Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis vineri să o suspende pe Izabella Majeczki din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, județul Harghita, acesta fiind arestată pentru luare de mită.
CSM transmite că solicitarea de suspendare a fost prezentată de Direcția Națională Anticorupție — Secția de Combatere a Corupției.
Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2011, Izabella Majeczki a pretins și a primit, prin intermediar, de la două persoane cercetate într-un dosar penal ovine și bovine (două vaci, trei oi și doi miei), în valoare de aproximativ 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să își exercite atribuțiile de prim-procuror astfel încât persoanele cercetate să beneficieze de o soluție favorabilă în dosarul penal în care erau cercetate pentru infracțiuni cu violență.