
Procurori buni de legat
Procurorii de la Serviciul Teritorial Oradea al DNA, o altă unitate de elită în accepțiunea fostei lor șefe- Laura Codruta Kovesi, despre ale căror abuzuri Cotidianul a publicat zeci de articole în ultimii doi ani, au fost prinși în capcană cu armele lor favorite: înregistrările și denunțurile( deocamdată, anonime ăn acest caz). Vineri, a fost difuzată pe internet și în presa centrală o înregistrare explozivă care conține discuții purtate în sediul DNA Oradea, într-o ședință din 19 ianuarie 2018, de către următorii cinci procurori : Ciprian Man (procuror șef în perioada 2013-2017), Adrian Muntean (procuror șef interimar în perioada aprilie 2017-aprilie 2018), Cristian Ardelean, Cosmin Pantea și Lucian Rus.
CSM și PICCJ au reacționat mai rapid
În esență, din discuțiile înregistrate rezultă cum vajnicii procurori anticorupție îi monitorizau pe judecătorii de la secțiile penale ale instanțelor din Oradea și Satu Mare, care erau, în accepțiunea lor, completele favorabile și cele nefavorabile DNA de la Curtea de Apel Oradea, precum și modul de intimidare sau de eliminare a judecătorilor incomozi prin fabricarea de dosare și începerea urmăririi penale împotriva acestora. Procurorii de la DNA Oradea se autodenunță inclusiv că s-au pretat la intervenții directe la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în vederea judecării cu celeritate a unor dosare și a condamnării unor inculpați. Volubilii procurori orădeni confirmă, în premieră, implicarea SRI în activitatea de urmărire penală, recunoscând că polițiștii judiciari și procurorii anticorupție preluau copy-paste de la ofițeri SRI stările de fapt reținute în ordonanțe și rechizitorii.
După câteva ore de la apariția înregistrării în spațiul public, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că s-a sesizat din presă și că va analiza înregistrarea de la DNA Oradea în ședința programată săptămâna viitoare, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că Secția de investigare a infracțiunilor din justiție a constituit dosar penal și a început urmărirea penală in rem cu privire la înregistrarea în discutie. Iar în ziua următoare, conducerea centrala a DNA a emis un comunicat de presa prin care se delimitează de actele procurorilor de la DNA Oradea și anunță că le-a solicitat acestora declarații explicative. Pentru edificarea opiniei publice, dar și a CSM și PICCJ, voi face câteva precizări necesare și utile referitoare la discutiile purtate între cei cinci procurori de la DNA Oradea.
Man și acolitii săi recidivează
Pentru intimidarea judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, fostul procuror sef Ciprian Man (feblețea lui Kovesi care conduce în continuare de facto DNA Oradea) îi solicită procurorului Cristian Ardelean (cunoscut ca principalul său slugoi și complice) să înceapă urmărirea penală împotriva judecătoarelor Denisa Vidican și Adina Cioflan de la Curtea de Apel Oradea, iar procurorului șef interimar Adrian Muntean (căruia îi este naș de căsătorie) îi cere să-i trimită în judecată pe trei foști judecători de la aceasta instanță (Mihaela Pătrăuș, Traian Muntean și Mircea Pușcaș). Ulterior discuției, a fost începută urmărirea penală împotriva judecătoarelor Vidican și Cioflan pentru fapte de corupție inventate, în timp ce foștii judecători Pătrăuș, Muntean și Pușcaș au fost inculpati pentru astfel de fapte. După nici două luni însă, în urma unui control efectuat la DNA Oradea în martie 2018, ambele dosare au fost preluate de structura centrală a DNA, care le-a clasat ulterior cu motivarea că faptele nu există, confirmând astfel caracterul abuziv al actelor procurorilor bihoreni.
