Procurorii întorc o nouă filă în scandalul Microsoft România

O nouă filă din dosarul penal Microsoft România a fost scrisă de procurori, luni, prin punerea sub acuzare a unui controversat om de afaceri și dar și prin solicitarea de încuviințare a urmării penale a unui fost ministru.

Reprezentantul Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, Claudiu Florică, a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu. Alături de el, de aceeași soartă au avut patrte și doi foşti directori ai Microsoft România, Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu.

Totodată, procurorul-șef al DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru anchetarea penală a fostului secretar general (cu rang de ministru) al Guvernului Năstase, Eugen Bejinariu. El e acuzat de abuz în serviciu. Acesta ar fi inițiat și susținut proiectele hotărârilor de Guvern prin care s-a aprobat contractul cu intermediarul Fujitsu Siemens Computers GmbH reprezentat de Claudiu Florică. Bejinariu ar fi cel care a invocat în mod nereal calitatea lui Florică de unic distribuitor Microsoft în scopul de a-l favoriza prin evitarea organizării unei licitații publice.

Tot Bejinariu ar fi inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern din noiembrie 2004 prin care s-a aprobat extinderea contractului și pentru produsele educaționale Microsoft.

Singurul care, până acum, nu a fost luat serios la întrebări este Dinu Pescariu.

Florică este intermediarul afacerii de corupţie şi denunţătorul din dosarul Microsoft I în care au fost condamnaţi deja la închisoare fostul ministru PDL Gabriel Sandu, fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan zis Pinalti, Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea şi omul de afaceri Dumitru Nicoale zis Nicu Niro, conform romaniacurata.ro.

Procurorii DNA au fost criticaţi atunci că lasă denunţătorii să scape cu banii furaţi. Iată că acum Florică a fost inculpat în cazul Microsoft II şi plasat sub control judiciar.

Istoria preumptivei fraude de aproape 70 de milioane de dolari

Guvernul Năstase încheia, în urmă cu 12 ani și jumătate, un contract de închiriere de licenţe IT cu Microsoft, cu o reducere de aproximativ 50 la sută.

Potrivit procurorilor, în realitate, discountul acordat Guvernului a fost deturnat, iar banii ar fi fost furaţi de Claudiu Florică şi foşti miniştri ai Guvernelor Năstase şi Boc.

Circuitul dubios

Fujitsu Siemens Computers a susţinut că este unic distribuitor Microsoft în România pentru a se evita organizarea unei licitaţii publice. La acea dată, însă, existau cinci distribuitori Microsoft în România, susţine DNA.

Contractul de licenţe IT s-ar fi încheiat la un preţ dublu faţă de preţul real solicitat de Microsoft. Compania ar fi facturat către Fujitsu Siemens Computers suma de 25.791.138 de doalri (preţul licenţelor cu discount), iar Fujitsu Siemens Computers ar fi refacturat către Guvernul României suma de 54.567.465 de dolari.

Diferenţa de 28.776.327 USD este considerată prejudiciu de către procurori.

Contractul cadru a fost extins, șase luni mai târziu, şi pentru închirierea de produse educaţionale.

Potrivit DNA, extinderea s-a făcut ilegal întrucât Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar discountul acordat de Microsoft a fost încasat de firmele private şi de foştii miniştri.

În plus, licenţe pentru toate calculatoarele din instituţiile şi unităţile de învăţământ de stat existau deja în cadrul programului privind Sistemul Educaţional Informatizat.

Întreaga sumă plătită prin actul adiţional din noiembrie 2004, adică 19.370.500 USD, este considerată prejudiciu deoarece licenţele achiziţionate se suprapuneau cu cele existente deja în cadrul programului SEI.

În anul 2008 au fost încheiate două acte adiţionale pentru achiziţionarea altor licenţe întrucât a crescut numărul de calculatoare la nivelul administraţiei publice centrale care foloseau copii adiţionale ale licenţelor şi programelor IT cumpărate în 2004. S-au cumpărat alte 39.385 de licenţe necesare utilizării produselor software Microsoft. Preţul acestor licenţe a fost cel stabilit în contractul cadru din 2004 încheiat în condiţii ilegale – susţin procurorii – între Guvernul României şi compania Microsoft, prin Fujitsu Siemens Computers.

Suma de 18.818.516 de dolari este considerată de asemenea prejudiciu. Total prejudiciu: 66.965.343 de dolari

Athanasiu, audiat

În dosarul Microsoft II a fost audiat, luni, şi fostul ministru al Educaţiei din Guvernul Năstase, Alexandru Athanasiu. El este acuzat de abuz în serviciu întrucât a semnat hotărârea de Guvern prin care s-au cumpărat produse educaţionale în noiembrie 2004.

Alţi foşti miniştri vizaţi

În dosar sunt vizaţi 8 foşti miniştri ai Guvernelor Năstase şi Boc: Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

În septembrie 2014, DNA a cerut avizul Preşedintelui României, Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru avizarea urmăririi penale a celor 8 foşti miniştri pentru abuz în serviciu, spălare de bani, trafic de influenţă şi luare de mită în legătură cu acordarea contractelor pentru licenţele Microsoft.

Au fost obţinute probe din care rezultă că miniştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate”, nota DNA atunci într-un comunicat de presă din septembrie 2004.

Avize de urmărie penală pentru grei ai PSD

Senatul a avizat urmărirea penală a fostului ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu şi a fostului secretar general al Guvernului Năstase, Şerban Mihăilescu.

Pentru restul miniştrilor care nu erau şi parlamentari, avizele au fost obţinute de la preşedintele României. Foştii miniştri au fost chemaţi rând pe rând la Parchet pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

Potrivit comunicatului DNA din septembrie 2004, procurorii au mai multe acuzaţii împotriva Ecaterinei Andonescu, fost ministru PSD al Educaţiei între decembrie 2000 – iunie 2003 şi între decembrie 2008 – octombrie 2009: abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Acuzaţiile la adresa fostului secretar general al Guvernului Năstase, Şerban Mihăilescu, sunt, conform DNA, de asemenea foarte grave: ”Ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off-shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers”.

Dan Nica a scăpat deocamdată

În privinţa fostului ministru al Comunicaţiilor din Guvernul Năstase, actualul europarlamentar Dan Nica, procurorii DNA au cerut Parlamentului European ridicarea imunităţii. În septembrie anul trecut, Parlamentul European a retrimis autorităţilor din România cererea de ridicare a imunităţii. Juriştii PE au stabilit că nu-i de competenţa lor întrucât acuzaţiile nu ar viza mandatul de europarlamentar, ci pe cel de ministru al Comunicaţiilor. Urma ca DNA să vină cu o nouă solicitare de ridicare a imunităţii către preşedintele României, lucru care nu s-a mai produs nici până azi.

Nica e acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Acuzaţiile sunt similare ca în cazul Ecaterinei Andronescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.