(Video) Viorica Dăncilă: Voi fi primul preşedinte femeie al României!

UPDATE Viorica Dăncilă a fost votată în unanimitate candidatul PSD la alegerile prezidenţiale.
În discursul susţinut după desemnare, Viorica Dăncilă a afirmat că este un om ca oricare altul și că toate deciziile pe care le-a luat au fost pentru a îi ajuta pe românii. Totodată, premierul a spus că nu se luptă împotriva nimănui, ci pentru fiecare român.
„ M-am născut într-un oraș mic din România, într-o familie de oameni simplu. Sunt inginer. Azi sunt soție, mamă, am o familie frumoasă pe care o iubesc enorm și care mi-a stat mereu alături. Cred în familie, cred în Dumnezeu, cred în muncă și cred în cinste. Cred enorm în oameni, în poporul român, care știu că merită și poate întotdeauna mai bine. Orice decizie pe care am luat-o a fost pentru a ajuta mame, tineri, copii și pensionari. Sunt și voi rămâne mereu alături de oameni. Asta cred că e menirea omului politic. Asta cred că e misiunea social-democrației. De aceea suntem aleși, de aceea guvernăm, de aceea conducem țara. Ca să aducem dreptate, echilibru și progres în societate. Eu nu mă lupt împotriva nimănui, ci pentru români, pentru fiecare român”, a spus Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a declarat că în spatele ei nu stă nimeni și nimic altceva decât muncă și mers înainte.

„ Dragii mei colegi, sunt de 23 de ani în acest partid, 23 de ani de credință în această mare familie a noastră, 23 de ani de muncă în PSD. Am plecat de la bază partidului, am lipit afișe, am împărțit pliante, am făcut campanii din ușă în ușă și spun asta cu mândrie. În spatele meu nu stă nimeni și nimic altecva decât muncă și mers înainte. Am fost membră în PE timp de 9 ani de unde am plecat pentru a conduce Guvenrul României. Sunt un om plecat de jos care a muncit că și voi mulți ani în acest partid. Am pornit în viață cu aceleași premise cu care pleacă mulți tineri astăzi, dintr-o familie simplă, fără privilegii. Am muncit mereu pentru lucrurile în care am crezut. Cred în PSD. Știu că vom avea această putere și astăzi și de acum înainte. Asta este esența noastră, ne adaptăm, ne reinventăm, luptăm și câștigăm cu forță și tăria care ne-a purtat în ultimii 30 de ani și care a făcut să ajungem cel mai mare și mai puternic partid din România”, a declarat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a spus că nu se teme să candideze la prezidențiale, fiind mai puternică decât contracandidații „barbați care nu fac altceva decât să țipe de pe margine”. Liderul PSD și-a exprimat speranța că va ajunge primul președinte femeie al României.
„Sunt singurul candidat care își asumă guvernarea țării, care are curajul și voința de a mișca lucrurile printre români. Sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac altceva decât să țipe de pe margine. Eu nu fug și nu mă tem. O să continui să lupt în fiecare zi pentru ca fiecărui român să îi fie mai bine aici, în țara lui. Istoria continuă să se scrie acum sub ochii noștri. Vă chem să strângem lucrurile și să luptăm cu toată puterea. Suntem mulți și suntem puternici. Suntem o foră, vom câștiga aceste alegeri pentru mai bine, pentru România de mâine, pentru fiecare român. Am clădit împeună o temelie solidă pentru această țară. Alții au venit și au dărâmat. România nu mai are timp de experiențe, România trebuie să construiască în continuare. România are nevoie de solidaritate, prosoeritate, respect în plan intern și extern. Știu că pot să fac acest lucru și stiu că alături de voi o să fiu primul președinte al României”, a conchis Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a afirmat despre Klaus Iohannis că dă dovadă de cinism, amintindu-și de poporul român „după cinci ani de mandat în care nu a făcut nimic”.

