Programul de vot la referendum, prelungit

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că singura modificare pe care Guvernul o va susţine în privinţa legii referendumului este prelungirea programului de vot, în interiorul aceleiaşi zile.

„Cvorumul de 50% plus unu (pentru validarea referendumului din 29 iulie – n.r) – asta este prevederea legală în vigoare, în acest moment. Prin promulgarea legii de către preşedintele Antonescu, a fost obligaţia pe care eu ca prim-ministru mi-am asumat-o la Bruxelles, în urma discuţiilor cu domnul preşedinte Barroso (Jose Manuel Barroso, preşedintele CE – n.r.). Singura modificare suplimentară pe care Guvernul o va susţine şi care a fost discutată şi cu partenerii noştri internaţionali este extinderea programului de vot de la 8,00-20,00 la 7,00-22,00, ţinând cont că este o zi de vară şi de decizia CCR care a spus că trebuie să asigurăm o prezenţă cât mai largă la vot”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.

El a ţinut să sublinieze că nu s-a pus în discuţie organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui în două zile, ci doar prelungirea programului în care cetăţenii pot vota.

„Nu vorbesc de două zile, vorbesc doar de ziua de 29 iulie. Şi am văzut câţiva reprezentanţi ai PDL care nu sunt de acord nici cu acest lucru, dar este o chestiune clar de rea-credinţă, nu vor ca oamenii să vină la vot”, a adăugat Ponta.

Premierul a amintit că a susţinut decizia preşedintelui interimar Crin Antonescu de a promulga legea care prevede ca demiterea preşedintelui să fie validată prin prezenţa a 50% plus unu din numărul cetăţenilor români cu drept de vot.

Miercuri după-amiază, plenul Camerei Deputaţilor se reuneşte pentru a da vot final pe legea referendumului.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Luni seară, Antonescu anunţase că a decis să promulge legea de modificare a referendumului aşa cum a trecut de Curtea Constituţională, punctând că i-a informat în această privinţă şi pe premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

UPDATE Scandal în Parlament: PDL nu vrea prelungirea programului de votare la referendum

Senatorii PDL au părăsit, miercuri, plenul, după ce PSD a propus un amendament la legea de aprobare a OUG privind referendumul, prin care programul de vot să fie în intervalul 7.00 – 23.00. Deputaţii PDL au ameninţat, miercuri, că părăsesc şedinţa Camerei Deputaţilor, imediat după deschiderea sesiunii parlamentare extraordinare şi au solicitat apel nominal pentru verificarea cvorumului de şedinţă.

Senatorul PSD Dan Şova a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, că doreşte să propună un nou amendament, care să fie supus votului plenului, prin care programul la referendum să fie extins la intervalul orar 7.00 – 23.00.

Şova a precizat că face această propunere în numele USL, regulamentul Senatului dând posibilitatea senatorilor să propună amendamente şi în timpul dezbaterii finale din plen, acestea urmând a fi supuse votului.

UPDATE Amendamentul propus plenului de către Dan Şova privind prelungirea programului în care românii se pot prezenta la urne în ziua în care este organizat referendumul pentru demiterea preşedintelui a fost introdus pe ordinea de zi şi aprobat de plenul Senatului.

Astfel, propunerea ca referendumul să se desfăşoare între orele 7,00 şi 23,00 a fost aprobat cu 63 de voturi ”pentru”, două ”împotrivă” şi şapte abţineri.

UPDATE: Comisia juridică a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare.

Raportul Comisiei juridice a fost adoptat cu unanimitate de voturi, după ce reprezentanţii PDL au decis să se retragă de la lucrările Comisiei.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, fiind prevăzut în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.