Deosebit de grav este că procurorii de la DNA Oradea au recidivat în astfel de practici abuzive după ce, cu numai câteva luni înainte, structura centrală a DNA clasase, cu motivarea că faptele nu există, un alt dosar în care același serviciu teritorial o trimisese în judecată pe judecătoarea Denisa Vidican (principala tinta a criticilor si invectivelor acestora),alaturi de alti trei colegi( Florica Roman, Raluca Cuc si Ovidiu Galea). Cei patru judecatori oradeni au fost trimisi in judecata in dosarul respectiv de catre fostul procuror sef Man in 2014, dar Curtea de Apel Cluj a dispus restituirea cauzei la DNA, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut aceasta solutie respingand apelul procurorilor anticoruptie. Judecatorii inculpati abuziv au fost insa suspendati din functie si privati de venituri timp de 20 de luni. Procurorii de la DNA Oradea nu au invatat insa nimic din aceasta lectie de restituire si de clasare a unui dosar fabricat. Mai mult, din inregistrare transpare o ura viscerala impotriva judecatoarei Ioana Morar de la Curtea de Apel Cluj, care a pronuntat restituirea dosarului susmentionat, dar si achitari in alte dosare instrumentate de DNA, pe care procurorul Cristian Ardelean(cel mai limbut, fudul si injurios dintre interlocutori) o eticheteaza ca fiind suferinda de boli psihice. Un procuror care are probleme serioase cu gramatica limbii romane si care a invatat oaresce drept doar la parangheliile organizate de amicele Monicai Macovei de la Freedom House, la care li se umfla burtile si li se spala creierele participantilor, isi permite sa o ponegreasca pe o judecatoare cu experienta si cu o cariera universitara in spate, recunoscuta pentru profesionalismul sau.
Aranjamente la Curtea de Apel , la Inalta Curte, la Inspectia Judiciara si cu SRI
Din afirmatiile procurorilor Man, Ardelean si Muntean rezulta si care sunt completele favorabile si cele nefavorabile DNA de la Curtea de Apel Oradea. In acceptiunea lor, dar si a altora, sunt favorabile completele din care fac parte judecatorii Ovidiu Musta si Filimon Florin, respectiv Antik Levente si Gabriela Tarca. In schimb, sunt considerate nefavorabile completeledin care fac parte judecatorii Denisa Vidican, Adina Cioflan,Laura Soane si Mihail Udroiu. Afirmatiile privind completele favorabile se coroboreaza cu declaratia, memoriul si inregistrarile depuse la Curtea de Apel Oradea si difuzate presei in iunie 2018 de catre satmareanul Nicolae Csorz, martor propus de DNA la judecarea in apel a dosarului politistului Adrian Bota. Din acestea reiese ca procurorul Cristian Ardelean i-a spus in data de 4 februarie 2018, cand l-a chemat la sediul DNA Oradea si l-a instigat sa depuna marturie mincinoasa in cauza, ca a aranjat cu completul de judecata de la Curtea de Apel Oradea ca inculpatul Bota sa fie condamnat intre 6-8 ani inchisoare cu executare, dupa ce a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la 4 ani si 6 luni inchisoare cu executare, precum si ca va rezolva ca un alt inculpat, Mihaita Mihai, care fusese achitat de Tribunalul Satu Mare, sa fie condamnat la 5 sau 6 ani inchisoare cu executare.
Fostul procuror sef Ciprian Man lasa sa se inteleaga ca la Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt sanse mai mari sa se intervina si sa se transeze condamnarea unor inculpati, exemplificand cu dosarul unui inculpat cu numele Piciarca, care a fost achitat de Curtea de Apel Bucuresti, dar a fost condamnat cu executare de Inalta Curte. Putem adauga ca la ICCJ si la Curtea de Apel Oradea exista dovezi ca DNA a intervenit la Inalta Curte, inclusiv la fosta presedinta Livia Stanciu, in vederea judecarii cu celeritate si condamnarii avocatilor Ioan si Dana Sava in dosare fabricate de Man and co. In finalul inregistrarii procurorul Cristian Ardelean scapa porumbelul ca dosarul Govor( dosar aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, in care am fost agatat si subsemnatul, cu o pretinsa complicitate la santaj, inventata in legatura cu o declaratie politica si un articol de presa privind pe fostul ministru Gabriel Oprea si un primar din judetul Satu Mare, printr-un rechizitoriu fara logica si suport probator, dar cu sute de greseli gramaticale) va fi solutionat( pozitiv pentru DNA) pana in vara intrucat pesedintele completului de judecata i-a spus ca primeste saptamanal telefoane in acest sens de la Inspectia Judiciara. Ce rol procesual are Inspectia Judiciara in acest dosar numai procurorul Ardelean si acolitii sai pot sti si explica, fiind plauzibil ca acestia ar fi putut interveni la inspectori judiciari pentru a pune presiune pe judecatorul de caz. Mai ales ca procurorul Man s-a laudat ca-l are la mana pe un inspector judiciar originar din judetul Bihor, care a participat la vanatori si chefuri organizate de afaceristi din zona cu probleme penale si care l-a scapat de mai multe sesizari formulate impotriva sa la Inspectia Judiciara. Asazisul dosar Govor nu a fost insa solutionat pana in vara si nu va fi solutionat nici pana in iarna avand in vedere ca martori propusi de DNA nu s-au prezentat la ultimele patru termene, fiindu-le probabil teama sa sustina sub juramant declaratiile inventate si consemnate fortat la DNA Oradea.
