Profesorul Aurel Sasu a murit

Profesorul clujean Aurel Sasu, figură marcantă a lumii culturale româneşti, s-a stins din viață, anunță editura Casa Cărții de Știință. Înmormântarea va avea loc duminică, 30 septembrie, la ora 13.00, la Capela Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean  Mănăştur. Aurel Sasu a fost profesor universitar, dar şi critic şi istoric literar român, eseist şi traducător.

Între 1981 și 1982, este lector de limbă și civilizație românească la University of Washington din Seatle (SUA). Bursier Fulbright în Washington, DC, la Library of Congress (1990; Resident Scholar (1991) la Multicultural History Society of Ontario (Toronto, Canada) și Visiting Scholar la Northrop Frye Center, Victoria University (1993, Toronto, Canada).

Invitat al Centrului de Studii și Documentare al Românilor Americani „Valerian D. Trifa” de la Jackson, Michigan, Statele Unite (1996); în același an, călătorie de studii în Anglia. Bursier Fulbright la George Town University din Washington, DC, Statele Unite (1998), potrivit informațiilor Wikipedia.  Participă la colocvii internaționale de literatură (Moscova, Varșovia și Toronto). Între anii 2000-2006 este profesor universitar la Facultatea de Științe Umaniste a Universității „Avram Iancu” din Cluj, iar din 2002, la aceeași universitate, va avea funcția de decan. A mai fost profesor asociat la Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Debutul publicistic în revista „Tribuna” (1968), cu studii, articole și cronici pe teme de literatură română modernă și contemporană.

În 1961 a absolvit Liceul „Horia, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, iar în 1968 Facultatea de Filologie din Cluj. Din același an, devine cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române din Cluj, secția de istorie literară, unde a lucrat până în 2013. În 1974 devine doctor în filologie al Universității din Cluj, cu teza Retorica ficțiunii. Între 1981 și 1982, este lector de limbă și civilizație românească la University of Washington din Seatle (SUA).

În anul 2009, Sasu a lansat la Biserica „Inălţarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca volumul „Despre noi şi despre alţii”, un dialog cu IPS Bartolomeu. Din motive de sănătate, mitropolitul Clujului nu a putut fi prezent la lansare.

Sursă foto: radiocluj.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.