica istoria comuna europeana! vezi ca ai chilotii rupti in found si sa nu uiti sa-ti speli proteza inainte de culcare! hahalero, Romania este in UE si acolo ii este locul! daca nu-ti place ai posibilitatea sa te muti in Africa, Orientul Apropiat, peninsula Coreea! cat o priveste pe Halep, 2018 este al doilea an consecutiv pe care-l termina pe locul 1 in tenisul mondial feminin! neam de neamul dumitale de 500 de ani incoace si pe urmatorii 500 de ani nu a dat si nu va da o personalitate comparabila cu locul 1 in tenisul mondial! ai inteles ca esti un zero la o mostenire zero? poti parasi linistit viata, nu ramane nimic dupa dumneata! hai pa…
@moser:ma Vasile, dar nimic, nimic de Pascal, Descartes, Montesquieu,Rousseau, Tocqueville, Bergson, Sartre? si zici ca te dezici de Flaubert? el a aflat de asta?s-a suparat tare?
ce trebuie sa stie hahalerele de pe forum! Ca momentul vizeaza comemorarea incetarii primului razboi mondial care a insemnat moartea a 10 milioane de oameni, 6 milioane de raniti si mutilati, 3 milioane de vaduve, 6 milioane de organi, milioane de victime civile! cand ai in minte aceste date, cum puteti trancani si flecari ca proastele in targ? decenta ba, decenta!
Mariuța draga, comemorare inseamnă că adicătelea e vorba despre morți și d-aia lumea se imbracă in negru, că e vorba de doliu…
Pricepi acuma ce vrea să zică lumea?…
..am mai privit odata poza si cred ca i o farsa facuta de fotograf..doamnele rad ca muscate da cur…
@marius : loaza, stii despre ce a fost vorba acolo? intr-un asemenea moment mintea dumitale a dat drumul la strafundurile dumitale de iobag analfabet si fara credinta? de cuvantul *decenta* ai auzit?
@Umbrele(le) din Cherbourg: stii vorba ai:*limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele!*? mahalagismul te caracterizeaza..
Mariuto, ai abandonat sportul si odele pupincuriste aduse Haleapei cocotata ilegitim si tupeist pe primul loc (ca tenis mai joaca am impresia doar in somn !) ? Acuma esti mare specialista in politica externa si gata sa arunci cu laturi in toti cei care nu agreeaza mafiile „politice” ajunse in fruntea majoritatii statelor europene ? Nu te lansa in polemici care te depasesc cu mult intelectual ! Sau, mai pe romaneste, mars in vizuina ta !
..tinere prezidente .privind poza , imi este oare admisaa o gluma pe seama ducase i Doamne? oare cum s a putur ajunje acilea ?? marea Franta , Franta iluminata , Franta lui de Napoleon, de Gaule sa fie pastorita da macrou cu maimuta..ma dezic da iluminism si de marii Hugo, Dumas,Flaubert D Alambert ..si atunci cum sa ne mai strofocam când auzim ca ckiordos are sanse in cotrocenesti..cred ca i un concurs cu tenta umoristica aducand in prima scena asemenea personaje..cineva face mishto da high clasaa politica mundiala.
Penibil. De ambele parti.
Măi dle. Nagy Medve nu te duci dumneata să prinzi pește cu coada, iarna, în lacul Balaton? Cât de mare pește ai să prinzi atât de mare-i injustiția că locuitorii masiv majoritari ai Ardealului au ajuns să facă parte din România și să le fie denumite localităție și scris numele în acte în românește. Strabunicul este în acteb trecut până în anul 1887 Iohan, și după acest an Ianos. Bunicul este trecut în acte până în 1918 Ianos și amândoi în semnătură scriu Ioan! Ungurii din România își scriu și dupâ 1922 numele și cărțile cu grafia ungurească . Iredentiști “nendreptățiți” ați pomenit nemții din Alzacia și Lorena sau cei din Polonia să scrie în germană și să vorbească în germană? Toți turiștii nemți veniți în Sibiu sau Timișoara înainte și imediat după 1989 pozau afișele cu Tetrul German de stat. Dna. Herta Müler și-a publicat tot ce a scris când era timișoreancă în germană, cum toți scriitorii unguri în limba maghiară. Știți bine că literatura maghiară din România de după 1950 a concurat cu succes pe cea din Ungaria. În Bulgaria, vezi turcii, pe dl. Marko îl chema Markov, pe dl Kelemen Kelemenov iar pe dumneata te chema Medvedev!
Poze nereusite…..