„Cel ce nu a făcut nimic pentru nimeni a putut sta la adăpost de critici o perioadă. Cel ce a lipsit din peisajul țării lui a stat la adăpost un timp de contestări și de polemici. A crezut că nu are nicio responsabilitate pentru poporul român și a dormit bine
noaptea, însă vine momentul în care trebuie să răspundă pentru ce a făcut și pentru ce nu a făcut. Să nu faci nimic pentru ai tăi este o dovadă de cruzime. Să îți amintești de poporul român după cinci ani în campanie este o dovadă de cinism. este o dovadă de dispreț pentru cei care au avut încredere în tine să le fi alăuri și să îi aperi. Pentru cel ce promitea lucrul bine făcut pare că ceasul a stat de mult. Pentru noi toți ceilalți au trecut cinci ani de nimic”, a declarat Viorica Dăncilă.

UPDATE Eugen Teodorovici şi-a început discursul cerând aplauze pentru bugetarii jigniţi de PNL.

UPDATE Președintele PES Sergei Stanishev a lăudat performanţele Vioricăi Dăncilă de la preluarea conducerii PSD.El a afirmat că socialiștii europeni o sprijină pe Dăncilă și au încredere în angajamentul și activitatea sa ca lider și ca premier.
„Dragă Viorica, dragă prieteni sunt fericit sincer să fiu din nou aici, la un eveniment atât de important la București, cu dvs. Trebuie să vă mărturisesc că sunt un adevărat veteran al evenimentelor din democrația social românească. Am fost alături de voi în momente dificile, dar mereu am avut încredere că sunteți un partid puternic, cu rădăcini adânci și că sunteți capabili să depășiți orice provocări și să mergeți înainte. Permiteți-mi să exprim adminsitrația mea personală și a familie social-democrat euroepene pentru Viorica Dăncilă, liderul PSD și premierul României. Viorica și-a asumat conducerea partidului într-un moment dificil și a demonstrat că are curajul și capacitatea de a îi unii pe membrii partidului. Nu e un secret faptul că au exitat probleme și dificultăți între dialogul PSD și PES. Dar în luna iunie a refăcut dialogul cu PES și efoturile aparțin Vioricăi Dăncilă. PES a recunoscut statutul de membru plin al PES. Am făcut această pentru că avem încredere în angajamentul dumneai, în activitarea sa ca lider și premier”, a declarat Serghei Stanişev.

UPDATE Mihai Fifor a deschis lucrările congresului extraordinar al PSD.

UPDATE De la Congresul PSD lipsește Călin Popescu Tăriceanu.

UPDATE Viorica Dăncilă a ajuns la congresul extraordinar al PSD, însoţită de Mihai Fifor, Eugen Teodorovici şi președintele PES Sergei Stanishev.
Liderul PSD a intrat în sala Parlamentului pe melodia „Eye of the tiger”, din filmul Rocky 3, cântată de Survivor.

Social-democrații se reunesc, sâmbătă, începând cu ora 11.00, la Parlament, la Congresul care va marca lansarea candidaturii liderului PSD Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al României.

Coordonatorul PES activists România Victor Negrescu a declarat, miercuri pentru Mediafax, că reuniunea partidului de sâmbătă va arăta determinarea PSD în câștigarea următoarele cicluri de alegeri. Social-democratul a adăugat că președintele PES Sergei Stanishev va fi prezent la Congres.

Social-democrații au validat-o pe 23 iulie, în ședința Comitetului Executiv, pe Viorica Dăncilă drept candidatul PSD la alegerile prezidențiale. Împotriva acestei decizii au votat atunci doar liderul PSD Olt Paul Stănescu și liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu.
În cursa internă a PSD prentru alegerile prezidențiale au mai fost Eugen Teodorovici, Mihai Fifor și Gabriela Firea, care s-au retras însă înainte de CEx-ul de pe 23 iulie.
Și Liviu Pleșoianu își dorea susținerea PSD la alegerile prezidențiale. Ulterior, acesta a anunțat că va candida independent.

Întrebat despre Congresul PSD de sâmbătă, Mihai Fifor a precizat că este „un congres-eveniment”, de lansare a candidatului PSD la prezidențiale, aceatsa fiind singurul subiect de pe ordinea de zi.
„ Ne dorim un eveniment plăcut. De pe 25 deja începem strângerea de semnături în toată țara”, a adăugat Fifor.

