Propunere neașteptată în cazul Agenției pentru recuperarea prejudiciilor

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi afirmă că Agenția de recuperare a prejudiciilor din dosarele penale „nu trebuie să funcționeze în subordinea ANAF sau a Ministerului Finanțelor, ci în subordinea DNA, instituție care și-a dovedit până acum eficiența.”

„Potrivit șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, suma care trebuie confiscată de ANAF din recuperarea prejudiciilor din dosarele penale este de 310 milioane de euro. De la începutul anului, la imense presiuni publice, s-a luat decizia înființării unui departament, la nivelul ANAF, pe modelul Antifraudei, specializat doar pe recuperarea prejudiciilor. Ca multe alte proiecte ale guvernului Ponta, și acesta a fost pus la sertar, cu speranța că vom uita de el. Pentru că este evident că ANAF nu este preocupat de recuperarea prejudiciilor, ci de găsirea de scuze și aruncarea responsabilității în curtea DNA, o soluție pertinentă ar fi organizarea agenției de recuperare a prejudiciilor în subordinea instituției conduse de Laura Codruța Kovesi, nu a ANAF”, spune Raețchi, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Mai mult, liberalul invocă un mesaj al unui român din diaspora care ar fi propus ca întreg ANAF-ul să funcționeze în subordinea DNA.

„Ideea a venit de la un român — unul dintre mulți alții — profund nemulțumit de modul în care funcționează ANAF și care mi-a transmis un mesaj în acest sens: „Avem nevoie de un ANAF mai bine organizat, un ANAF care să se certe cu corupții, nu cu șefa DNA! De fapt, cred că cel mai bine ar fi ca ANAF-ul să nu mai fie în subordinea Guvernului, ci să fie subordonat DNA. ANAF-ul nu trebuie subordonat politic, căci de-aia nu funcționează. Acum, impotența ANAF pune în umbră toate eforturile DNA!” Chiar dacă DNA își face treaba, faptul că banii furați nu sunt recuperați de către stat generează neîncredere și un sentiment de frustrare resimțit inclusiv de către românii din Diaspora. Recunoscută pentru celeritatea cu care își face treaba, am încredere că DNA își poate face până la capăt treaba, dacă are instrumentele necesare. Este păcat că eforturile procurorilor DNA să fie în zadar doar pentru că ANAF nu este capabil sau nu dorește să își îndeplinească atribuțiile”, afirmă deputatul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.