Prognoză meteo 1-10 martie. Scăpăm sau nu de ninsori?

Luna martie sosește cu precipitaţii puternice în toată ţara. La munte se va aşterne un nou strat de zăpadă. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

În Banat, până în data de 1 martie media temperaturilor maxime va fi în creştere, de la 5 grade în prima zi, până la 13 grade. În data de 2 martie media maximelor termice va scădea cu aproximativ 4 grade, apoi se va încălzi din nou, astfel că în 5 martie aceasta va atinge 16 grade şi va fi mult mai ridicată decât în mod normal la această dată. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variaţii termice semnificative. Media temperaturilor minime va urma o evoluţie relativ asemănătoare. Cel mai frig va fi în primele dimineţi, când media minimelor termice se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cel mai cald în ultimele, când media lor va fi de 4 grade. Din data de 1 martie trecător vor fi posibile precipitaţii în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, potrivit informațiilor Antena3.

 În Muntenia, în intervalul 28.02-01.03 aceasta să crească spre valori de 12…14 grade, iar în zilele de 2 şi 3 martie media să scadă la 9 grade. În a doua săptămână, valorile termice diurne vor avea maxime mai ridicate decât cele specifice perioadei, a căror medie se va situa între 13 şi 16 grade. Pe parcursul celor 2 săptămâni, media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -3 şi 3 grade, exceptând primele 2 nopţi, care vor avea o medie a minimelor termice în jurul valorii de -5 grade. Vor fi precipitaţii slabe în intervalele 26-27 februarie şi 2-3 martie, dar local posibil şi în unele zile ale intervalului 6 – 10 martie.

 În Transilvania, media temperaturilor maxime va creşte de la 3 grade în prima zi, până la 9…10 grade în data de 1 martie. În următoarea zi se va răci cu aproximativ 4 grade, apoi se va încălzi din nou, astfel că în data de 5 martie media maximelor termice va fi de 13 grade. În zilele următoare nu vor mai fi variaţii semnificative. Media temperaturilor minime va fi negativă, dar în creştere treptată, de la -11 grade în prima zi până în jurul a 0 grade în a doua parte a celei de-a doua săptămâni. Trecător vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ aproape în fiecare zi, dar mai ales începând din 1 martie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Moldova este in drum spre rusi?Noi aici,in batrana si neclintita provincie sa ne luam prognoza de la Moscova?Urat,nenea ziaristu’!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.