Protestele angajatilor din penitenciare continuă

Urmare a declanşării protestelor din penitenciare, ministrul justiției, Tudorel Toader, a decis să viziteze un penitenciar și să invite sindicatele la negocieri.

Ministrul justiţiei arată, într-un comunicat, că a luat un prim contact cu cea ce înseamnă condițiile de lucru în penitenciare și problemele personalului de aici.

Personalul din penitenciare îi reproşează însă ministrului justiţiei că este extrem de târziu şi că demersul acestuia a fost făcut fiind forţat de împrejurări.

Aceștia se plâng că, pe lângă lipsa de implicare în rezolvarea problemelor referitoare la codiţiile de lucru, lipsa de personal şi deficienţele cadrului legislativ, ministrul se face vinovat şi de faptul că nu și-a îndeplinit obligația de reprezentare a angajaților din penitenciare cu prilejul elaborării, dezbaterii şi aprobării legislaţiei salariale şi a pensiilor se serviciu, ori a suspendării ocupării funcţiilor vacanţe.

În aceste condiții, spune președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, aproape jumătate din personal a notificat conducerile unităților din sistemul administraţiei penitenciare referitor la refuzul de a efectua ore suplimentare, urmând ca până pe 8 august toţi cei care sprijină acţiunile de protest să facă aceste notificări.

”Estimăm că primele efecte ale refuzului de a efectua ore suplimentare vor apărea în cea de-a două jumătate a lunii august, când activitatea va fi restrânsă la minim. Astfel, va fi asigurată pază şi supravegherea deţinuţilor, iar activităţi precum escortarea la puncte de lucru, autorităţi judiciare şi instituţii sanitare ori activităţi educative vor fi suspendate din lipsa de personal”, arată Sorin Dumitraşcu.

”Rămânem deschişi unui dialogul, urmând ca marţi 08 august 2017 să onorăm invitația ministrului justiției sub presiunea protestelor declanșate în penitenciare. Vom prezenţa şi vom solicită soluţii concrete la problemele din penitenciare, aşa cum am făcut-o şi înainte de aceste acţiuni de protest”, mai arată președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

De asemenea, Dumitraşcu precizeză că protestele vor continua până când Guvernul va dispune măsuri concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, eliminarea deficitului de personal şi modificarea cadrului legal astfel încât să fie asigurată protecţia angajaţilor din penitenciare la locul de muncă, pe stradă şi acasă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.