În Iran a avut loc vineri o manifestație antisaudită, după moartea 131 de pelerini iranieni în busculada în care și-au pierdut viața cel puțin 717 persoane joi la Mina, în apropierea orașului sfânt musulman Mecca, din Arabia Saudită, cea mai gravă tragedie petrecută în ultimii 25 de ani în timpul pelerinajului anual (Hajj), transmite AFP.
Credincioși iranieni au manifestat vineri, la Teheran, pentru a denunța „regimul răuvoitor și incompetent” al Arabiei Saudite, a comunicat Consiliul de coordonare al propagandei islamice, care organizează manifestațiile oficiale în țară.
”Arabia Saudită este incapabilă să organizeze pelerinajul. Gestionarea acestuia trebuie să revină țărilor islamice”, a declarat ayatollahul Mohammad Emami Kashani, imamul care a condus rugăciunea de vineri.
Totodată, liderul religios suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat „proasta gestionare” a pelerinajului de către autoritățile saudite, cerând Riadului ‘să-și accepte imensa responsabilitate în această catastrofă’.
Iranul, cel mai mare stat șiit, se află într-o puternică rivalitate politică cu regatul saudit sunnit. Autoritățile iraniene au decretat trei zile de doliu, începând de vineri.