Promisiunea lui Liviu Dragnea legată de parlamentari

Liderul PSD Liviu Dragnea a susținut marți că nu va mai accepta ca în acest mandat să se inițieze sau să se adopte vreun act normativ prin care se stabilesc privilegii ori beneficii pentru parlamentari.

„Așa cum am spus mai demult, mi-am depus demisia în așa fel încât să am mai puțin cu o zi din acest mandat, pentru că nu vreau ca eu să beneficiez de prevederile legii prin care se stabilesc indemnizații speciale pentru parlamentari atunci când ies la pensie. Aș vrea să fie bine înțeles acest semnal de către toți parlamentarii, în special de parlamentarii noi — o să le spun și colegilor mei la grupuri — nu voi mai accepta, ca președinte al partidului, ca în acest Parlament să se inițieze sau să se adopte vreun act normativ prin care se stabilesc privilegii sau beneficii grase pentru parlamentari. Întâi măsuri pentru cei care ne-au ales și abia la final pentru cei care sunt aleși”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că și la finalul mandatului de deputat care a început marți își va da demisia.

Liderul PSD a mai anunțat că a dat în lucru colegilor săi să verifice dacă legea care prevede pensii speciale pentru parlamentari poate fi modificată sau abrogată și dacă acest lucru nu ar încălca Legea fundamentală.

În ce privește ordonanța prin care au fost mărite salariile demnitarilor, Liviu Dragnea a spus că va fi respinsă în Parlament.

„Eu insist și continui să spun că întâi trebuie să ne gândim la românii care au venituri mici, ăsta este obiectivul principal, mai mulți bani în buzunarele românilor și în special ale celor care au venituri mici, spre final cei care au venituri mari și foarte mari ne mai gândim și la ei, și vorbim de bugetari”, a susținut Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.