Publicată de Partidul Social Democrat pe Sâmbătă, 24 august 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

43 de Comentarii

  1. https://razboiulinformational.ro/site/2019/08/arcul-de-triumf-desacralizat/

    „Arcul de Triumf a fost profanat…Astfel avem: o poză cu o fetiţă care ţine în braţe o bombă, doi poliţişti englezi care se sărută pasional (franţuzeşte), un Cristos pe cruce care ține nişte pungi de cadouri, Fecioara Maria care hrăneşte pruncul cu o sticlă de otravă, o femeie însărcinată cu cap de maimuţă.
     …s-au făcut presiuni considerabile asupra primăriei capitalei prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe special pentru a se obţine special Arcul de Triumf. În spatele povesti stau persoane din statul Turc”.

    Inca o dovada a faptului ca santem ocupati de alogeni, de minoritari, ca lupii la oi prin minciuna si viclenie, care-si bat joc de poporul nostru, de credinta de jertfa stramosilor nostri, si de istoria noastra !!!

    Inca o dovada ca santem exterminati la propriu…si noi dormim, ne lasam inselati cu „valorile” occidentului nelegiuit, in loc sa fim uniti, patrioti, nationalisti pentru a ne apara tara, neamul, resursele, familia, traditia, omenia…in fata agresiunii parsive a noului comunism globalist iudeomasonic occidental :

    http://m.ziare.com/sorina-pintea/ministrul-sanatatii-obliga-toate-spitalele-judetene-sa-aiba-centru-de-prelevare-de-organe-au-23-de-zile-sa-le-faca-1574480

    Cei fara bani, saracii, sa se pregateasca  sa renunte la viata in cazul in care vor suferi un accident si vor ajunge pe mainile macelarilor din spitale !
    Aste se intampla cand institutiile statului sant ocupate de alogeni…si ne lasam inselati de „valorile” occidentului iudeomason…daca nu reusesc sa ne alunge pe toti din tara noastra, daca nu resesc sa ne extermine prin retelele trafic de persoane, ne extermina la propriu…iar acesta crima se numeste donare de organe-moarte cerebrala!

    RIDICA-TE GHEORGHE ! RIDICA-TE IOANE !

  2. PSD „isi valideaza” analfabeta!
    Pentru un ESEC garantat, i-o spune indirect si Tariceanu!!!!
    Hai Romania, sa iesim la vot si sa o trimitem la gunoi pe analfabeta veorica Vasilica!

  3. Cit timp nu se vor lua masuri impotriva hotilor si nu se va recupera tot ce s-a furat in acesti 30 de ani ,nimeni nu are nici o sansa.
    Romanii urasc Hotia.Si nu ii vor alege pe cei care sprijina hotii.

  4. Mai nene, eu prefer sa votez un independent decat lichelele astea. KJW dezatru, Dancila dezastru, Tariceanu, Ponta etc eu zic ca le cam stim punctele slabe, ce ne-a mai ramas? Un independent, dar va fi cineva cu scaun la cap, sau iar nu avem la ce iesi la vot?

  5. Sper sa fie un barbat etnic roman si cu pregatire militara. Daca o alegeti pe Dancila ….Johanis va ramane presedinte sau si mai rau agentii hungariei…ciolosog si barnasog…

  6. Stelian Tanase: „Pierdere de vreme, atita vreme cit această candidatura de vodevil nu e contestată de nimeni. Dancilă simte nevoia să își dea curaj. Are nevoie de baie de mulțime, acum cind intră in cursa si treaba devine seriosa. Nu mai poate da inapoi. Curaj găină că te tai! Intre 2 shopping-uri, sedinte de cosmetica si coafor, trage un congres. Cea mai buna terapie împotriva disperării e sa asculți o sală plină cum te aplaudă. Exact de ce are nevoie.
    Rîzi tu rîzi, dar găina e moarta in coteț! Se vorbeste de procente intre 8-10% la 10 Noiembrie! zice infricoșata chiar Dancila.
    Are sondajele interne, confidentiale, care spun adevărul. A vazut cifrele și știe ce-o așteaptă.
    Data de 11 noiembrie 2019 va fi sinistră pentru ea.
    Nu numai că nu va trece in turul 2, să-l infrunte „bărbătește” pe Iohannis, dar va inregistra cel mai slab scor din istoria PSD.