Man,Ardelean si Muntean sunt primii procurori anticoruptie care recunosc implicarea SRI in activitatea de urmarire penala a DNA, dupa ce tot unul dintre ei, respectiv Man, a scapat anii trecuti pasarica ca o zi de supraveghere efectuata de SRI costa 3.000 de euro. Dupa ce procurorul Cosmin Pantea le reproseaza judecatorilor ca dau copy-paste dupa procurori, Man se exprima sententios ca si procurorii anticoruptie iau copy-paste dupa ofiterii de politie judiciara, iar Ardelean confirma cu limbarita sa ca politistii iau copy-paste de la SRI. Concluzia o trage procurorul sef interimar Muntean:” Un circuit din asta normal. Circuitul apei in natura”. Dupa difuzarea inregistrarii, mai multi avocati,dar si alti juristi, jurnalisti si analisti au opinat ca procurorii de la DNA Oradea ar trebui dati afara de urgenta atat pentru abuzuri crase cat si pentru prostie colosala, iar apoi unii dintre ei ar trebui inculpati si arestati. O sa vedem daca institutiile care i-au protejat sau menajat pana acum o sa-si faca in sfarsit datoria.
Redăm, mai jos, transcrierea pasajelor mai importante din înregistrare, transcriere care a fost efectuata de un fost procuror din județul Bihor care cunoaște inclusiv vocile celor cinci protagoniști.
TRANSCRIERE ÎNREGISTRARE AMBIENTALĂ DIN
19.01.2018
Discuția a avut loc în în data de 19.01.2018 între procurorul șef Munteanu Adrian și procurorii Man Ciprian. Ardelean Cristian, Pantea Cosmin, Rus Lucian
din cadrul DNA –ST Oradea.
MINUTUL 12:05 – 13:18
Man Ciprian: – Dacă începi urmărirea față de astea două judecătoare, îi trimite ADI în judecată pe ăia trei nu se mai intră frica în ei.
Ardelean Cristian: – Se mai liniștesc, da! Sută la sută.
Pantea Cosmin: – Deci nu…, deci..
Ardelean Cristian: – Măi, și dacă nu se liniștesc, măcar dacă tot o fac să le dăm motive să (neinteligibil), nu așa că ei consideră.
Pantea Cosmin: – Orice dosar, așa, la completele astea va fi aiurea.
Ardelean Cristian: – DENISA am înțeles că intră în două complete acuma! (n.n. judecător C.A. Oradea)
Pantea Cosmin: – În două complete, da!
Ardelean Cristian: – Incredibil! Mai e SOANE cu asta…Hai să zicem că CIOFLAN o să zboare că o să fie incompatibilă. Dar, oricum rămâne SOANE cu altul, cu ANTIK sau cu cine o fi. (n.n. judecătorii Cioflan Adina, Soane Laura și Antik Levente)
Munteanu Adrian: – O să fie două complete și unul….
Ardelean Cristian: – Unul bun.
Munteanu Adrian: – Nu, două complete bunicele, și…
Ardelean Cristian: – Aia, totuși ȚARCĂ cu ANTIK îi ok. (n.n. judecător C.A. Oradea)
Munteanu Adrian: – MUSTA cu FILIMON și ăsta cu UDROIU, care iară sunt… (n.n. judecători C.A. Oradea)
Ardelean Cristian: – UDROIU e așa și așa.
Munteanu Adrian: – Dacă o fi notar îi achitare, dacă o fi…
Ardelean Cristian: – Da nu mai trimitem notari (trivial) că îs la Parchetul Curții.
