Profitul Renault a crescut cu 59%, datorită creșterii vânzărilor la modelul low-cost Dacia

Profitul operațional al Renault, al treilea mare producător auto european, a crescut anul trecut cu 59% datorită creșterii vânzărilor la modelul low-cost Dacia și a măsurilor de reducere a costurilor, transmite Bloomberg. Profitul înainte de taxe, impozite și elemente excepționale a urcat în 2013 la 1,24 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari), depășind estimările […]

De cotidianul.ro - Autor

Profitul operațional al Renault, al treilea mare producător auto european, a crescut anul trecut cu 59% datorită creșterii vânzărilor la modelul low-cost Dacia și a măsurilor de reducere a costurilor, transmite Bloomberg. Profitul înainte de taxe, impozite și elemente excepționale a urcat în 2013 la 1,24 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari), depășind estimările […]

Profitul operațional al Renault, al treilea mare producător auto european, a crescut anul trecut cu 59% datorită creșterii vânzărilor la modelul low-cost Dacia și a măsurilor de reducere a costurilor, transmite Bloomberg.

Profitul înainte de taxe, impozite și elemente excepționale a urcat în 2013 la 1,24 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari), depășind estimările analiștilor, de 1,06 miliarde de euro. Veniturile au crescut anul trecut cu 0,5%, la 40,9 miliarde de euro.

Renault se așteaptă la creșterea vânzărilor și a profitului operațional în 2014. Compania are ca obiectiv să ajungă la venituri anuale de 50 miliarde de euro în următorii trei ani.

Profitul net a scăzut cu 66%, la 586 milioane de euro. Renault a anunțat că va menține neschimbate dividendele, la 1,72 euro pe acțiune.

„Angajamentul tuturor angajaților Renault a permis grupului să-și îndeplinească obiectivele din 2013, într-un mediu nefavorabil. Întărit de acest rezultat, grupul poate începe cu încredere a doua etapă a planului strategic”, a declarat directorul general al alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn.

Luna aceasta, compania a anunțat că intenționează să-și dubleze cota de piață în India. În decembrie, Renault a primit aprobarea autorităților de reglementare din China, cea mai mare piață auto din lume, pentru a construi prima sa fabrică în statul asiatic.

Potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Renault a fost singurul producător auto din Europa din primii cinci care a raportat creșterea vânzărilor în 2013. Avansul s-a datorat creșterii cu 23% a vânzărilor Dacia, care a compensat declinul de 1,5% al brandului Renault. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.