    Multi din sală îl regreta pe Dragnea. El era liderul lor, al corupților, șmecherilor, plagiatorilor, semianalfabetilor, învirtiților.
    Vremea cind PSD era mare si tare s-a dus.
    Senzația de putere, lipseste tuturor. Au aplaudat violentele jandarmilor din 10 august. Ala era adevăratul PSD, zic ei.
    Incercarea ei de a pune mănuși de catifea e privită în PSD cu multa neincredere și ca o uzurpare.
    Adevăratul spirit PSD se află într-o celulă la Rahova.
    Dar e și o lectie aici. Puterea in PSD a fost concentrata strict în mîinile unui singur om. Odată scos din joc acest om, PSD a inceput să se zbată fără sens, să facă mișcari haotice, partidul a fost anihilat dintr-o singură lovitura.

    Dancilă&Compania vor da azi un spectacol derizoriu și grotesc.
    Va fi o fugă înainte. Se va incerca mobilizarea partidului, se va face respiratie artificiala unui mort.
    Sau măcar a unor părți din cadavru.
    Toți stiu bine în filiale că Dăncilă e o carte perdantă.
    Cum a zis Ieri chiar ea – „ultima carte”.

  7. HAITA care ACOPERA si TACE despre RETELE , crime, trafic, rapiri de minore, vanzari ILEGALE de copii catre americani! RUSINE NENOROCITILOR! DANCILA , KLAUN si BARNA fac parte din acelasi scenariu ! In aceste conditii Votul NU mai are nici o relevanta – Sistemul SECURIST a infectat TOT procesul electoral- Orice om care gandeste are doua optiuni:
    1-Sa nu participe la acest simulacru!
    2-Sa-si ANULEZE buletinul de vot pentru reduce cumva din procentele alocate Fraudei!

  8. ??Cine este atat de imbecil sa voteze complicii morali ai retelei de trafic, ai criminalilor care violeaza ,vand si omoara copii??
    HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO! Huideo! Huideo!

  9. Ce personaje sinistre impaiate cu botox, imbalsamate cu multe unsori si creme, cu peruci saturate de toxine si chimicale – Dincolo un trantor tembel de care rade mafia imperialista dandu-i o sapca…Mortaciunile animate ale Apocalipsului profetit de sfinti , sarada antihristica ca un preambul al sfarsitului de OM! Cine are ochi Sa Vada ? Cine are Urechi Sa Auda? Cine va avea intelepciune? Ca dupa nebunia si precurvia poprului li s-au dat lor conducatori ticalosi!

  10. Nu mai suport ! Am ascultat cam 6 minute din discursul Vioricai si am stricat un televizor LCD… Mecla vioricai ar acum o pata neagra in mijloc

  11. Stimată doamnă – cu tot respectul: aţi rămas chiar şi fără ultimul strop de simţ al realităţii??? Că de alte simţuri bune, ce să mai vorbim?? Chiar credeţi că Stăpânul vă va face preşedinte ca răsplată pentru trădarea ţării, coaliäiei şi partidului din care pretindeţi că faceţi parte??? Înseamnă că mai credeţi şi în Moş Crăciun….

    • Las-o tata in pace.Asta cred ca nu stie nici in ce tara traieste.
      Si toti astia de la psd,cred ca ei sant rupti total de realitate.
      Daca nici in Moldova nu mai au curaj sa iasa pe strada, mai vorbim de Ardeal

  12. VIORICA DANCILA PRESEDINTE !
    LIVIU DRAGNEA PRIM-MINISTRU !

  13. Vei fi gunoi, analfabeto!!!
    Pariez!!
    Hai Romania, sa iesim la vot si sa trimitem la gunoi aceasta analfabeta sluga mincinoasa si ipocrita!!!

  14. Mai stii? Dovediti , doamna Dancila ca sunteti raul cel mai mic.Eu n-am votat niciodata „pentru”, totdeauna „anti”.E tare trist, dar asa au votat cei mai multi.

