Procesul lui Vîntu, amânat pentru 29 noiembrie

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, să amâne pentru 29 noiembrie procesul în care Sorin Ovidiu Vîntu este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, alături de Octavian Ţurcan şi de Alexandru Stoian, după ce avocatul acestuia a cerut timp pentru a studia dosarul.

Avocatul lui Alexandru Stoian a cerut instanţei amânarea cauzei, pentru a putea studia dosarul şi a pregăti apărarea clientului său.

Instanţa a decis amânarea cauzei pentru 29 noiembrie, având în vedere dispoziţiile Legii micii reforme, intrată în vigoare, care impune acordarea de termene scurte. Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu nu a făcut declaraţii la ieşirea din sala de judecată, spunând că nu va face comentarii până la finalizarea procesului.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată, pe 12 octombrie, de procurorii Parchetului General, pentru favorizarea infractorului, în dosarul privind fuga din ţară a lui Nicolae Popa, alături de Octavian Ţurcan şi de Alexandru Stoian.

Vîntu şi Stoian sunt acuzaţi că l-au sprijinit pe Nicolae Popa, făcând demersuri pentru îngreunarea procedurilor de extrădare din Indonezia, potrivit Parchetului General. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a reieşit că, în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Sorin Ovidiu Vîntu a transmis din totalul sumei anuale de 200.000 de euro, convenite cu Nicolae Popa, două tranşe de 50.000 de euro, respectiv 20.000 de euro, se arată în comunicatul citat.

Procurorii spun că suma îi era necesară lui Nicolae Popa pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.