Privirea comprehensivă care e anulată de fobiile din interior: cazul alegerilor din vecini

            Că statistica mandatelor parlamentare distribuite între cele (numai) trei partide admise, prin vot, în noul legislativ de la Budapesta arată un avans foarte mare al partidului Tisza, se datorează, pe deplin, tocmai sistemului construit de Viktor Orbán, prin care, datorită modului de distribuire a mandatelor şi primei electorale, un câştigător suficient de viguros „ia totul”. În orice caz, victoria lui Magyar a ocazionat un vacarm mediatic apreciabil, timp de câteva zile. Nu mai mult, deoarece poziţiile publice exprimate de acesta, imediat după succesul strălucitor obţinut la urne, au contrazis aşteptările privind cotitura radicală în ceea ce priveşte politicile identitare ale Ungariei. Cel mai mare efect, în sensul calmării entuziasmului iniţial, l-au avut precizările limpezi, făcute imediat după câştigarea alegerilor, conform cărora guvernul care va fi format de Tisza nu va susţine aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, nici imediat (în timpul războiului, adică), dar probabil că nici măcar în următorii 10 ani (presa românească ne furnizează, constant, o versiune îndulcită, conform căreia noul guvern ungar ar fi reticent numai la ideea admiterii „accelerate” a Kievului). În plus, problema aderării Ucrainei ar urma să fie supusă unui referendum, în Ungaria. De asemenea, Magyar a declarat că va continua politica lui Orbán de a nu furniza arme Ucrainei, a bolmojit-o cu sprijinul financiar european (pe care îl va susţine, dar fără implicarea financiară a Ungariei) şi a reiterat faptul că situaţia minorităţii maghiare din Ucraina va rămâne o problemă esenţială, în funcţie de care raporturile bilaterale se vor putea încălzi, în perioada următoare.

SONDAJ Principalul motiv pentru care ungurii au debarcat regimul Orban

Nu a fost ceva surprinzător. În fond, reacţia lui Magyar împotriva ameninţărilor directe proferate de preşedintele Zelenski la adresa lui Orbán, după afacerea transportoarelor blindate pline cu bani, care au fost reţinute pe teritoriul maghiar, a fost chiar mai dură decât cea a lui Orbán însuşi, deşi acesta era inamicul declarat al lui Magyar (era, însă, primul-ministru al ţării lui Magyar, iar acest lucru a prevalat). Obstinaţia mass-mediei de la noi de la prezenta alegerile din Ungaria drept o luptă dintre un „naţionalist” şi un „proeuropean”, ignorând problemele grave care se acumulaseră în societatea maghiară, sub îndelungata conducere a lui Orbán, ca şi speranţele că noul guvern din ţara vecină va deveni, pur şi simplu, „proucrainean”, furnizându-le, astfel, celor de la Bucureşti un exemplu cu ajutorul căruia să inhibe criticile cu care se confruntă în interior, s-au dovedit a fi nerealiste. Cu deosebire, nu stă în firea ungurului să se autodefinească prin prisma părerii altora şi nici să îşi justifice existenţa prin susţinerea necondiţionată a intereselor altor state. În orice caz, în opinia mea (cei care trăiesc acolo o ştiu cel mai bine, nu noi), atât alternanţa la putere produsă la Budapesta, cât şi intenţia viitorului prim-ministru de a îmbunănăţi relaţiile cu Uniunea Europeană, devenind mai selectiv în cele cu Moscova, erau nu mai necesare, ci şi benefice pentru poporul maghiar.

Peter Magyar, față în față cu șefii instituțiilor europene. Ce a spus Ursula von der Leyen

Simplificările nu au venit, însă, numai dinspre comentatorii care au simpatizat candidatura lui Péter Magyar, din cauza antipatiei lor faţă de Orbán. Recent, la o emisiune foarte bine apreciată în mediile de opoziţie, s-a spus, de-a dreptul, că partidul lui Péter Magyar „a fost creat în laborator” (de către „Soros”, adică). Şi punct! Nicio explicaţie, niciun fel de argumentare! Practic, discursul principal al acelei tabere româneşti care l-a susţinut, mediatic, pe Orbán a fost la fel de simplist ca şi cel al taberei româneşti care l-a susţinut, mediatic, pe Magyar. Dacă aşa stau lucrurile şi în profunzime, atunci am putea fi aproape înspăimântaţi de nivelul expertizei care stă la dispoziţia politicienilor români. Asta ca să nu mai spun de colportarea, stupefiant de necritică, a acuzaţiilor atribuite fostei soţii a lui Magyar, omiţându-se posibilele motivaţii politice ale acesteia, care a rămas fidelă taberei lui Orbán. În contextul, foarte tensionat, al săptămânilor dinaintea alegerilor, însuşi premierul Orbán nu s-a ferit să emită acuzaţii fanteziste împotriva rivalului său, inclusiv pe aceea că banii aflaţi în blindatele ucrainiene reţinute în Ungaria ar fi fost destinaţi… opoziţiei din această ţară. Nu mă pronunţ în privinţa veridicităţii ansamblului acuzaţiilor aduse, în cadrul unui interviu dat în buza alegerilor, de către Judit Varga, însă unele dintre acestea sunt atât de fantastice şi încearcă să îi creeze fostului ei soţ un portret de psihopat atât de improbabil, încât pur şi simplu nu pot fi reproduse necritic, darămite popularizate sub cuvântul că „ştie toată lumea” (aşa cum s-a întâmplat la aceeaşi emisiune televizată). Păi, de unde ar putea să ştie toată lumea? Poliţia şi, mai ales, justiţia maghiară au constatat acele fapte? Dacă nu, cum se explică faptul că nu a chemat nimeni poliţia? Pe unele grupuri din reţelele sociale româneşti, faptele au fost rostogolite şi mai mult, cu aceeaşi convingere lipsită fără nuanţe, afişată în privinţa caracterului de-a dreptul sacrosant al informaţiilor atribuite lui Judit Varga, până la a se spune că Magyar şi-a invitat vecinii să… guste din căţelul pe care, tot el, îl fripsese la… cuptorul cu microunde (le cer scuze cititorilor pentru reproducerea acestei monstruozităţi). Prin asemenea colpotări, se omite faptul, esenţial, că ungurii nu sunt un popor de sălbatici. Dimpotrivă, cine îi cunoaşte ştie că ungurii ţin foarte mult la animale. De altfel, ţara vecină de la vest şi-a demonstrat, o dată în plus, nivelul ridicat de civilizaţie chiar prin faptul că premierul Orbán şi-a recunoscut, fără nicio reţinere, înfrângerea în alegeri, felicitându-l pe învingător, chiar în seara votului. Mai mult, acesta a renunţat şi la mandatul de deputat, pe care îl câştigase în aceleaşi alegeri şi se pare chiar că va opta, o vreme, pentru o ipostază profesională de tipul „low profile”. În ceea ce mă priveşte, nu mi-ar displăcea deloc dacă o mai mare modestie ar caracteriza şi unele figuri politice de pe la noi.

