
După ce au votat introducerea, în Legea dării în plată, a unui plafon de 150.000 de euro pentru valoarea creditului de la momentul acordării acestuia, social-democraţii par să se răzgândească privitor la acest aspect.
Partidul Social Democrat (PSD) analizează cu atenţie un potenţial risc de neconstituţionalitate a legii, după cum a declarat, ieri, liderul PSD Liviu Dragnea, făcând referire la plafonul introdus luni, în plenul Senatului.
Liviu Dragnea a menţionat:
„După votul din Senat, am discutat cu colegii din Camera Deputaţilor, din grup, să analizăm cu atenţie un potenţial risc de neconstituţionalitate pentru plafonul introdus la Senat. Noi ne menţinem obiectivul ca această lege să aibă ca principală ţintă românii care au contractat credite pentru a avea o locuinţă, una singură, nu cei care au făcut din asta afacere – nu înseamnă că e ilegală – dar nu vrem ca o asemenea lege să-i ajute. Sunt relaţii comerciale şi nu poate fi scopul acestei legi. Deci, analizăm acest lucru şi, în funcţie de asta, vom decide şi vom da şi votul nostru”, potrivit Bursa.
Şeful PSD a anunţat că nu exclude să apară modificări în textul legii la Camera Deputaţilor: „Nu excludem, pentru că au apărut întrebări fireşti, reacţii fireşti, care au spus: «domnule, poate un cetăţean a avut un credit sub 150.000 de euro, dar cu dobânzile adunate sare de 150.000 de euro».
Ce faci cu cel care a avut 160.000 de euro? Au apărut aceste întrebări şi cred că trebuie să ne uităm cu atenţie, plus că riscul de neconstituţionalitate există, este real. Şi, înainte să dăm votul nostru, trebuie să avem această analiză serioasă. Sigur, vom discuta şi cu Banca Naţională din nou, şi cu iniţiatorii, şi cu alte instituţii interesate”.
Legea dării în plată a fost votată, luni, în senat, cu unanimitate de voturi, însă cu două amendamente – introducerea plafonului de 150.000 de euro şi a menţiunii că ipoteca trebuie să fie pusă asupra locuinţei achiziţionate.
La finalul zilei de luni, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir a scris, pe pagina sa de Facebook: „În mod normal, ziua de azi (n.r. luni) ar fi trebuit să ne aducă aproape de finalul fericit al acestui parcurs pentru Legea dării în plată. Spun asta pentru că am participat, la prânz, la o discuţie foarte constructivă cu senatorii PSD, care, deşi l-au avut în faţă pe prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, fostul lor ministru de finanţe, n-au acceptat niciuna dintre propunerile BNR, înţelegând că ele nu sunt făcute cu bună-credinţă şi în beneficiul oamenilor.
La finalul întrevederii, liderul senatorilor PSD a ieşit alături de mine în faţa presei anunţând că PSD susţine Legea dării în plată, inclusiv pentru programul Prima Casă. Nimic despre vreun plafon sau criteriu, mai ales că aceste amendamente ale băncilor, asumate de domnul senator PSD Belacurencu (n.r. Trifon Belacurencu), fuseseră respinse zdrobitor în toate cele patru comisii de specialitate din Senat.
La nici jumătate de oră mai târziu, legea este adotată în plen, cu amendamentul propus de Belacurencu şi votat de colegii săi de la PSD. Amendamentul prevede ca legea să se aplice creditelor de până la 150.000 euro şi, o şopârlă, ipoteca să fie asupra locuinţei achiziţionate. Ambele lucruri dăunatoare legii. De ce?
1. N-aş avea nimic împotriva unui plafon ca acesta, mai ales că el ar putea acoperi o mare parte a celor în dificultate, dacă el nu ar fi un măr otrăvit, care să facă legea extrem de vulnerabilă din perspectiva discriminării. Ea nu este o lege care să vizeze facilităţi pentru o anumită categorie, ci o lege de protecţie a consumatorului. Cred că s-a dorit introducerea unei vulnerabilităţi (…).
2. Ce se întâmplă cu cei care au luat 152.000 de euro? Dacă nu mai pot plăti, ei îşi pot pune ştreangul de gât?
3. Ce mi se pare însă cu totul viclean este excluderea de la aplicarea legii a părinţilor, de exemplu, care au garantat cu propriile case creditul copilului lor. În plus, creditele de nevoi personale cu ipotecă reprezintă cam jumătate din cele care astăzi au dificultăţi de plată. Asta omoară cu totul intenţia PSD de a se adresa cazurilor sociale.
În concluzie, eu nu ştiu dacă senatorii PSD au fost neatenţi azi (n.r. luni) sau au căzut pradă lobby-ului BNR. Ne vom lămuri la voturile din Camera Deputaţilor. Ce ştiu însă e că PSD a fost până acum corect în susţinerea legii şi sper să revină asupra acestui amendament. Şi mai ştiu un lucru extrem de important: că majoritatea covârşitoare a senatorilor PNL n-a fost nici neatentă, nici în capcana băncilor”.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.