PSD cere şi o decizie politică în cazul Armand

PSD a solicitat luni conducerii USR să aplice în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, „exact aceleaşi standarde de integritate” pe care le-a pretins altor politicieni acuzaţi de fapte penale şi de incompatibilitate.

„Conducerea USR are obligaţia morală de a convoca, de urgenţă, o şedinţă pentru suspendarea din partid a doamnei Clotilde Armand, până când aceasta îşi va rezolva problemele cu justiţia. În caz contrar, tot discursul USR privind integritatea funcţiei publice se dovedeşte a fi pură demagogie. În cazul doamnei Armand, nu mai e vorba doar de declaraţii politice sau de speculaţii de presă. Este o acuzaţie oficială, din partea Agenţiei Naţionale de Integritate, care a iniţiat o procedură în justiţie împotriva doamnei primar, pentru fapte penale şi incompatibilitate”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Social-democraţii spun că din acest moment „fiecare zi în care Clotilde Armand rămâne în funcţia de primar reprezintă o insultă la adresa locuitorilor Sectorului 1” şi în special a celor care au votat-o pe baza discursului anti-corupţie.

„Explicaţiile date de primarul Sectorului 1 la acuzaţiile care i se aduc în sesizarea ANI sunt la fel de irelevante cum au fost argumentele tuturor politicienilor care susţineau că sunt nevinovaţi, după ce erau puşi sub acuzare de diverse instituţii ale statului. Atunci, USR cerea cu insistenţă ca acei politicieni să renunţe la funcţiile publice până la pronunţarea magistraţilor. Cum ziceau cei de la USR? Să facă pasul în spate, să lase justiţia să-şi facă treaba, să aibă încredere în instituţii, iar dacă sunt achitaţi, pot reveni în politică”, a declarat preşedintele Organizaţiei PSD a Sectorului 1, Florin Manole.

PSD subliniază că acuzaţiile care i se aduc primarului Sectorului 1 „sunt cu atât mai grave” cu cât faptele incriminate au avut loc în perioada februarie-august 2022, „adică exact atunci când străzile din sector erau pline de gunoaie şi de şobolani”.

„În timp ce locuitorii Sectorului 1 sufereau din cauza mizeriei, doamna primar considera că merită să-şi crească salariul cu 30%, fix pentru aşa-zisa gestionare a proiectelor anti-corupţie. Conform ANI, doamna primar a produs un prejudiciu asupra fondurilor europene, ceea ce atrage competenţa Parchetului European (EPPO)”, mai arată PSD.

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

23 de Comentarii

  1. la ea nu se aplica sintagma fara penali in functii publice. ea e sintagma.

  2. Buna ziua,
    Dupa inaugurarea mandatului de primar doamna Clotilde Armand a devoalat public existenta unei adavarate grupari de tip mafiot in randul consilierilor PNL pe care-i documentase ca erau in afaceri cu iz penal pe zona de salubritate, fara a face referire sau trimiteri negative la adresa personaluilui afialiat PSD din zona dumneaei de responsabilitate.
    Sincer ma asteptam ca vulpoii din PNL sa anunte ca au reusit sa o combine pe Clotilde Armand si astfel sa si asume reusita pe zona de competenta a Agentiei Nationale de Integritate sau poate ca nu sunt siguri de corectitudinea informatiilor si au pasat subiectul catre PSD+isti.

  3. @PSD
    Listele cu semnaturi pentru demiterea „pompieritzei” care a luat cuvintul la TV „in nordul capitalei”, au fost completate demult.
    ?????????????????????????????????

  4. De data asta, PSD are dreptate. USR sa fie constanti in abordarea situatiilor similare.

  5. Ha ha, felicitari sect.1 si sa va fie de bine, ca ati ales o zaluda obraznica si cam hoata. Mai mult noroc data viitoare, cu Anamaria Prodan in peisaj, chiar va scoateti!

  6. Aș vrea să știu ce se aude despre cerectarea cazului în care se verifică alegerea dânsei în funcție. Că tare liniște este. Și nu mi se pare normal. Adică expiră mandatul și ca deobicei justiția încă nu știe ce și cum? Materialele video și restul nu ajung? Unii au fost băgați la răcoare pentru infinit mai puțin și infinit mai slab documentat! CFă la o adică dacă se dovedește că mandatul și investitura ei în funcție nu au bază legală lucrurile devin interesante.

  7. Voi nu intelegeti ca USR (jeguri de #rezist) este un nimic politic, pe langa PROTECTIA ambasadei franceze acordata frantuzoaicei Clotilde Armand.

