Profesionalizarea din perspectiva anilor 1930

Profesionalizarea reprezintă investiţia constantă în factorul uman. Mai întâi trebuie recuperată „inteligenţa mâinilor”, priceperile, aptitudinile, sau cum mai sunt azi numite, „skills”. Apoi educaţia şi formarea profesională. Dar „cea mai importantă reformă care trebuie făcută este cea a mentalităţii, pentru a întări capacitatea de a traduce ideile bune în fapte reale” (Călin Georgescu, Pentru un ideal comun). Un proiect de ţară nu se poate înfăptui decât printr-o populaţie sănătoasă, educată şi bine informată, căci „numai astfel ea este stăpână pe soarta sa şi devine imună la orice acţiune de intoxicare sau manipulare”. Tot educaţia oferă coerenţa unei viziuni pe termen lung construită pe anticipare, prognoza nefiind numai un apanaj al economiei planificate.

Care ar fi începutul dorit profesionalizării? Cu o schimbare de atitudine individuală care să prefigureze schimbarea de mentalitate şi să impună în final profesionalizarea clasei politice. Ne poate ajuta în căutările noastre un text din Mihail Manoilescu (1942): „Păstoritul corespunde pe plan cultural cu analfabetismul, agricultura cu şcoala primară, comerţul şi industria cu gimnaziul şi, respectiv, liceul. Industria dezvoltă calităţile intelectuale, de rezistenţă, de disciplină. Maşina creează o formă superioară de disciplină; datorită ei, timpul începe să fie preţios, măsurat în minute şi secunde”.

Toate observaţiile şi toate experienţele acumulate de omenire până în prezent arată, chiar demonstrează faptul că reconstruirea e mult mai dificilă şi mult mai primejdioasă decât construirea nouă de la început. Pentru ce? În primul rând pentru că terenul este liber şi trebuie să faci curăţenie şi să obţii libertate. Apoi pentru că forţele care au condus nu sunt totalmente lichidate şi încă pândesc în culise şi în întuneric. În al treilea rând pentru că duşmanii şi concurenţii sunt avizaţi şi ca atare sunt decişi să aplice tratamente preventive şi să extermine din germen. Despre acest detaliu avertiza la vremea lui Niccolò Machiavelli: „Când duşmanul vine să atace, diviziunile interne sunt cauza ruinării acelui stat. Partidul cel mai slab devine instrumentul invadatorului, iar partidul cel mai tare se vede lipsit de totalitatea resurselor naţionale”.

României îi lipseşte o „hartă a viitorului” profesionalizării. Iar această cartografiere a viitorului profesionalizării ţine numai de factorul uman. Și anume de investiţia continuă în factorul uman. După cum spunea la vremea lui Spiru Haret, „cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara”. În ultimii douăzeci şi cinci de ani de libertate de opinie şi de atitudine, foarte puţine au fost demersurile pozitive susţinute prin argumente constructive, cu repere clare şi etape care trebuie urmate.

Potrivit lui Petre Pandrea, când „venitul naţional nu mai merge la capitole neproductive şi va ajuta la refacerea paraginilor”, când „politicianismul se va reduce până la atrofie” iar „politica se va transforma în emulaţie edilitară, asemeni unui concurs între urbanişti”, abia atunci şi numai atunci, „cultul valorilor se va instaura automat” (Petre Pandrea, Helvetizarea României).

N.B. „Pentru ca o ţară să nu fie în dependenţă de capitalul străin, trebuie ca procentul de investiţii în industrie şi bancă să fie trecut de 50%. După cum într-o întreprindere sau într-o bancă un capitalist nu poate dicta dacă nu are un pachet de acţiuni de minimum 51%, tot astfel şi o ţară nu poate fi considerată ca ieşită din starea de semi-colonialitate dacă nu are un capital bancaro-industrial autonom”.

Atelierele Comunale (finanţate de Primăria Capitalei). Atelierul pentru repararea motoarelor de automobil. Muncitori şi ucenici la 1930

Atelierele Comunale (finanţate de Primăria Capitalei). Atelier de strungărie şi lăcătuşerie. Se observă atenţia oferită uceniciei în meserii aplicate. 1930

Atelierele Comunale (finanţate de Primăria Capitalei). Atelierul de perii şi mături. 1930

Atelierele Comunale (finanţate de Primăria Capitalei). Atelierul de curelărie. Biroul foto al PMB. 1930

Atelierele Comunale (finanţate de Primăria Capitalei). Atelierul de rotărie destinat echipajelor aflate în administrare comunală. 1930

Atelierele Comunale (finanţate de Primăria Capitalei). Atelierul de tâmplărie. 1930

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.