Anchetatorii au identificat, în urma perchezițiilor de vineri de la casa lui Gheorghe Dincă, alte fragmente osoase și probe biologice care urmează a fi analizate din punct de vedere genetic și antropologic.
„În urma perchezițiilor domiciliare și a activităților desfășurate, au fost identificate fragmente osoase ce urmează a fi analizate din punct de vedere genetic și antropologic. De asemenea, în domiciliul inculpatului au fost găsite probe biologice. (…) Astăzi (vineri, n.r.) am efectuat conducere în teren cu inculpatul care a indicat locul unde a fost aruncat telefonul Alexandrei, care a fost și găsit”, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.
Potrivit reprezentantului DIICOT, cercetările au fost sistate, urmând ca de sâmbătă să fie reluată percheziția de la casa lui Dincă.
„De asemenea., în ce privește raportul antropologic și genetic, îl vom primi la dosarul cauzei”, a mai precizat Porime.
Probe noi în ancheta de la Caracal
Anchetatorii au identificat, în urma perchezițiilor de la casa lui Gheorghe Dincă, alte fragmente osoase și probe biologice care urmează a fi analizate din punct de vedere genetic și antropologic.
Anchetatorii au identificat, în urma perchezițiilor de la casa lui Gheorghe Dincă, alte fragmente osoase și probe biologice care urmează a fi analizate din punct de vedere genetic și antropologic.
Distribuie articolul pe:
15 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Javrele securiste au tot interesul sa inchida cazul cu verdictul „criminal in serie”. Ele au alte preoupari urgente: vacante, alegeri, prostirea prostilor. Ancheta nu se face ptr a descoperi faptele ci ptr a se obtine un verdict convenabil lor.
Nu va lasati dupa fenta. Luati probe nefalsificate si trimiteti-le inafara tarii. Aici totul e murdar. Nu renuntati. Macar atat sa faceti ptr copila. Sa spargeti buboiul care a metastazat in toata tara. Si IML face parte din sistem, inca de la revolutie.
@Remarcați și faptul că nu au precizat și ce cremă a cumpărat de la farmacie pentru îngrijirea rănilor persoanei răpite, probabil în ziua anterioară percheziției poliției, după cum informa presa, ?
Considerați că pe haine și sub ungii, chiar și pe piele, ar fi putut rămâne urme biologice, în eventualitatea unor violențe, și amprente ale victimei la locul faptei, la modul cum s-a relatat despre desfășurarea evenimentelor, ?
Daca a ucis-o (el sau complicele) a ucis-o prin strangulare. Dar poate ca fata a fost doar in stare de insconstienta. Si apoi a carat corpul in genunchi prin culoarele subterane ale casei. Uitati-va la poza din prima zi ce imbracaminte murdara are pe el, pe care incearca sa o ascunda cu acea jacheta galbena a fetei, dar si genunchii juliti si acoperiti de genunchere roase. Daca s-ar face o analiza chimica s-ar descoperi si traseul pe care s-a tarat si pe unde a scos corpul fetei, caci nu cred ca acesta se mai afla in casa incepand cu seara zilei dinaintea circului de la ora 6.
Probabil s-au gasit pete mici – E clar ca atunci cand a fost violata s-a opus – stim ca fost si legata cu sarma la maini…
Am senzatia ca e ordin pe uniati pentru cea mai odioasa Musamalizare! Asta poate fi direct de la CSAT… Se ancheteaza doar in barlogul lui Dinca si nu auzim nimic despre retelele de trafic – Cazul din 2012 nu este redeschis si nici macar adus in discutie . Telefonul lui Dinca si istoricul de apeluri UNDE SUNT ?? Locuinta a fost lasata vreo 3 zile de izbeliste, timp in care mafia implicata putea interveni pentru sustragerea sau PLANTAREA de probe false. Camerele video dovedesc ca la ultimul apel al Alexandrei la 112 in casa intra ALTCINEVA si nu DINCA . Deasemena Cristoiu are niste observatii foarte pertinente despre anomaliile extrem de evidente si lipsa unei implicari din partea SRI.
PS : NU AM INCREDERE in rezultatele IML in acest caz.
Intrebare: Ce cantitate de sange s-a gasit? Nu uitati ca Alexandra a fost violata. Si ca avea rani de la legaturile cu sarma la maini si foarte probabil si la picioare. Una sunt petele de sange si alta balti de sange. Eu cred ca nu au fost balti de sange caci ar fi fost vizibile si ptr tolomscii mafioti la prima perchezitie.
Asta-i o manipulare stil securist.De la inceputul dezvaluirilor apar si dispar probe.Cele noi le contrazic pe cele vechi,suspiciuni de toate felurile,nu se mai stie cinei infractor si cine-i politist,cine-i DIIcot si unde-i interlopul.Nu se spune nimic de legaturile cu partidul.Ce-o fi acolo:crematoriu dinca srl sau abatorul Caracal&Co? Sa ne spuna Gelu.
Inca mai e de munca pana la definitvare! Sa nu aud de micul blocaj care ascunde secretul capilor complice. Cred ca o sa fie interventii din umbra sa se ocoleasca anumite persoane sau date sa nu se lase cu rafuieli ingrozitoare. Sper sa nu fie nicio problema.
E vorba de mafia locala.
Plus o parte din politicienii locali plus primarul care pare pus de interlopi…si de incompetenta statului roman cu pile si relatii.
In acest caz sunt implicati ca complici si beneficiari indivizi foarte sus pusi ce ocupa pozitii cheie in statul de drepti recte: SRI, STS, DIICOT, Politie, Procuratura, Parchete… Voi ati observat ca azi in curte lui Dinca a intrat un camion al armatei??? Ce voiau anchetatorii sa incarce in acel camion din curte inculpatului???
Cred ca este implicata si fosta primareasa din Craiova- PSD Goguta,care a cumparat casa de la interlopi la pret de garsoniera
Stia ca politistii sunt linga casa lui ?
Cineva,pe buna dreptate ,intreba:SRI-SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII-nu stie nimic din ce se petrece la Caracal,localitate apropiata poligonului SUA ?Daca nu e treaba lor atunci care e? Sau poate l-a informat pe seful statului dar nu stim noi….
Daca au gasit sange…treaba e simpla…se poate preleva ADN..plus grupa sanguina…
Nimeni nu spune ce declara criminalul despre armele crimei…topor …cutit…ranga de fuer…etc????