Finanţarea plăţii urmează să fie asigurată printr-un proiect cu fonduri europene

Profesorii cu performanțe de la oraș ar putea preda la sat

profesor, sibiu

Profesori performanţi de la şcoli din mediul urban ar putea preda şi în mediul rural, finanţarea plăţii acestora urmând să fie asigurată printr-un proiect cu fonduri europene, a declarat luni, la Suceava, ministrul Educaţiei, Valentin Popa.

Mai exact, ministrul a precizat că intenţionează să propună ”un proiect de suflet” prin care să acopere normele vacante de la şcolile situate în zone defavorizate cu ajutorul profesorilor performanţi din mediul urban, iar implementarea ar putea avea loc începând cu anul şcolar viitor, potrivit agerpres.ro.

„Ideea este că avem o serie întreagă de norme în mediul rural pentru care nu găsim întotdeauna cadre didactice bine pregătite. Ele sunt luate în regim de plată cu ora şi aş dori ca în acest regim, dar cu o subvenţie financiară semnificativă, să determinăm cât mai mulţi profesori ai noştri de excepţie să susţină, în afara normei de bază, şi câteva ore, poate o zi pe săptămână, şi în mediul rural (…) Nu urmăresc să scot pe cineva din sistem. Urmăresc să ocup cât mai multe norme vacante cu personal de înaltă calificare”, a spus Popa, subliniind că ministerul nu a stabilit valoarea subvenţiei pentru dascălii care vor activa şi în mediul rural, dar a dat asigurări că există bani pentru proiect.

Care este motivația ministrului pentru acest demers

În opinia ministrului, profesorii ar putea fi motivaţi financiar, dar ar avea şi posibilitatea să dovedească faptul că şi elevii din medii defavorizate pot face performanţă dacă au îndrumarea corespunzătoare.

„De ce s-ar duce profesorii din mediul urban să predea în mediul rural? Din două motive. Să dovedească că pot face excelenţă şi cu elevii din medii dezavantajate, din mediul rural în special, nu numai în şcolile de performanţă din oraş, dar şi pentru o motivaţie financiară substanţială (…) Vom asigura subvenţii substanţiale pentru a încuraja profesorii să facă acest efort. Avem buget, avem fonduri europene, avem încă 300 de milioane pe care trebuie să le repartizăm pe proiecte. Trebuie să lucrăm de urgenţă şi să avem proiecte consistente pentru că fonduri avem. Aş dori ca acest proiect să înceapă din anul nou şcolar”, a mai spus ministrul Popa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. O tampenie! Cum sa-si poata valorifica un profesor performant abilitatile prestand o zi din saptamana la o scoala? Organizeaza un cerc pe specialitatea acestuia?Tine niste conferinte ? Catedrele neacoperite presupun niste clase de elevi , iar la varsta acestora nu poti presta intr-o zi decat maximum 2 ore , desi si asa nu e bine (ma gadesc la disciplinele cu 4-5 ore/saptamana). Se au in vedere doar disciplinele cu o ora pe saptamana in programa scolara?Ascunse sunt ideile d-lui ministru!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.