Protest al sindicaliştilor de la Metrou: „Rușine să vă fie!”

Sindicaliștii protestează față de neaplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă — Metrorex și a prevederilor Memorandumului semnat de….

De cotidianul.ro - Autor
Protest al sindicaliştilor de la Metrou: „Rușine să vă fie!”

Sindicaliștii protestează față de neaplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă — Metrorex și a prevederilor Memorandumului semnat de….

Câteva sute de sindicalişti de la metrou au protestat, joi, în fața Ministerului Transporturilor, dar şi la Guvern, nemulțumiți de neaplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă.

„Oamenii știu să-și apere interesele, așa cum au făcut și în ultimii 25 de ani. Suntem nemulțumiți că ministrul Transporturilor, Dan Șova, nu și-a găsit timp — pe parcursul unei săptămâni de pichete — să vină și să stea de vorbă cu noi”, a spus Ion Rădoi, președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Liderii de sindicat s-au declarat nemulţumiţi că nu au fost primiţi de niciun secretar de stat la Ministerul Transporturilor, spunând că aceştia sunt în campanie electorală.

Rădoi le-a transmis protestatarilor că miercuri seară s-a întâlnit cu primarul Capitalei Sorin Oprescu şi i-a explicat acestuia că preluarea Metrorex de primărie este o capcană pentru el, întrucât nu va avea fondurile ncesare.

După protestul de la Ministerul Transporturilor, sindicaliştii au plecat în marş spre Guvern, unde au protestat nemulţumiţi că nu li s-au majorat salariile. Aceştia merg joi şi la sediul PSD pentru a-şi depune revendicările.

Dotaţi cu vuvuzele, protestatarii au scandat pe parcursul manifestaţiei de joi lozinci precum „Demisia!” sau „Rușine să vă fie!”, „Muncim, luptăm, metroul apărăm!” şi „Jos, jos, jos Guvernul mincinos!.

Protestul în Piaţa Victoriei s-a încheiat, după ce aceştia şi-au depus revendicările la Guvern şi au fost invitaţi de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea la o întâlnire, vineri, la ora 15.00.

Sindicaliștii protestează față de neaplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă — Metrorex și a prevederilor Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta pe 25 septembrie 2013, privind creșteri salariale pentru angajații Metrorex, cel puțin egale cu indicele mediu de majorare a prețurilor, începând cu 1 ianuarie 2014, transmite Mediafax.

Sindicaliştii mai reclamă modificarea unilaterală a organigramei Metrorex începând din luna mai, fără consultarea reprezentanţilor salariaţilor, dar şi intenţia trecerii societăţii în subordinea Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Pe lista de revendicări se află şi starea precară a curăţeniei din metrou, USLM reclamând o decizie unilaterală a administraţiei Metrorex, în urma căreia aproximativ 300 de salariaţi au rămas fără un loc de muncă din 17 aprilie, dar şi desfiinţarea „Clubului Sportiv Metrorex din cauza refuzului administraţiei de a mai susţine financiar activitatea sportivă”.

Metrorex spune altceva

Toate prevederile contractului colectiv de muncă al angajaților de la metrou au fost până în prezent respectate și aplicate, iar creșterile salariale se vor aplica după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2014, susţin reprezentanții Metrorex, într-un comunicat.

„Până la data prezentă, toate prevederile CCM au fost respectate și aplicate întocmai. Astfel, cu privire la creșterile salariale convenite prin CCM, aplicarea efectivă se va realiza după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății pe anul 2014, în condițiile stabilite de prevederile legale în vigoare. De altfel, problematica drepturilor salariale constituie o preocupare permanentă a conducerii societății fiind garantate și asigurate veniturile lunare ale salariaților la nivelurile stabilite cu USLM”, afirmă reprezentanții Metrorex, ca răspuns la revendicărilor sindicaliștilor din Unitatea — Sindicatul Liber Metrou (USLM).

În ceea ce privește actualizarea structurii organizatorice a societății, Metrorex susţine că aceasta reprezintă atributul exclusiv al „angajatorului”, în conformitate cu prevederile legale în vigoare — Codul Muncii. Potrivit acestora, „angajatorul are, în principal următoarele drepturi: să stabilească organizarea și funcționarea unității’, drepturi recunoscute și de USLM prin CCM în vigoare care prevede că ‘ salariații recunosc drepturile exclusive al patronatului în planificarea, organizarea și conducerea activității societății”.

„Subliniem că actualizarea structurii organizatorice s-a realizat în scopul diminuării numărului funcțiilor de conducere la vârf — cerință expresă a sindicatului USLM din perioada negocierii CCM în vigoare (în cursul lunii septembrie 2013), a eficientizării activității, fără disponibilizări de personal și cu efect direct în diminuarea cheltuielilor salariale pentru personalul de conducere. Toate aceste măsuri organizatorice au fost realizate în scopul îmbunătățirii modului de realizare a activităților de bază ale societății ce concură la transportul și siguranța călătorilor”, se mai spune în comunicat.



Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.