Monopolul UDMR, în pericol. Se lansează un partid nou, …

Până la urmă, la fel cum se întâmplă mereu, faptele vor fi cele care vor defini orice guvernare şi ne vor lămuri în ce măsură au existat unele „agende ascunse” ale câştigătorilor. Din acest punct de vedere, nu ne rămâne decât să aşteptăm (cei care, însă, sunt mai mult decât simpli comentatori ai evenimentelor, având şi puterea de decizie, ar trebui să… facă mai multe).

Alegerile recente din Ungaria (12 aprilie 2026) şi cele din Bulgaria (19 aprilie 2026) prezintă unele asemănări majore: cea că ambele au produs schimbarea puterii politice, dar şi aceea că au dus la formarea unor majorităţi foarte puternice, în urma unor victorii categorice la urne. În acelaşi timp, există şi o deosebire fundamentală, în ceea ce priveşte contextul în care alegerile s-au produs: dacă la Budapesta a luat sfârşit o guvernare extrem de stabilă, cea a Fidesz, care dura de 16 ani, la Sofia, victoria fostului ofiţer de aviaţie Radev pune capăt unei perioade neobişnuit de îndelungate de instabilitate guvernamentală (în ultimii cinci ani, în Bulgaria au fost organizate alegeri legislative de nu mai puţin decât de opt ori!).

Cine e Peter Magyar, omul care l-a răpus pe Viktor Orban, după 16 ani de domnie

Totuşi, mă surprinde că o evoluţie cel puţin spectaculoasă, absolut vizibilă la alegerile din Ungaria şi consolidată de cele din Bulgaria, nu se bucură deloc de atenţia comentatorilor de la noi. În Ungaria, declinul Partidului Socialist a continuat până la nivelul în care acesta nu a mai putut obţine nici măcar minimul prag electoral necesar intrării în forul legislativ. În cazul Bulgariei, recentele alegeri au fost primele din istoria ei modernă când Partidul Socialist Bulgar nu a reușit nici măcar să intre în Adunarea Națională. Trebuie menţionat faptul că alianţa condusă de Rumen Radev numără, printre cele trei partide componente, două care au caracter social-democrat, alianţa electorală având, în ansamblu, atât un caracter social de stânga, cât şi un specific ideologic conservator, de tip identitarist, care o apropie mai curând de câştigătorii de la Budapesta. Totuşi, Partidul Socialist este componentul Internaţionalei Socialiste, ca şi al Partidului Socialiştilor Europeni, structura care, probabil, corespunde cel mai bine definiţiei europenismului.  Măturarea efectivă a socialiştilor, în două ţări importante ale Estului european (după ce aceştia au condus mult timp guvernele, atât în Ungaria, cât şi în Bulgaria) constituie o evoluţie majoră, care pune sub semnul întrebării establishment-ul politic clasic. Această evoluţie vine, cu un oarecare decalaj temporar, după ce deja, în unele ţări occidentale, sistemul partidelor consacrate, al ideologiilor clasice fusese, deja, puternic zdruncinat (Italia este, în acest sens, un bun exemplu, dar nu singurul).

Este, oare, declinul socialiştilor, pe care se pare că tot mai mulţi alegători îi consideră drept corupţi, dar şi rupţi de tradiţiile naţionale, un episod de scurtă durată? Greu de spus, momentan, având în vedere că nu e vorba despre un simplu declin, ci de totala dispariţie din forul legislativ, petrecută, într-un foarte scurt timp, în două ţări est-europene importante. În plus, avem de-a face şi cu o altă premieră, anume formarea, în cazul Ungariei, a unui parlament naţional compus 100% din partide de dreapta (trei la număr). Ce urmări va avea, în viitorul apropiat, o asemenea evoluţie (pe care nu o consider benefică, din perspectiva necesarei diversităţii democratice, ca şi a necesităţii reprezentării întregii societăţi), rămâne de văzut.