La finalul lunii februarie 2010, în momentul în care Marian Sârbu a plecat din PSD, Crin Antonescu, şeful PNL, spunea: „Despre plecarea lui Sârbu am o părere proastă. În general, cred că facem vedete din nişte oameni care practică în văzul tuturor prostituţia politică. Sârbu nu trăieşte cred altă dramă decât tulburarea pe care i-au trezit-o aprecierile preşedintelui, jupânului, Traian Băsescu”. Reamintesc că la acea vreme Traian Băsescu a cerut ca Marian Sârbu să rămână în continuare ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Cum coaliţia PDL-PSD s-a rupt, PSD nu a fost de acord cu Băsescu, iar locul lui Sârbu a fost luat de Mihai Şeitan.
Motivul plecării lui Marian Sârbu din PSD a fost făcut public şi de Victor Ponta, care declara la acea vreme că „este gata să îndrepte nemulţumirile personale ale fostului ministru al Muncii, dar a precizat că nu poate oferi funcţii la putere”. Practic, plecarea lui Marian Sârbu de la PSD este legată de visul lui de a redeveni ministrul Muncii.
Pentru Marian Sârbu, timpul a trecut în defavoarea lui. A intrat în UNPR, un partid al oportuniştilor politic. Nu o spun eu, ci Ion Iliescu, care declara acum câteva luni că „UNPR e o structură oportunistă şi o manevră politică a Puterii, a oamenilor din jurul lui Băsescu. Şi are două obiective: primul ar fi să speculeze situaţiile existente în cadrul PSD şi să alimenteze o stare de tensiune şi, doi, să lărgească spectrul politic de susţinere a puterii actuale. O metodă de a atrage toţi oportuniştii din celelalte partide, în special din PSD. Oameni pe care nu-i atrage crezul politic al partidului în care au intrat, ci eventualele avantaje, conjuncturale, pe care le pot obţine prin prezenţa lor într-un astfel de partid”.
Iată deci că azi, după zece luni de la părăsirea PSD, Marian Sârbu, şef pe la UNPR, încă stă pe centura politicii guvernului Boc visând la cai verzi pe pereţi.