  8. Traiasca Clotilde I-a regina sectorului 1 !
    Acuzatiile infantile sunt gulgute de presa si razbunarea cartelului gunoaielor Monaco! Pe pariu diamantele lui Tudorache Diamante si euroii primarului Labă-PSD

  9. Ce le mai place in Sectorul 1 cu matracuca asta sora cu Greta o alta gargaragista de renume mondial.

  10. Mafia PSD si PNL in actiune. Ei sunt atat de prosti incat nu-si dau seama ca cercetarile ajung exact la cei care reclama. Imi aduc aminte de unul Cozmanca oprit din avant cand i s-a spus: stop joc ca dai de ai nostri.

  11. Dacă nu a pățit nimic din jaful cu sacii de voturi filmări la vedere, de prezența ei în sala cu sala cu saci în care se căutau procesele verbale, atunci pentru incompatibilitate va fi ca la președintele Iohannis, cel care a incriminat-o va ajunge la închisoare. Sau și mai și la altă etnică germană, primărița Sibiului unde era mai multe hotărâri judecătorești de incompatibilitate, plus declarația (trafic de influență cât Everestul) că l-a sunat la Bruxelles pe domnul Iohannis, unde era cică pentru țară, și acesta a liniștit-o că la următoarea instanță sibiană “sunt judecâtori cu experiență” și se rezolvă. Și s-a rezolvat e primar pe viață. La procurorul “Negulescu Potocală s-au găsit tot judecători cu experiență. Se va găsi un complet de judecată cu experiență și pentru franțuzoaica de dincolo de mări, guadellupeza Clotilde Armand.

  12. Traiasca Clotilde I-a., regina sectorului 1 ! Acuzatiile infantile sunt gulgute si razbunarea cartelului gunoaielor Monaco! Pe pariu diamantele lui Tudorache Diamante

  13. A obtinut mandatul prin frauda vazuta de o tara intreaga si ei vor asumare din partea USR !

  14. Sunt destule cazuri de infractori care actioneaza la vedere, de care nu se agata justitia sub nicio forma, sau, suspendarea e in prima linie in hotarari.

  15. ne strica afacerile cu gunoiul!
    Pai, stiti ca inainte luam cca. 80% din banii fraierilor?
    Nu este buna de primar, este prea cinstita!

  16. … dar legal cine stabilește salariul primarilor? Dar al parlamentarilor, dar al judecătorilor?
    Când Băse a scăzut salariile (la prostime) cu 25 %, puterea noastră judecătorească a decis singură că ea este putere „constituțională” și deci nu suportă același tratament cu toată prostimea. Nici nu s-a pus problema despre conflict de interese; totul e să tragi în piept prostimea !

  17. A fura 1.000 de voturi este ca a plagia 4%, nu se pune ! Voi ati vrut UE … continuati

  18. Daca va luati de gurista rrriita, se supara DGSE pe noi, si e vai de noi atunci
    Fata e pupila lui nea Soros, a inghitit imunitate totala

  19. PeZedeii au dreptate, postacii uSECUrici au dublă măsură, ca orice woke progresel care se respectă.
    UrmeaZă un recital cu zDrulă la rangă și Stelică Garsonieră (de handicapat) la Boxă…?

  20. Cum crede cineva ca Dna Clotilde Armand va fi ,,mișcată” din funcția de primar când domnia sa a lucrat in ,,sistemul” românesc si cunoaste bine cum merge treaba. Si apoi Dna Armand mai aduce un suflu european in balcanismul sovietic introdus in România de 75 ani si care …..nu lasă România sa se europenizeze . Așa ar spera cei din FSN pe care ii deranjează franțuzoaică si Neamțul Fritz la Timișoara . Dar pana când mai rezista FSN , trebuie sa se învețe ca asta va fi viața in UE , exact ca in SUA .

  21. Securistii lui Ciolacu se dovedesc din nou tantalai ca politiceni. Sau pot fi pe-o mana cu securistii care au facut-o primarita pe regina sobolanilor. Rezultatul practic al acestei actiuni ce se va fasai va fi doar cresterea procentului electoral al chivutei useriste.

  22. Regina gunoaielor nu va pati nimic oricat ar fura! Are protectie din afara asa ca nici un procuror nu o va cerceta! Despre furturile de voturi ati mai auzit ceva? Asa ca……

  23. – „Despre furturile de voturi ati mai auzit ceva? ”
    – se-aude altceva insa de care psd-ul nu stie nimic si nici … firea : tudorache este trimis in judecata pt hotii la drumul (politica) mare ! – pacat, era apa calda p-atunci in Sect. 1

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.