Franţa a început trimiterea de militari în România

Primii militari din detașamentul cu care contribuie Franța la Forța de Răspuns a NATO au ajuns, luni seară, în România, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, anunță ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.

În zilele următoare, alți militari și mijloace tehnice parte a Forței de Răspuns a NATO vor sosi, în România.
„Este pentru prima dată când Alianța activează aceste forțe de reacție rapidă, cu rol de descurajare și apărare a Flancului Estic al NATO”, adaugă Dîncu.

Le Figaro anunța că aproximativ 250 de militari francezi vor fi trimişi în România, urmând să li se alăture încă 300 de militari, din Franţa şi Belgia.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat vineri „accelerarea” trimiterii de trupe în România, în contextul războiului din Ucraina.

Statul Major al armatei franceze a anunţat decizia de trimitere a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO.

„Ca expresie a solidarităţii strategice între statele membre NATO, pentru cazul României, care se află în apropierea imediată faţă de situaţia de război din Ucraina şi în contextul în care NATO a decis consolidarea prezenţei, ceea ce este un semnal clar privind solidaritatea strategică, prin poziţionarea de forţe în România, Franţa, un contributor important la Forţa de reacţie rapidă a NATO, s-a oferit voluntară să asigure rolul de naţiune-cadru, de ţară-lider, prin trimiterea unui batalion în România în curând, vom trimite 500 de oameni, de combatanţi, pentru a oferi susţinere României, dar şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate strategică din partea tuturor membrilor NATO”, a declarat generalul Thierry Burkhard, şeful Statului Major al forţelor armate franceze.
El a precizat că Franţa va trimite 200-250 de militari şi în Estonia, pentru consolidarea apărării ţărilor baltice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

19 Comentarii

  1. Putine variante au avut soldați francezi, Mali,Estonia,România…!!..ce sa facă 200 de militari ?..

  2. Se pare ca se incurajeaza un razboi de durata in est, iohanis face ce a facut zelenski, televiziunile si media incita la ura impotriva rusilor deci totul pare bine regizat! Poate o sa intelegeti acum de ce nu s-a investit in autostrazi care sa traverseze muntii si moldova a ramas in saracie. Apropo SI EU! Scaparea e in ardeal pantru astia mai saraci ca manipulatorii au cetatenie dubla si la primul poc dispar peste mari si zari iar poolimea votanata pe fbk va ramane carne de tun.

  3. Franța trimite soldați iar Ungaria a interzis tranzitul de armament spre Ucraina pe teritoriul ei! Eu cred că ar trebui să fim puțin mai atenți la unele nuanțe pe care le au vecinii noștrii de la vest! Nu insinuez nimic! Doamne ferește!

  4. Pe șosele Ungariei dinspre Ucraina vin autobuse cu refugiați ucraineni; spre gramița Ucrainei pe aceleași șosele trec camioane cu militari unguri!!! România prin cine o conduce stă ca miloaga pe la ușile țarilor din NATO, dar a câștigat organizarea “Festivalului de primăvară a trupelor NATO Kogâlniceanu 2022. “ Și roșu, române, ți-e steagul. /…/ E roșu de-o tristă rușine, / Că vremea-ndreptării nu vine, / Că tot mai cu multe mânii / Ne-ajunge voitul dezastru; /…/
    Satano, de unde ne vii?”

  5. Franta mai bine si-ar apara granitele sale. ca in 20 de ani o sa vorbeasca toti araba.
    Ti-e frica sa te plimbi prin Paris seara.

  6. Daca noi, romanii nu ne revoltam rapid ca sa-i dam jos pe sorbitorii de lapte de licurici mari si mici ca sa vina un Guvern care sa nu implice Romania militar in Ucraina iar noi nu vom umple bisericile ca se ne rugam la Sfantul Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de furia ursului va fi jale de jale de tara si popor. Romania daca avea conducatori ca Orban din Ungaria trebuia sa se implice doar umanitar in Ucraina. Nu sa le livreze ucrainienilor armament si sa impuna sactiuni economice, financiare si politice ursului.