Man Ciprian: – Asta, DENISA era prietenă bună cu PĂTRĂUȘ, așa-i? (n.n. judecători C.A. Oradea)
Ardelean Cristian: – DENISA cu PĂTRĂUȘ…, asta nu știu!
Man Ciprian: -Sau BERINDEI! BERINDEI stătea la PĂTRĂUȘ. (n.n. judecător C.A. Oradea)
Ardelean Cristian: – Da, s-o certat BERINDEI cu PĂTRĂUȘ. S-o certat fantastic. L-o dat afară. I-o reproșat că o făcut nu știu ce.
Rus Lucian : – O stat în chirie la PĂTRĂUȘ, da!
MINUTUL 20:53 – 22:23
Pantea Cosmin: – Nu-i atent. Am văzut și eu că nu-i atent. Se precipită, se grăbește.
Man Ciprian: – O dat copy-paste.
Pantea Cosmin: – Da, o dat copy-paste că erau multe.
Munteanu Adrian: – Asta-i de acceptat. Copy-paste-ul ăsta toată lumea îl folosește.
Ardelean Cristian: – Părerea mea îi că nu o citit dosarul.
Man Ciprian: – Și noi îl luăm de la ofițeri.
Ardelean Cristian: – Da, da…exact. Până la urmă da. Si ofițerii îl iau de la SRI, deci…(râde).
Pantea Cosmin: – El îi…, el vorbește…Chiar dacă nu-i atent, dar măcar îi bine intenționat.
Munteanu Adrian: – SRI de unde ia, nu e treaba ei.
Man Ciprian: – Iau tot de la ofițeri. Deci, până la urmă…
Munteanu Adrian: – Un ciclu din ăsta normal. Circuitul apei în natură.
Pantea Cosmin: – Nu știu! Dar, dacă nu se întâmplă ceva la Curte vom… Deci, varză ce ajungem pe câteva…
Man Ciprian: – Se întâmplă. Dacă face rechizitoriile astea-s(neinteligibil).Asta,CIOFLAN îi de la Curte. (n.n. judecător C.A. Oradea)
Ardelean Cristian: – Nu-i sigur! Poate ni-l preia. Sută la sută se va face cerere. N-am nici un dubiu.
Man Ciprian: – PĂTRĂUȘ îi o tipă foarte bine înfiptă și acuma. Merge la seminarii cu UDROIU. (n.n. judecători C.A. Oradea)
Ardelean Cristian: – Unde merge?
Man Ciprian: – La multe seminarii cu UDROIU împreună.
Ardelean Cristian: – Nu mă (trivial).
Man Ciprian: – Așa o și zis că de asta s-o pensionat, din cauza a doi oameni. Cred că a mea și a lui Adi, eu așa am înțeles, da! În sensul că o fost pusă sub învinuire, știi? Va avea un impact puternic trimiterea ei în judecată.
Ardelean Cristian: – A, da! Că asta-i și profesoară universitară!
Man Ciprian: – Profesoară și merge la seminarii cu ăștia.
Ardelean Cristian: – Să nu spui că plătită de I.N.M.?
Man Ciprian: – A, nu știu asta.
Ardelean Cristian: – Adică nu-i de-aia care…
Man Ciprian: – Nu, nu, nu. De barouri, de…
Rus Lucian: – De ăștia, de lichidatori, de executori, mediatori…
Man Ciprian: – Da, da. Are o relație….
Ardelean Cristian: – Ea acuma îi avocat?
Rus Lucian: – Nu, mă. Da se organizează tot felul de conferințe de către mediatori…
Man Ciprian: – Și participă cu ăștia, știi? Îi foarte apropiată de UDROIU, de DOSEANU și influențează. Deci va avea un….Va fi de impact… (n.n.trimiterea ei în judecată)
Rus Lucian: – DOSEANU îi formator și el, participă …
Man Ciprian: – Și profesor îi.
Rus Lucian: – Participă la seminariile astea.
Ardelean Cristian: – Era pe dreptul mediului, nu știu dacă s-o mai extins.
