Cadrele medicale de la Spitalul de Pneumofizologie din Palazu Mare, judeţul Constanţa, şi de la Spitalul Budeşti, din judeţul Călăraşi, au protestat, joi, faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de a comasa sau desfiinţa unele spitale.
La Palazu Mare, aproximativ 200 de persoane au protestat în curtea unităţii medicale, nemulţumite de intenţia Ministerului Sănătăţii de a reorganiza spitalul. Spitalul din Palazu Mare este trecut pe lista unităţilor propuse spre comasare, urmând să devină secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa.
La Budeşti, peste 200 de persoane, angajaţi ai spitalului, cât şi simpli cetăţeni, au protestat în faţa spitalului. Ei sunt nemulţumiţi de intenţia de transformare a spitalului în cămin de bătrâni.
Reprezentanţii spitalului din Budeşti spun că unitatea nu înregistrază datorii. Dacă se închide spitalul din Budeşti, locuitorii vor fi obligaţi să meargă să se trateze în Olteniţa sau în Călăraşi.
Ministerul Sănătăţii intenţionează să desfiinţeze 182 de spitale dintre cele 435 existente, 111 urmând să fie comasate, iar 71 transformate în cămine de bătrâni sau centre de permanenţă. Potrivit ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, personalul din spitalele desfiinţate, respectiv 794 medici şi 2.532 asistenţi medicali, va fi preluat de alte unităţi sanitare sau va rămâne în căminele de bătrâni. În privinţa unităţilor reprofilate, decizia de a le transforma în cămine de bătrâni sau în centre de permanenţă va aparţine autorităţilor locale. Cele care vor deveni cămine de bătrâni vor fi finanţate de Ministerul Muncii.
Desfiinţarea spitalelor a provocat proteste în multe localităţi din ţară, unde şi-au exprimat nemulţumirea atât angajaţii unităţilor sanitare, cât şi pacienţii.