  7. Mâine poimâine vei auzi îndemnul:soldați români treceți prutul.sau Dunărea.sau ce vreți voi.dar nu traversați terenul de golf(planul a daca e vara) sau nu traversați pârtia de ski.stiicumzic?cine nu-i gata îl iau cu lopata.pardon schiurile sau bila de golf

  8. Romania si Occidentul se joaca cu focul!!! „Ministerul rus de Externe a avertizat, luni seară, toate statele care sar în ajutorul Ucrainei că acțiunile lor nu vor trece neobservate.

    „Cei care furnizează Ucrainei arme letale vor suporta consecințele”, precizează ministerul rus de externe.”

  9. Tardiv! Țara piere și baba se piaptănă! Activați nucleara lui Gâdea de pe A3! Vive la France! Unde este Germania lui Johannis! Huuo jigodiilor!

  10. Dacă Romania este in NATO si are soldați a antrenați de ce vin de alta Nație ? ….Ori ca sunt Ruși ori Francezi ori Americani ….. tot ocupat ești … deznodământul nostru este același Doamne Ajută

  11. Bravo, macaroane! Trebuie încurajat orice stat care de opt ani de zile încoace isi casapeste la propriu cetatenii si populația civila pe criterii etnice,criterii
    Naziste impuse din afara statului! Te interesează cati copii tineri și bătrâni au murit împușcați sau bombardați de măreața armata ucraineana din 2014 pina acum? Sigurca nu. Ai alte interese.de mercenar.

  12. Cine a cerut sa intre micronii cracanati in tara la noi?? E sat fara caini. Un rahat de tara. Mi-e rusine ca sunt roman. Cine ii plateste pe senegalezi?? Cu banii cheltuiti pentru armata am fi construit strazi, spitale, educatie, curatenie in fata blocului.

  13. Cine a cerut sa intre micronii cracanati in tara la noi?? E sat fara caini. Un rahat de tara. Mi-e rusine ca sunt roman. Cine ii plateste pe senegalezi?? Cu banii cheltuiti pentru armata am fi construit strazi, spitale, educatie, curatenie in fata blocului.

  14. USA se bate cu Rusia pe teritoriu Ucrainei ca de obicei cum a facut-o de 230 de ani pe teritoriu altor state omorand si distrugand acele popoare dar de data asta acest razboi al USA va fi singurul si ultimul dus pe taramurul altora. Intr-un viitor foarte, foarte apropiat USA nu va mai exista ca stat in configuratia actuala. Iar toate tarile din NATO si UE care nu se tin departe de acest conflict vor fi nimice. Adica tarile care trimit arme si ajuta Ucraina cu bani sa-si cumpere arme si isi trimit proprii cetateni sa lupte alaturi de ucrainieni cu rusii. Precum si cele care au trupe NATO si tehnica militara pe teritoriile lor. Cu alte cuvinte USA, NATO si UE vor deveni o amintire. Sfantul Dumnezeu s-a saturat de crimele USA si de destrablarea sodomista pe care UE vrea s-o instaureze ca norme de conduita in societate. Intelepti nu vor rade cand vor citi aceste randuri, prostii ma vor injura in gand iar idiotii vor incepe sa ma jigneasca in postarile lor. Cat de curand cei care vor mai trai, dintre idioti vor vedea cu ochii lor de idioti cum cele scrise in aceste randuri au devenit realitate.

  15. „de ce sa nu trimitem noi, slugilre davos, soldati pe care sa-i plateasca Romania si sa facem acolo un teatru de razboi, apoi sa ne impartim resursele unei Tari bogate…?” pe model sua: tineti razboaiele pe teritoriile altora…

  16. Ce s-ar intampla OARE daca AMERICUTA s-ar FEDERALIZA si SPARGE in „BUCATELE”? Scenariu PLAUZIBIL de film de ACTIUNE!
    S-ar bate OARE „BUCATELELE”intre ELE ??? Scenariu PLAUZIBIL de film de ACTIUNE ???
    Sau, viitoare REALITATE neVIRTUALA ???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.