Uniunea Europeană va lansa, săptămâna viitoare, cel mai ambițios program din lume privind combaterea schimbărilor climatice, proiect cunoscut ca Acordul Verde European, care va schimba în mod radical economia Blocului comunitar.
Liderii UE se vor angaja ca în 2050 să reducă la zero emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit unui proiect de declarație comună pentru summitul din 12-13 decembrie, la Bruxelles. Uniunea Europeană va promite sporirea investițiilor verzi, analizează posibilitatea destinderii interdicției de a acorda ajutoare de stat pentru companii, și impozitarea importurilor din țări care nu corespund standardelor de mediu.
„Dacă obiectivul nostru comun este să fim un continent neutru din punct de vedere climatic în 2050, trebuie să acționăm acum”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, la o conferință pe teme climatice, organizată luni de Națiunile Unite. „Este o tranziție generațională pe care trebuie să o realizăm”, a adăugat von der Leyen.
Planul UE ar plasa Blocul comunitar înaintea altor actori internaționali majori. Țări ca India, China și Japonia, încă nu au transpus angajamentele voluntare asumate prin Acordul climatic de la Paris în măsuri naționale obligatorii. Mai mult, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va retrage SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat în anul 2015.
Comisia European va avea sarcina de a întocmi regulile ce vor transforma economia europeană, după ce liderii statelor membre vor fi aprobat obiectivele pentru 2050 privind clima.
Formularea proiectului de comunicat comun însă s-ar putea modifica înainte de summitul de săptămâna viitoare.
Pentru a se asigura că Polonia, țară care se bazează într-o mare măsură pe cărbune, nu se va opune obiectivelor în plan climatic, liderii UE vor să propună un „cadru favorabil”, care să includă sprijin financiar.
Comisia Europeană a estimat că, după 2030, ar putea fi necesare investiții suplimentare în energie și infrastructură de până la 290 miliarde de euro pe an pentru îndeplinirea obiectivelor. În cadrul planului, Banca Europeană de Investiții, care va conduce eforturile de finanțare, s-a angajat să mobilizeze 1 trilion de euro pe parcursul unui deceniu.
Von der Leyen a declarat la reuniunea ONU că Executivul UE va propune în luna martie o directivă europeană care „va face ireversibilă tranziția la neutralitatea climatică”.
Șefa Comisiei Europene urmează să dezvăluie mai multe detalii ale planului în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului European, pe data de 11 decembrie, cu o zi înaintea summitului liderilor UE.
Iar aerul poluat din Asia si Africa va fi impiedicat sa ajunga in Europa intrucat coana Merkel va construi in 2049 o usa cu suflanta la granitele Europei.
adica sunt interzise vanturile???la propriu si la figurat.
Poate ca Madama asta noua-sefa M-E, trebuia sa isi propuna ca pina in 2050 sa dispara inegalitatea economica intre tarile membre,sa eradicheze saracia in uniune, sa nu isi mai bage nasul UE si Coaliti ei prin alte tari din Middle East si Africa,sa lupte pentru dezarmare nu pentru cresterea cheltuielilor militare,sa nu mai fie copii,femei sau barbati obligati sa se prostitueze pentru a-si cistiga existenta.Ca Femeie si mama ar trebui sa fie preocupata de astfel de subiecte.
Auzi, da’ ia spune-ne si noua, te rog, electricitatea asta care va face sa ruleze „tramvaie, trolee, trenuri electrice” etc, de unde vine ? Ca panourile solare si eolienele, chiar daca impinzim tara (respectiv planeta) cu ele si-au dovedit „eficacitatea”, toti ecologistii, cu cosmaruri de tip „Fukushima” in cap, urla ca nu doresc energie nucleara, iar masinile electrice (ca nu toti au zeci de mii de euro ca sa-si cumpere una si apoi sa stea cu ea „in priza” cite doua ore, sa se incarce pentru urmatorii 300 de km !) sint deocamdata nule, raport calitate/pret. Sau poate, mai stii, ca matale ai angajat vreo citeva duzini de pitici care dau toata ziua la pedale, ca sa produca curent electric pentru becul din bucatarie ? …
Dacă cuana Iuropa ar fi cu adevărat interesată de ecologie, ar impune sancțiuni României precum și firmelor care exploatează lemnul în România pentru jaful și distrugerea din pădurile românești. Când am să văd că se ia poziție fermă și se și acționează contra acestui fenomen, atunci am să cred în declarațiile lui Macrou și Merkel. Până atunci, rămâne ca-n tren (cine nu știe povestea s-o-nvețe).
Vreti curatenie si masina? Sariti la taxe baieti !!
Dupa invaziile controlate de specialisti din lumea a treia, asta va fi cireasa pe coliva bunastarii europei
Daca in orasele mari TRANSPORTUL IN COMUN ar fi numai electric adica tramvaie, trolee, trenuri electrice…etc as crede dar atata timp cat se cumpara autobuze diesel….
Oprește Germania si Franța industria ? Si salveaza planeta? Sau trebuie sa mai taiem niste paduri sa ne achitam datoriile pentru cotizanții la incalzirea globala ? Singurul care castiga din afacerea asta e Putin cand va pune măslini si florea Soarelui in Siberia…o sa vrem toti in Rusia
Nu Europa polueaza, ci Asia, Africa, Americile etc.
Deseurile de plastic din mari si oceane au ca sursa Europa doar intr-o proportie de 0,8%.
Gazele de sera in majoritatea lor provin din Asia.
Discurs politic stangist deviat.
Vaaai, ce fericit sint ! Pe autostrazile din intreaga Europa se va circula cu trotineta (calul fiind sigur exclus pentru ca se balega si deci polueaza !), uzinele siderurgice si combinatele chimice (alea care mai sint) vor functiona pe energie solara si eoliana, productiile anuale fiind magnifice, 10 agrafe respectiv doua cutii de detergenti ! iar dusurile cu o frecventa mai mare de doua pe an vor fi aspru sanctionate cu inchisoarea ! Si toate astea in timp ce la Bruxelles va fi intronizata ca „Regina Ecolo a Europei”, suedeza aia boccie si dilie !
Vrajeala!Tocmai cand Germania a trecut iar,masiv,pe carbune?Si cand emisiile sunt ‘reduse’ din soft?