Procesul unui terorist sau al unui copil-soldat?

La un tribunal militar din Guantanamo a început, joi, procesul lui Omar Kadr, moment ce ar putea deschide o cutie a Pandorei în acest nou mileniu şi care, deopotrivă, ar putea umbri serios virtuţile democraţiei occidentale şi valenţele civilizaţiei actuale. Arestat în Afganistan pe când avea 15 ani şi era grav rănit, el este acuzat că ar fi aruncat o grenadă ce a provocat moartea unui soldat american aflat în această ţară, fapt pe care Omar îl neagă vehement.

Procesul lui Kadr este primul pentru „crime de război” din timpul Administraţiei Obama, iar inculpatul şi-a petrecut deja opt ani în sinistra închisoare înfiinţată de Administraţia Bush pentru a-i încarcera într-un singur loc pe teroriştii prinşi în întreaga lume, în special pe cei legaţi de Al-Qaida sau care au acţionat în Irak ori în Afganistan. De altfel, la 22 ianuarie 2009, la doar două zile după ce-şi preluase mandatul, Barack Obama a semnat decretul de desfiinţare a închisorii Guantanamo, considerată un „simbol al erei Bush”, fostul şef al Casei Albe înfiinţând-o în cadrul războiului pe care-l declanşase împotriva terorismului. În momentul ei de vârf, această enclavă americană din Cuba avea 775 deţinuţi ce ar fi avut legături cu Al-Qaida ori talibanii afgani. După decretul lui Obama s-a ajuns la 200 de deţinuţi, dar, ce este mai important, noul şef al Casei Albe nu şi-a putut duce la îndeplinire decizia luată imediat după instalare.

Revenind la cazul Omar Kadr, se spune despre el că ar reprezenta tot felul de premiere. Astfel, este primul proces al unui copil-soldat din istoria modernă. Pe urmă, în afară că el este judecat pentru crime de război în timpul actualei administraţii de la Washington, este ultimul cetăţean occidental deţinut la Guantanamo, după ce ceilalţi colegi ai săi au fost repatriaţi.

Cum Omar Kadr este canadian de origine pakistaneză, amănuntul justifică uriaşul interes cu care presa din această ţară îi urmăreşte procesul. Nici presa americană nu stă deoparte, comentariile din ambele părţi pornind de la statutul pe care-l are inculpatul. De pildă, în mai toate articolele se porneşte de la întrebarea dacă este judecat un terorist ori un copil-soldat? Dintr-o atare perspectivă se reaminteşte că el este fiul unui fost lider al grupării Al-Qaida, ucis în 2003. Omar şi-a petrecut copilăria între Canada, Pakistan şi Afganistan. Tatăl lui, un musulman fanatic, ce-l slujea cu mare zel pe Ossama bin Laden, nu-l putea creşte decât în acelaşi spirit fundamentalist, inoculându-i de la cea mai fragedă vârstă cultul sacrificiului pentru Bin Laden, mai întâi, şi apoi pentru Allah, şi instigându-l cu acelaşi zel împotriva „ocupantului american”, aşa cum socoteau el şi talibanii trupele SUA din Afganistan. Cât priveşte crima comisă şi pe care el nu o recunoaşte, ea ar fi fost săvârşită în timpul unor lupte ce au avut loc în iulie 2002, la Khost, în estul afgan, când, la un moment dat, el ar fi aruncat o grenadă în direcţia mai multor soldaţi americani, unul dintre ei fiind ucis din cauza exploziei. Omar a fost arestat abia după un an, cu ocazia altei confruntări, prilej cu care şi-a pierdut ochiul stâng.

Detaliile de mai sus s-au oferit pentru ca fiecare să-şi facă o părere despre contextul în care a acţionat Omar Kadr. Dar, în afara celor de mai înainte, cel mai şocant fapt este cel referitor la modul în care a fost anchetat, atât în baza americană Bagram, cât şi la Guantanamo, interogatorii despre care s-a zis că au fost adevărate spălări de creier. Primul militar american care l-a interogat la Bagram a povestit judecătorului că, pentru a-l face pe Omar să mărturisească, l-a ameninţat în mai multe rânduri cu violul (pe un adolescent musulman fundamentalist!?) şi moartea. Ulterior, repectivul militar a fost condamnat de Curtea Marţială pentru tratament rău aplicat prizonierilor de la Bagram.

În schimb, procurorul ce a prezentat actul de acuzare de la procesul început joi la Guantanamo afirmă că el ar fi declarat că este „un terorist ce susţine Al-Qaida” şi că scopul acestui adolescent era, ca şi alui Ossama bin Laden, acela de „a ucide cât mai mulţi americani”. În ce-i priveşte, avocaţii adolescentului pretind că, la presiunea anchetatorilor, acesta şi-a schimbat de mai multe ori depoziţia şi că „ar fi spus ceea ce voiau ei să audă”.

Revenind la reacţia presei, aceasta reaminteşte că, printr-o decizie specială, Curtea Federală Canadiană i-a acordat şapte zile Guvernului ţării pentru a găsi o soluţie în ce priveşte violarea drepturilor constituţionale ale lui Kadr. Totodată, Curtea a apreciat că Guvernul n-a făcut tot ce trebuia pentru a remedia drepturile ce i-au fost încălcate. De asemenea, se aminteşte că ONU a condamnat procedura în cazul lui, iar reprezentanta unei comisii ce se ocupă de copii şi conflictele armate a opinat că, în acest caz, „se pune în pericol statutul copiilor-soldaţi la scara întregii planete”.

Dar cea mai tulburătoare întrebare ce s-a pus este aceea dacă trebuie judecaţi copiii pentru faptele comise de părinţi? Un punct de vedere la fel de interesant a exprimat ziarul „Glob and Mail”, care a scris că, „în majoritatea cazurilor după Al Doilea Război Mondial, nu s-au judecat copiii-soldat, ci cei care i-au înrolat, şi că, mai mult, s-a încercat reabilitarea lor”. „Ce ironie a sorţii pentru acest tânăr: el a fost o victimă a coerciţiei propriei familii pentru a o lua pe calea terorismului, iar acum devine victimă a coerciţiei unei ţări democratice!”, scrie acelaşi ziar. Există şi o publicaţie conservatoare canadiană, „National Post”, care mătură toate argumentele apărării şi scrie că tatăl lui Omar a venit în Canada, unde, profitând de legi liberale, a crescut copii-terorişti, reamintind, în context, că pe numele unui frate de-al lui s-a făcut cerere de extrădare în SUA, unde era acuzat că a furnizat arme şi muniţie Al-Qaida. Cazul lui Omar Kadr este unul dintre cele mai interesante, nu doar pentru presă, ci şi pentru cei care, indiferent de religie, au puterea de a face astfel încât copiii să aibă drept la copilărie, şi nu la arme, mânaţi de fanatism. Pe urmă se poate uita aşa uşor copilăria lor, în care, poate înaintea cuvântului MAMĂ, aud vorbe despre sacrificiu şi Profet? Sau cât de mult se poate ignora lumea în care ei se nasc şi cresc?