Man Ciprian: – DENISA (judecător) îi foarte apropiată de ea. Era foarte, foarte… BERINDEI (judecător) o stat la ea, cu UDROIU (judecător) merge la astea…Va avea un impact foarte puternic trimiterea lui PĂTRĂUȘ (în judecată).
Munteanu Adrian: – (neinteligibil).
Ardelean Cristian: – Nu trebuie asta la Oradea.
Munteanu Adrian: – Să trimit la Cluj?
Man Ciprian: – Păi, nu. La Înalta Curte. Și dosarul cu Picearcă a fost cu achitare pe Curtea de Apel București și Înalta Curte le-o dat cu executare.
Ardelean Cristian: – Deci, de aia trebuie cât mai multe dosare trimise în primă instanță la Curte, pe cât posibil, să avem competență.
Man Ciprian: – Da, la Înalta Curte se tranșază…
Ardelean Cristian: – La Înalta Curte acolo vezi… Acolo nu mai poți să spui că îi…
MINUTUL 24:42 – 25:12
Man Ciprian: – Nu, domne. PĂTRĂUȘ, CIOFLAN astea mai bine le trimiți aici (la C.A. Oradea), că oricum se vor abține majoritatea. (judecătoarele Cioflan Adina și Pătrăuș Mihaela). Și n-ai de unde să știi…În secția civilă sunt….Uite, aia care o dat în contestația în anulare la dosarul cu Unicarm. O tipă de tot respectul. Aia nu poate să judece că o și dat declarație în cauză și o spus că s-o intervenit la ea pentru soluție de Pușcaș.
Ardelean Cristian: – O avut curajul ăsta?
Man Ciprian: – Da, da, da. Deci, sunt judecători care pot.
Man Ciprian:
MINUTUL 34:34 – 36:29
Ardelean Cristian: – Mai ales și dacă se abține asta.
Munteanu Adrian: – Nu se abține. Asta și dacă se abține o face formal, așa…
Rus Lucian: – Formal, ca să i se respingă abținerea. Ca să zică „domne eu m-am abținut”.
Man Ciprian: – Eu am fost coleg cu Sabău Gligor (n.n. prim-procuror). Eu personal nu m-am abținut și nici nu s-o considerat că-i motiv de abținere. Deci, mi se pare că, de fel, nu există incompatibilitate. Faptul că tata unui magistrat o fost coleg cu un inculpat, câtă vreme eu, ca procuror sau oricare dintre noi care am fi putut fi colegi.
Munteanu Adrian: – (neinteligibil).
Man Ciprian: – Nu-i adevărat. E inadmisibil. Deci asta ar însemna că la mine a fost abatere disciplinară că nu m-am abținut.
Munteanu Adrian: – Eu o să fac cerere de recuzare.
Man Ciprian: – Pe motivul ăsta faci…? Adică produci probe împotriva noastră!
Ardelean Cristian: – Da, stai puțin! Și eu la Vasile (procurorul Popa Vasile) mi-a fost șef atâția ani.
Man Ciprian: – Ți-a fost șef, da! Câtă vreme nu demonstrezi o relație mai apropiată, de prietenie apropiată, știi!
Munteanu Adrian: – Păi, da îi! Asta, asta-i ideea.
Man Ciprian: -Între părinții lor. Deci Sabău mi-o fost coleg și mi-o fost șef (n.n.procurorul Sabău Gligor). Na, ăla i-o fost șef la tata lu judecătoare. Ce motiv de incompatibilitate îi ăsta?
Munteanu Adrian: – Nu-i relație apropiată asta? Pe unde or mers ei, tot unul după altul or fost. Ba, unul șef, unul adjunct, unul….
Man Ciprian: – Astea-s speculații, Adi. Deci, așa poți să spui…Cum să spun…Trebuia să mă dea afară de mult și cu Vasile Popa și cu Sabău și cu….
Munteanu Adrian: – Nu-i aceași situație.
Man Ciprian: – Cum să nu!
Munteanu Adrian: – Și prin forța împrejurărilor au și fost cercetați în aceleași dosare, în două, amândoi.
Man Ciprian: – Eu nu-s de acord. Nu știu. Adică, indirect ne afectează. Îmi afectează situația în dosare concrete. Eu am și reclamații.. Eu am fost reclamat la Inspecția Judiciară exact pe chestia asta, că nu m-am abținut în condițiile în care ăsta mi-o fost șef (procurorul Sabău Gligor). Eu ca procuror de caz și s-o stabilit că n-o fost nici un motiv de incompatibilitate. Și acuma să invocăm noi chestia asta mi se pare… Plus că e o relație mult mai îndepărtată, la părinții.