Domnului Johannis și doamnei Carmen
„ Familie presedintiale frumoasă și distinsă
În ziua-n care ai fost votată
Erai culcată sau intinsă”?
la Paris
„ Mă-nchin în fața babei sfinte
Și îmi arăt genunchii,să comenteze trădătorii
Că soțul meu când îl privește pe Macron
Îi tremură și bărbăția-n pantaloni, dar și chiloții”
Se pare ca este toamna, ploua, a fost ceremonie oficiala de comemorarea a primului razboi mondial, in care Romania a pierdut peste 350.000 de tineri. N-a gasit o tinut sobra, culori inchise, a crezut ca merge intr-un parc de distractii, pana si cealalta bunicuta-adolescenta a reusit sa se imbrace decent.
Se pare ca este toamna, ploua, la a fost o ceremonie oficial de comemorarea a primului razboi mondial, in care Romania a pierdut peste 350.000 de tineri. N-a gasit o tinut sobra, culori inchise, a crezut ca merge intr-un parc de distractii, pana si cealalta bunicuta-adolescenta insotitoare a reusit sa se imbrace decent.
Hai sictir! Ce a pierdut Ionnica de Sibiu la Paris?L-au chemat la ordin sau prelucrare?
Asa „intilnire” … mai bine lipsa ! Pe ploaie, sub umbrela, pe scarile de la Champs Elysées ! Bine ca nu s-au intilnit in Piata Obor, madam Macron plecata dupa o crema Gerovital (care spera ca o s-o faca sa arate ca in tinerete, la 80 de ani !) si „a noastra” in taiorul Hermes, in mina cu doua plase de cartofi ! Data viitoare pun pariu ca o sa avem citeva poze cu „intilnirea” de la Geoagiu Bai, fiecare in mina cu un pahar cu apa minerala !
caraghioșii,. Bărbați, adică doar după aspect, cu babe infertile,.fără copii, fără urmași, care se vor arhitecții viitorului.. Ce batjocură,
ehehee, alta chestie era daca se prezenta dl. dragnea cu prietena traditionala.
Asa e! Ce-ar fi sa fi venit tu, cu Ilonka ta, calare pe cai si cu carnea sub sa, la fezandat. Le cantai o balada secuiasca si le trageai un ceardas, de-a lasai fara glas. N-ai grija, nu pupi asa ceva!
Păi da.. Ar fi fost interesant să publicați discursul D-nei Merkel,. care a spus clar și răspicat cum că dictatul de la Trianon nu este nici azi de acceptat, ..și nu era singura cu această părere. Pacea impusă la 11,11.11.11. nu poate fi acceptată de nici un politician obiectiv, cu simțul răspunderii. De la aces gest tembel al unor fuduli puși pe injustiție, pedeapsă, cu evident apelul la revansă, nu poate fi acceptat nici chiar după 1oo de ani.
Iar iti trepideaza creierul bozgore? natia voastra a ajuns de rasul Europei.
Oare Maman Brigitte stie ca lazurca a fost citata la Parchet si ca sta langa o ” penala „?
O stire pe surse: Madam Macron a primit din partea Primei oamne a Romaniei o macheta.Pardon, 6 machete. Ce reprezentau acestea, stirea nu ne spune.
Interesante poze. M-ar interesa totuși ce gândea omul cu umbrela, când se uita la „familia prezidențială”. Privirea lui pare să spună mai mult decât toate vorbele aruncate aici.
Corect trebuia scris:”Familia Iohannis a ajuns la Palatul Elysee în jurul orei 11:20. Cei doi au fost întâmpinați pe covorul roșu de președintele Macron și de mama sa”.
Ce bine ca era frig, altfel ne-am fi delectat cu niste penibili genunchi ososi si cu niste gambe gata sa sara din varice.
„mama sa” pare mai tinerica decat doamna noastra
Culmea culmilor este că în România această zi specială care în 1918 ne-a găsit în tabăra învingătorilor nu este sărbatorită în România cum sigur nu v-a fi sărbătorită ziua reîntoarcerii familiei regale în București. Ne alegem la aceleași imagin cu două personaje străine complet sufletește de aceste momente din istoria țări noastre România, ajunse la Paris cu gândul la cumpărătiri.
Raman cu regretul ca RO a fost reprezentata de un grup de TURISTI platiti de stat, fara PERSONALITATI politice de admirat. In fotografii nu apar decat indivizi care se dispretuiesc reciproc, elitele de TV, ce nu isi reprezinta decat propriile ambitii si orgolii…Din zambetele lor false reiese cat de departe sunt de propriile societati, de propriile natiuni, lasate prada intereselor economice si terorii istoriei…
In opinia Asociatiei Cumparatorilor Veterani din Obor,tot e bine ca a lipsit Ungaria de la eveniment !Nici chiar asa ,numai UDMR peste tot!Trăiască în fericire şi linişte poporul/Trăiască România, trăiască tricolorul! Huoo Statul Paralel!Jos,jos,jos
Una-i cocosata rau, alta este ridata ca o smochina veche si uscata.Aceste metehne frustrante pentru domnii lor or fi influentand politica de Stat?
Si ma-ta-i la fel de ridata si e mai tanara ca doamna president…