PSD a anulat Comitetul Executiv programat miercuri în care urma să se discute situația lui Liviu Dragnea după condamnarea sa la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului.
Membrii PSD au fost anunţaţi că ședința a fost anulată, pe motiv că miercuri la ora 16.30 are loc ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Dezvoltării Regionale, iar şedinţa Comitetului Executiv nu mai poate începe la ora 16.00. Comitetul Executiv ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
A doua amânare
Dragnea a venit luni la partid să-şi depună demisia din funcţia de preşedinte executiv, însă ședinţa Biroului Permanent Național al PSD nu a mai avut loc, fiind convocat în schimb miercuri Comitetul Executiv.
„Am avut o discuție cu colegii mei din BPN. Absolut toți n-au fost de acord cu demisia domnului Dragnea și atunci mergem miercuri și ne întâlnim în forul mai mare, în Comitetul Executiv Național, să vedem exact ce avem de făcut, pentru că e o situație extrem de importantă. Suntem sancționați tot PSD-ul pentru că l-am suspendat pe Băsescu și pentru referendumul din 2012. Cei de la PNL, în stilul lor obișnuit, s-au fofilat și nu mai știu nimic de Băsescu și de Referendumul 2012 și vreau să discutăm cu toții ce măsuri avem de luat”, declara Victor Ponta luni.