  15. Buletinul de vot nu trebuie anulat ! Este cea mai buna hirtie, in cea mai buna ocazie, pentru desenat organe si pentru transmis „urari” la adresa familiilor, prietenilor, neamurilor puliticienilor, vii si morti ! Nu trebuie uitate din „mesaje” nici sarbatorile religioase, sfintii sau ritualurile de inmormintare ! Haide, un mic efort ! Ce naiba, ca doar romanul e recunoscut pentru imaginatie, vorbirea suculenta si „dragostea” pentru cei care (din nenorocire !) ne conduc !

  16. De ce nu? Este ok! Analfabeta? Oooo, daca ar sta cineva sa numere greselile politicienilor, s-ar ingrozi lumea! Nu va placea Udrea ca era prea epatanta, nu va place Dancila ca este opusul? Ce va place, sa fiti mintiti frumos? Este foarte buna, muncitoare, serioasa… si fara fite de vedeta. Cu niste conslieri buni este clar ca va lucra in interesul Romaniei.

  17. Toate minciunile turnate cu talent de un Rares Bogdan au ajuns sa suceasca mintile debile. Seara de seara acest actor prafuit a interpretat cu patos o partitura falsa si aceasta alienare a publicului sau, s-a vazut intr-un mod strident in reactia acelui bunic al Luizei. Propaganda insistenta cu tusa groasa, i-a aratat omului disperat, o tinta falsa. Dragi romani, alegeti-ma pe mine, pe mine ma stiti, plec Vineri pe la 12,ma intorc Luni pe la 12, ma pozez cu voi pe la meeting-uri, pe munte… nu va incurc prea tare si-mi aduc guvernul meu cu Ludovicu, Turcanu, Gorghiu, Rares, a, asta nu, mai bine il tin mai departe…

  18. mai era unul care vorbea din postura de viitor presedinte al RO.,D.D.stirbul.mai stie cineva ceva de el? ala promitea case la toti,asta promite ca se ia de gat cu interlopii.ce vrea sa spuna cu (eu nu ma lupt impotriva nimanui).sunt de 23 de ani in psd,daca nu era alt cariat Dragnea ,nu auzea nimeni de tine si acum te vezi deja presedinte. nu mai bine asteptam alegerile? sau de aia o tot tinenti langa cu STSeul,il gestionati voi ca sa iasa cine trebuie.mai bine ramaneati lipit afise si inpartit pliante.

  19. Daca toti analfabetii ar vota-o pe Dancila, aceasta ar castiga alegerile cu 99,99% Cat il priveste pe Dan Diaconescu, acesta avea o inima curata mai mare decat a multor sclifositi care-si dau aere pe nici-o realizare in viata lor.

  20. Ce nu o recomanda pentru aceasta functie : – a fost o marioneta pe cand Dragnea era seful PSD; – protocoalele sunt ‘o necunoscuta ‘ pentru ea; – dupa ‘trimiterea la studii’ a lui Dragnea a preluat apucaturile acestuia; – achiesarea la mmemorandum ((modificare) certifica existenta unui ‘blat’. ‘ Analistul … analistilor’ Radu Tudor incerca sa induca opiniei publice ideea ca ministru comunicatiilor ar fi negociat acest act, dar, adevarul este ca acest ministru nu a facut deplasarea alaturi de Iohannis .

  21. abia astept sa o vad vorbind liber, pe viitoarea presedinta!
    O va eclipsa pe presedinta Croatiei!
    Uliuuu lumeeee!

  22. Este posibil ca doamna PM sa aiba pregatire militara nu stiu la ce arma erau instruiti tinerii ca urmau Facultatea de Petrol si gaze, in anii ’80 si sutudentele faceau instruire militara odata pe saptamana si apoi in vacanta de vara…deci daca aceasta este criteriul pt a vota, puteti sa o includeti pe lista celor instruiti…

  23. Pana acum in asa zisa „democratie originala” cum o numea nea Nelu-kgb-istul, nu am avut nici un analfabet „catindat” la „presidentzie”, acum cu veorica de renume mondial o sa avem!

