Le promite celor în șomaj tehnic, dar nu știe suma

Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va acorda subvenții pentru reîntoarcerea în activitate a celor aflați în şomaj tehnic.

„În ceea ce priveşte măsurile active de ocupare a forţei de muncă, cu siguranţă, vom apela la un instrument pentru persoanele care au fost în şomaj tehnic şi care revin în activitate în companiile în care au lucrat. Vom acorda, practic, plata unei sume, încă nu am stabilit cuantumul, depinde de resursele de care dispunem, de 35 şi 45%, ca o măsură activă pentru reluarea activităţii de către angajaţii care au fost în şomaj tehnic”, a anunţat Orban, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit.

El a adăugat că perioada de acordare a şomajului tehnic va fi prelungită până la 1 iunie.

„După data de 1 iunie vom menţine şomajul tehnic numai către angajaţii companiilor din domenii în care se menţin restricţiile. De exemplu, în domeniul spectacolelor, evenimentelor culturale, restaurantelor, adică, unde se vor menţine restricţii în ceea ce priveşte derularea activităţii”, a completat premierul.

Potrivit acestuia, se lucrează şi la elaborarea unui instrument pentru a susţine angajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

„Va depinde de categoria în care se află aceste persoane, un instrument e folosit pentru persoanele de peste 50 de ani, un alt instrument pentru absolvenţi şi un alt instrument pentru populaţia de vârstă adultă care e în căutarea unui loc de muncă. Vom încerca să creăm stimulente pentru companii ca să angajeze persoane aflate în căutarea unui loc de muncă”, a spus Orban.

El a menţionat că Executivul estimează o creştere a numărului de persoane în căutarea unui loc de muncă cu 650.000 – 750.000, faţă de cele care primeau ajutor de şomaj.

„Sunt aproximativ 300.000 de contracte de muncă încheiate. La asta putem adăuga un număr de 250.000 – 350.000 de români care au revenit din ţările în care lucrau şi care şi ei se află în căutarea unui loc de muncă. Deci, estimăm o creştere a numărului de persoane în căutarea unui loc de muncă la 650.000 – 750.000 de cetăţeni, în plus faţă de cei care se aflau în plata ajutorului de şomaj, ca atare va fi nevoie de o politică activă de ocupare a forţei de muncă”, a afirmat Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.