Uite ca dragutii tai Kovesi, Portocala, Olaru au patit-o; ce, acolo au fost tot „facaturi idioate”? Nu stiau aia ca sunt inregistrati? Iti e asa de greu sa intelegi ca nu le merge mintea, pe langa caracterele slabe?
Flagrant care trebuie sa determine CSM sa aplice garantarea independentei justitiei, independenta mult clamata ,dar neaparata si neaplicata chiar in interiorul sistemului.
O cloaca existenta in interior,Sectia de procurori neputand proteja in continuare infractorii dovediti prin inregistrarile de mai sus.
O gluma care sa abata atentia romanilor de la „penalele activtati politice. Ce prost poarta discutii „neadedcvate, incriminagtorii” stiind ca este inregistrat si poate fi expus ???. Lasati-le naibii de facaturi idioate, promovate de mass-nedia platita de politica mafioate a Romaniei. CE prost se expune singurt stiind ca este inregistrat ???, in schimb, promovarea scandalurilor de jurnalisti bine platiti … este cunoscuta.
@casandra esti bine spalata pe creier cu sampon USR sau PNL
Uite ca dragutii tai Kovesi, Portocala, Olaru au patit-o; ce, acolo au fost tot „facaturi idioate”? Nu stiau aia ca sunt inregistrati? Iti e asa de greu sa intelegi ca nu le merge mintea, pe langa caracterele slabe?
MCV si justitia independenta – paraodii (diabolice) de adormit (pentru a le lua gatul) romani(lor). Tara asta chiar este fara scapare. Poate ar fi vreo iesire de ar ajunge presedinte Tudorel Toader (cunoaste jocurile justitiei, e toba de carte, stie sa se impuna si are cerbicia necesara de a se face inteles – chiar si de cutrele ajunse). Fara o justitie credibila si corecta: geaba lupta anticoruptie, geaba asteptari de la filfizonii politici – nici evolutie si nici propasire.
Cu alte cuvinte SRI face dosare. Lucru interzis prin Lege. Și asta în vremea în care se realizează documentare despre aceleași practici ale fostei securități, documentare care oripilează societatea civilă de azi. Tare aș vrea să văd aceste stenograme la televiziunile care își arogă corectitudinea și se jură că ele nu știu minții. Pe de altă parte stenogramele sunt elemente constitutive ale unui dosar pentru represiune nedreaptă, trebuie doar să se aplice Legea pentru a soluționa acești torționari. Cred că ministrul Justiției trebuie de îndată să intervină cel puțin pentru a-i demite din funcții pe acești așa zis procurori.
Acum înțeleg de ce fostul vice ASF Daniel George TUDOR, cu plângere de evaziune fiscala si spalare de bani de peste 30 milioane Euro din anul 2011 tot e scapat de juwtitia din Romania. Dar poate aduce secunda ce nu au adus 7 ani…..în ciuda prieteniei şi încrângaturilor Eduard Raul Hellvig ( Edi ) şi clanul mafiot Daniel, David si Doina Tudor.
având în vedere aceste fapte grave și atitudinea „tuturor” procurorilor care se consideră „Dumnezei”, singura soluție este eliminarea statutului de magistrat și a tuturor privilegiilor de care beneficiază. Ei trebuie să fie „avocații acuzării„ și să aibă același statut cu „avocații apărării” nu să stea în dreapta judecătorilor. Magistrați sunt doar „judecătorii” … nu penalii aceștia de procurori …
Pe vechea firmă peste care este prinsă placa cu DNA ce scrie?
Ce lumea justiției!!! Cu ce diveritate de participanți la simpozioane: judecători, mediatori, recuperatori, procurori, cadre universitare. Intre “Legalitatea populară” și “Justiția nouă” din anii cincizeci-șaizeci și justiția “democrată” a zilelor noastre este o diferență de la cer la pământ. Probabil fiindcă salariile judecătorilor de atunci erau mici și majoritatea celor care au practicat această meserie o făceau din vocație.