  24. Ca sa nu fiti macelariti pt prelevare de organe trebuie sa te numesti Mihai Constantinescu, in coma de 92 de zile, sa ai o boala grava cancer, HIV, etc. doar asa cei accidentati mai au o sansa la viata. Un ministru ordona legalizarea traficului de organe… a fost odata un accident tanarul trasportat cu elicopterul fata de 19 ani cu salvarea apoi i s-a prelevat inima pt un barbat de 40-50 de ani, chirurgul din Tg Mures s-a laudat cu o premiera medicala, iar un medic din Bucuresti i-a raspuns tot prin presa ca tehnica este a dr. X si implica ajustarea vaselor cand donatorul are calibru mai mic…compatibilitatea a ucis-o…daca Alexandra a devenit victima traficului de persoane restul vom deveni victimele parlamentarilor care vor vot prelevarea de organe sistematic si samavolnic.

  25. Asta ne-ar mai lipsi,pe langa un presedinte insipid si incolor ,sa ne alegem si cu unul analfabet.Am fi fruntasi in lume,dupa unul chior sa vina unul surd

  26. Pacat de PSD – sta prost cu strategia, sa nu fi auzit de erodarea increderii in cei cu functii administrative de nivel top, apoi cum se observa deja „surpriza” la prezidentiale avea intrega coregrafie anti (cu mesaje deocheate si denigrari) pregatita, iar in postarile de mai sus se observa ca aceasta campanie de denigrare a fost lansata in forta. Nu stiu daca Dancila va ajunge presedinte (palaria e destul de mare, pare ca i-a cazut, deja, pe ochi), insa PSD a fost si va ramane speranta celor multi si „prosti” (dupa spusele unor „rasati” de pe aici).

  27. @Haaaaa ha: Sa vorbeasca liber, cam asa, la Tirana de exemplu(capitalele ociidentale NU au dorit sa o primeasca!!): „Ma bucur sa fiu la Sofia”!!!
    Sa rada tot mapamondul, daca inca nu a ras data trecuta cand era analfabeta ajunsese la Pristina(de fapt, ea era la Podgorica!)!

  28. ”cine zice ala este”, iar daca pt fostul L D ati gasit tot ce-i mai rau de spus pt o paguba recuperata de 100.000 lei ceea ce reprezenta salariul a doua angajate, ignorand situatii grave precum copiii disparuti, mii de victime ale unei societati inveninate cu o tinta fizica, paradoxal n-am observat sa fie analfabeta o persoana care a terminat 17 clase, in RSR, in schimb cred ca 90% din absolventii de studii superioare ”de mare viteza”, cred ca au carente in perceperea realitatii/vietii/profesiei…de cateva ori PM a vorbit liber, fara probleme, probleme sunt inventate pt a minimaliza adversarul sau si mai rau VA ESTE FRICA, altfel nu ati critica daca ati stie ca este o persoana insignifianta. Deci oameni incoruptibili nu se vor lasa influentati de lili,mimi,fifi si alte specimene din cartierul cu felinare rosii si vor cauta omul. Oamenii decorticati se vor incolona dupa cum le vei spune…

  29. Dmn.pt.lili,cand o persoană (PM) spune că este in psd de 23 de ani,ai fost europarlamentare 9 ani,nu duci o frază cap coada in engleza, incurci țările europene și capitale, vorbești liber sau cu foaia in mana mai rau ca unul de clasa a patra trebuie sa iti pui o intrebare, ce fac dacă ajung președinte?

  30. Măi Lili, de tine nu scăpăm decât dacă te vor răpi extratereștrii (Dincă e mic copil față de ăștia!) și te vor lăsa pe Venus să te lupți cu canicula, că văd că pe Viorica ai ,,terminat-o,, (mission acomplished !), fără să atingi nici nu o floare pe Nătărăul de Hermanstadt, pe Barna Fainoșag, tot de Hermanstadt, (cum dracu fac sibienii ăștia că scot la înaintare numai lichele, da las că nici Clujul-Napoca nu se lasă mai prejos), pe Orban – alt român verde, pe marele Rareș(că ca el mai rar!) etc. Când ieși la pensie câte sute de milioane vei lua de la agenturilii interne și externe?

