Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a organizat, joi, proteste în Bucureşti şi în mai multe centre universitare din ţară, faţă de intenţia Guvernului de a reduce fondurile alocate pentru burse şi numărul beneficiarilor.
Conform ANOSR, protestul vizează intenţia noului Guvern al României de a reduce fondurile alocate pentru bursele studenţeşti şi de a scădea, implicit, numărul de studenţi beneficiari ai acestei facilităţi.
”Varianta propusă de Guvern de a aloca 10% din salariul minim net pentru fiecare student bugetat pentru constituirea fondului de burse, însemnând suma de aproximativ 220 lei, spre deosebire de suma actuală, de 370 lei, calculată raportându-se la procentul de 10% din salariul minim brut în vigoare în luna noiembrie 2024, conduce la scăderea fondului alocat burselor cu aproximativ 40% şi, implicit la scăderea numărului de beneficiari”, a transmis sursa citată.
ANOSR spune că, având în vedere intenţia exprimată în Programul de guvernare al coaliţiei propus pentru perioada 2025-2028 de a schimba modalitatea de calcul a fondului de burse astfel încât acesta să fie raportat la valoarea netă a salariului minim pe economie, nu la valoarea brută a acestuia aşa cum prevede art. 149 alin. (21) din actuala formă a Legii învăţământului superior nr. 199/2023, invită toţi studenţii din centrele universitare, şi în special din Bucureşti, să se alăture iniţiativei pentru a semnala guvernanţilor faptul că reducerea finanţării educaţiei accentuează inechităţile sistemului de învăţământ şi limitează accesul persoanelor provenite din medii socio-economice precare la studii superioare şi nu ar trebui să reprezinte o opţiune, indiferent de circumstanţe.
”Aşa cum am prezentat în trecut prin nenumărate comunicate şi analize de politică publică, reducerea deficitului bugetar nu se va soluţiona prin limitarea mecanismelor de sprijin şi incluziune pentru studenţi, fără de care mulţi dintre aceştia ar fi nevoiţi ori să renunţe la studii, ori să facă sacrificii suplimentare pentru a putea să continue să rămână în sistemul universitar şi astfel să nu atingă performanţele cerute în parcursul lor academic. Reiterăm faptul că toate aceste măsuri de austeritate nenecesare sunt propuse spre implementare în contextul în care doar 22,5% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 24 şi 35 de ani sunt absolvenţi de studii superioare, iar rata de abandon universitar depăşeşte 40%”, a argumentat ANOSR.
Ca urmare, proteste au fost programate, joi, de la ora 10.00, în faţa Palatului Victoria, la Timişoara – în faţa Prefecturii, la Cluj-Napoca – la Monumentul Memorandiştilor, la Baia Mare – în faţa Palatului Justiţiei, la Alba Iulia – la Obeliscul Horia, Cloşca şi Crişan, la Iaşi – în Piaţa Unirii, la Suceava – în faţa Corpului A al USV.
ANOSR reuneşte studenţi din 20 de centre universitare din întreaga ţară, din 31 de universităţi, atingând un număr de 134 organizaţii membre, care luptă împreună pentru menţinerea în funcţiune a mecanismului mişcării studenţeşti.
Voi i-ați pus ,voi dați -i jos!
V-ați tăiat singuri creanga de sub picioare sau mai grav v-ați săpat singuri groapa.
Unde v-a fost mintea?
Așa ați făcut mereu ba cu Băsescu PDL ,ba cu Iohannis PNL-USR și acum cu Nicușor-Bolojan-Friț-PNL-USR.
UNDE NU-I CAP,VAI DE TRAI!
cu incaltari facute in China si fara bani de covrigi , inaintea PROTESTELOR …SI DUPA….MAI MULTE DATORII ,PE COVRIGI MAI IEFTINI ARSI DE AMATORII PLATITI MAI PUTIN SA-I PREPARE PTR PROFIT ELEVAT AL ANGAJATORILOR :D
scandalul trece pe la ziare,tv de aici la bursa bnr si la tv ale strainilor ,de la tv din afara ajung la brokerii din afara si agentii de rating care improsca cu ra hat peste Romanica si leul se depreciaza, incaltarile chinezesti la care le sar talpile „DE FIRMA” se scumpesc in draci ,covrigii costa si mai mult , iar o sa vreti proteste , va indatorati ptr bani de covrigi si mai mult…si uite asa…MITUL COVRIGULUI ARS AL SARANTOCILOR CARE URLA DIN ’89 A PAGUBA
Aveti ce ati votat! Ca doar nu vreti burse si gratuitati de pe vremea lui Dragnea!
Ati iesit pe 10 august sa rasturnati guvernul care va daduse burse si gratuitate pe tren. L-ati votat en fanfare pe Nimicusor. Acum, luati cu lamaie!
Acu’ mâncați Biluța !
Și pedalați la Glovo, măR🤣g…
● guitZă ot MarMota ●
Lasă bă neterminaților, să vă ia tot, să scoateți banu pt tot, ca în țările unde vreți s o tăiați după ce vă școlarizează statul român gratuit. Mai știți cînd îi doreați lu georgescu să petreacă sărbătoarea crăciunului cu ceaușescu?? Plătiți tot bă nicușoriștilor!
Ați stat la coadă să-l votați pe Mucusor,înseamnă ca nu aveți mai mult de 2neuroni funcționali,ca atare,la muncă nu la întins mâna.Nu aveți ce căuta la facultate,sunteți prosti ca noaptea!
Fac pariu ,că ați votat holograma,pai cum naiba să notezi in halul asta ,cu ku eu
Facultatea nu este obligatorie. Cine vrea mai mult în viață să se descurce. Nu mai stați cu mâna întinsă!
Facultățile românești pregătesc someri pe banda rulanta ! De ce trebuie sa subvenționăm un student care , la absolvire , devine un simplu vânzător sau ” consultant ” la tejghea ? Este o mare risipa de bani și timp cu acești ” studenți ” . Nu este suficient că-i plătim pe profesori , mai trebuie să-i purtam in spate și pe studenți ? Trebuie subvenționată numai medicina , dar și acești absolvenți sa fie obligați să lucreze în Romania o anumită perioadă , in caz contrar să-și plătească cheltuielile cu studiile .
Ce spui soro ? Hotărâți băjeți și fătuce . Cănd eram noi , era ASCR , dar noi nu eram în ea , dac-am fi fost eram și noi ceva decani pe faculte kapitaliste , antibolșevici , antiNEVRALGICI , DEREFTORI DE IEDITURI GLOABELISTE , Chereaci , ciuvici , mămici Pypydyci , păsărici guvernamentale ,Bancorecși , Sconcși absconși prin Servicilii , nu niște NABABI șantieriști . Că d-atunci trebea să lingem cu spor , să punem de-o parte și pt. acum . Că d-aia ziceam ,”băjeții ăștia , care acum îi zice la ANOUSR , au lustruit destul de bine la USR ( băncile nu altceva ) cănd cu Dragnia , cănd la coadă la REGIE să-l avoteze pe tov. Nicu ( asta REGIE , nu ce era pe vremea noastră . cănd era cu „Universiada și ne-a mutat în „Ho Shi Minh ). Acuma dacă nu vă mai permiteți puteți să vă mutați la GAMBRINUS , la spălat vase.
Au votat cu Mucushor-(editat), au iesit pentru el in campania electorala, acum sa suporte consecintele si sa stea pomanagii pe strazi, pe podul calicilor, sa scormoneasca in gunoaie dupa sticle returo, sa fie broaste testoase wolt, glovo, etc.