Producție mare de energie „verde” pentru export

Energia hidro și cea produsă de surse regenerabile, precum cele eoliene și fotovoltaice, înseamnă în aceste zile, aproape 70%

Producție mare de energie „verde” pentru export

Energia hidro și cea produsă de surse regenerabile, precum cele eoliene și fotovoltaice, înseamnă în aceste zile, aproape 70%

Energia hidro și cea produsă de surse regenerabile, precum cele eoliene și fotovoltaice, înseamnă în aceste zile, aproape 70% din tot ce se produce în România.

 

Cărbunele și termocentralele pe gaze au rămas mult în urmă iar nuclearul merge în banda obișnuită, de 1.400 MW orari. Dar precipitațiile abundente au făcut ca Hidroelectrica să uzineze multă apă și să producă până la 40% din energia țării. Dar și vântul a bătut, zilele trecute producția de energie eoliană ajungând la vârfuri de 2.700 de MW, un sfert din total surse, fiind pe locul doi în topul producătorilor, după cea hidro. Azi, 12 aprilie, vântul nu mai bate atât de tare, dar, chiar și așa, înregistrăm 800 de MW în contul acestei surse, potrivit datelor interactive Transelectrica. Cărbunele stă la circa 1.000 de MW, generarea de energie din gaz, nu mai mult de 600 MW.

Toată noaptea trecută și ziua de ieri am exportat masiv energie, peste 2.000 de MW, adică 25 până la 30% din toată producția și, se vede din diagram alăturată, această este energie eoliană pentru respective curbă de producție merge în același sens cu curba exporturilor. Se vine la export energia eoliană pentru că este cea mai ieftină, prin urmare, competitivă pentru partenerii externi din Ungaria, Bulgaria, Serbia. Este ieftină pentru că este subvenționată de consumatorii români de energie prin sistemul certificatelor verzi.

Per total, cel mai mare producător de energie al României este Hidroelectrica, cu circa 6.500 MW putere instalată. Cărbunele, teoretic, are o capacitate mai mare, de peste 10.000 de MW. Practic însă, mare parte din capacități nu mai funcționează, fie pentru că sunt depășite moral și fizic, fie că nu pot găsi loc în piață, din pricină că energia pe care o produc este mult prea scumpă.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. @ Victor . Sigur ca ai perfecta dreptate ; am ajuns sa vindem energie in exterior in timp zeci de societati romanesti , stau inchise , din lipsa de energie ( vezi Azomures , Alro , etc.) si mii de oameni aruncati in somaj , multi dintre ei luand calea pribegiei ! In loc sa repornim industria , sa producem valoare , preferam sa vindem energie la export si sa platim somaj! De ce ? La noi e putred marul..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.