  31. Știați că madam Veorica a învățat sa conjuge verbul „a fi” la timpul viitor,adică la paștele paștelui cu mult dupa era erei noastre? Daca nu știați, ascultati cu ochii minții și vă veți convinge! Ea trăiește in timpul ei de viitor,in timpul celor din sala unde a mestecat vocaliza, in fata a lor lor! Era o zicere din bătrâni „merg pe gard,mă țin de drum” așa si mireasa fara coronita Veorica,cand vorbeste de cetatenii majoritari saraciti prin limitarea drepturilor,ea nu vrea sa vadă realitatea in care este mentinut traitorul in romania! Am vazut ca Mircea Diaconu și-a cam luat indemnul să candideze independent! Chiar mă bucur că aven de ales între tânărul de viitor Plesoianu si Mircea Diaconu omul care își propune destul de multe bune prin experienta din ultimii ani ca europarlamentar! Pentru tineretul de viitor e perfect Plesoianu, destinul pentru.ro cam e Dl.Diaconu,acesti doi sunt pe aceeasi cale sau drum si sper sa reușească omul demn care merita respect contra respect si nu ciorivaiala prin ecranul tv!

  32. „Vrabia mălai visează și maimuța păr la kkuurr” ! Mă uit la poza cu ciumații ăia aplaudaci din sală cu fețele lor de boi, creierele spălate și îndoctrinați cu minciuni, sperând ca analfabeta lor să ajungă în capu’ statului.

  33. Lipsa oamenilor de valoare din psd,ridica la suprafata tot felul de ciurucuri.Asta cu
    desemnarea lui Dancila intrece orice inchipuire.Culmea e,ca Dancila chiar crede in ceea
    ce spune,delir total.Stanga e intr-o degringolada totala,sau probail asta se urmareste.Tot
    acest circ a fost inceput de Dragnea,cu celebrele lui numiri de premieri,gen Grindeanu ori
    Tudose,ca de Dancila ce sa mai zic ,ramai mut.Disparitia lui Dragnea din peisaj,credeam ca-i
    un bun prilej ca cei care nu au vrut sa se implice cu pitencatropii numiti de acesta,vor iesi
    la interval.Aiurea,dimpotriva.Sunt tare curios ce poate discuta Iulian Iancu sau Girbovan cu
    tanti 20 20.Bai astia ,care inca mai credeti in valorile de stanga,treziti-va pana nu-i prea
    tarziu si numiti oameni competenti si cu credibilitate,altfel,o sa ajungeti fara de partid,ca
    pedistii lui Orban si va sufla caimacul noii securisti Barna si Ciolanis….

  34. Situația în PSD este mult, mult mai dramatică. Bucuresti s-a rupt de tara, de membrii de partid. In teritoriu nu se mai consulta comisiile de specialitate, in domeniile sanatatii, invatamantului, culturii, muncii, cercetarii etc. Deciziile se iau intre „ei”, cei care au ce apara: afacerile lor. Social-democratia este un slogan desart, o eticheta in care nimeni nu mai crede. Atitudinea? Nu iti convine, pleci! Si am plecat cu sutele de specialisti din toate domeniile, care aveam ce spune, doar sa fim ascultati.
    Nu Dăncilă e cauza! Ea e efectul!
    Asta s-a dorit! Dragnea, un ultim bastion de replici politice, azi la parnaie, nu are înlocuitori, ci replici humanoide , manevrate sa fie utile celor cu bani multi? Fără număr.
    Nu vad scăpare, nu vad ieșire.
    Suntem colonie, pentru că lipsa de cultură nu ne lasa sa analizăm realitatea. E confortabil sa arzi ca pădurile amazoniene. Nu se pune!
    Noi am încetat să mai fim români și liberi.
    Mi-e dor de comunism!

  35. Sper să candideze domnul Mircea Diaconu și mai sper ca PRO Romania să nu facă nici o alianța cu ALDE și să -l susțină pe domnul Diaconu, ca să avem cu cine vota și noi, cei de stânga, care nu ne mai regăsim în ceea ce a mai rămas din marele PSD.

  36. @ Sper
    Care voi astia de stanga,jegurile alaturi de jegul principal Ponta ??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.