În referatul înaintat de procurori instanţei cu propunerea de arestare preventivă, obţinut de Realitatea TV, apar şi fragmente dintr-o înregistrare ambientală ce a avut loc vineri în biroul secretarului de stat în Ministerul de Interne Dan Fătuloiu. Potrivit procurorilor, Cătălin Chelu a susţinut că nu i-ar fi oferit bani secretarului de stat, ci pixuri şi agende.
Potrivit procurorilor, fiul secretarului de stat în Ministerul de Interne a fost contactat de omul de afaceri Cătălin Chelu prin intermediul lui Ştefan Badea, reţinut şi el în acest dosar. Cătălin Chelu i-a transmis prin intermediarul său că este dispus să ofere un milion de euro, pentru soluţionarea favorabilă a 48 dosare penale deschise pe numele său şi a altor persoane. Mituitorii au propus ca banii să ajungă la secretarul de stat, prin intermediul unui contract de achiziţie fictiv.
„(…)Operaţiunea de transmitere a sumelor de bani, cu titlu de mită, să se realizeze eşalonat şi sub aparenţa derulării unor operaţiuni comerciale între societatea lui Alexandru Fătuloiu şi SC. ALPROM SA Piteşti, societate la care care Cătălin Chelu este acţionar majoritar”, se arată în referat.
În 12 noiembrie 2010 are loc prima întâlnire dintre Dan Fătuloiu şi Cătălin Chelu. Omul de afaceri gălăţean l-ar fi ameninţat pe Dan Fătuloiu cu dezvăluiri.
„Inculpatul a menţionat că, în cazul în care va fi chemat pentru audiere în vreunul dintre acele dosare penale va da în vileag, folosindu-se şi de mass-media, încercările eşuate ale lui Dan Fătuloiu de a-l fi ajutat pe Vasîi Gheorghe să câştige licitaţia de preluare a pachetului majoritar de acţiuni la S.C ALPROM S.A Piteşti”, mai scriu procurorii.
În 19 noiembrie, secretarul de stat s-a întâlnit din nou cu inculpatul Ştefan Badea. În cadrul discuţiei, acesta i-a spus lui Dan Fătuloiu că atât lui Cătălin Chelu cât şi lui Gabriel Constantin, omul de încredere al acestuia „(…)Le e frică să nu facem ceva, dracu…le e frică…eu ştiu că au luat…are douăzeci de miliarde de lei”.
Câteva ore mai târziu Cătălin Chelu s-a prezentat în biroul lui Dan Fătuloiu pentru a-i aduce 50.000 de euro, reprezentând o primă tranşă din suma totală.
Cătălin Chelu: Cum să-i aduc? Nu pot să… Să-i aducă ăsta (n.r. Badea Valentin). Ai încredere în el?
Dan Fătuloiu: Da
Cătălin Chelu: Eu cobor cu el şi vine el singur. Eu n-am ce căuta aici. El (n.r. Badea Valentin) vine şi-i aduce….Eu nu am ce căuta aicea când…(n.r. în momentul remiterii banilor). Aici în inima problemei? Mă crezi nebun?
După o discuţie în contradictoriu cu privire la modalităţile prin care mita urma să ajungă în posesia lui Dan Fătuloiu, secretarul de stat şi Cătălin Chelu coboară în parcarea Ministerului de Interne, unde se aflau cei 50.000 de euro, în maşina omului de afaceri gălăţean.
Dan Fătuloiu: Nu bate la ochi? (locul în care se aflau)
Cătălin Chelu: Nu bate! …E ok…si ai să vezi şi alea, ţi le fac, eu am cuvânt! Deci, ce am stabilit aşa rămâne.
Dan Fătuloiu: Deci câţi bani sunt?
Cătălin Chelu: Ai să vezi. E bine!…aşa că este exact ce am vorbit!
După această dicuţie Cătălin Chelu a scos din maşină o pungă albă în procurorii spun care se aflau peste 212.000 de lei, pe care i-a dat-o lui Dan Fătuloiu. Potrivit referatului, secretarul de stat a luat punga şi a dus-o în biroul său.