
PSD revine cu un al doilea comunicat de presă, pe un ton mai agresiv, după ce Partidul Socialiștilor Europeni a anunțat că intenționează să înghețe relațiile cu formațiunea condusă de Liviu Dragnea. PSD acuză un „tratament inadmisibil” din partea „unor colegi din PES” și cere ca formațiunea din Parlamentul European să spună „concret care sunt aspectele care îi îngrijorează”.
Deși PSD a publicat două comunicate de presă în legătură cu acest subiect, la finalul textului social-democrații susțin că „nu e cazul să-i acordăm o atenție mai mare decât e cazul” acestui subiect.
Acest tratament al unor colegi din PES este inadmisibil. Ne putem aștepta la mistificări și acuzații fără acoperire din partea adversarilor politici ai PSD, dar nu din partea propriei familii.
Înțelegem că, în realitate, situația PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES, ceea ce indică faptul că acea poziționare nu reflectă poziția de ansamblu a PES.
De aceea considerăm că toată această poveste legată de statul de drept din România este mai degrabă o chestiune motivată de o logică electorală, decât de o îngrijorare reală. Toată această efervescență se va stinge după alegerile din 26 mai.
Atunci, după alegeri, situația va fi cu totul alta, când cei aleși în numele PSD vor avea o poziție mult mai puternică. Atunci va veni și răspunsul nostru. Însă acum nu vom intra în acest joc și nu e cazul să-i acordăm o atenție mai mare decât e cazul”, se arată în comunicatul PSD.
Președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanishev, a anunțat, în cadrul reuniunii liderilor socialiști la Bruxelles, că relațiile cu PSD, partidul condus de Liviu Dragnea, sunt înghețate până la alegerile europarlamentare, se arată într-un comunicat postat pe site-ul PES.
Dacă PSD are onoare nu se lasă călcat în picioare de PES, îl părăsește și face un PES concurent al acestui PES de doi bani condus de licheaua Martenns!
@lili: Mars, javra! Sluga sluta si tradatoare, coada de topor a propagandei colonialist-neomarxiste!?
Dincolo de „duritatea” comunicatului PSD chiar are o mare problema. Nu pentru ce spun unii sau altii. Ci pentru ca dominatia celor inspirati din filozofia lui Soros si democratilor americani (acaparati cu totul)s-a putu face in primul rand prin social-democratii europeni aflati multi ani la putere in tarile UE. In timp, datorita lipsei de viziune suportul popular al social-democratilor a fost preluat de o balega mare si puturoasa numita popularii europeni. Ei includ o gramada de partide cu orientari ciudate. Alianta populari-social democrati din UE a asigurat subordonarea autoritara a UE de catre Germania si Franta ( cu lingai mai mititei din Olanda, Austria, Suedia etc) Asa s-a ajuns la incalcari ale suveranitatii statelor (vezi Merkel, imigrantii si cotele obligatorii dar si amestecul pe fata in treburile de la noi, unguri, polonezi samd dr si prietenia ascunsa prin Marea Nordului (North Stream) cu dragalasa Rusie. Se pare ca britanicii s-au prins de unde si de aici Brexit-ul! Mai mult, iesirea UK lasa Europa fara nici o aparare. Germania nu are armata (normal). Singurii care au ceva sunt francezii. In rest apa de ploaie, lasand Europa la cheremul Rusiei. Noroc ca mai sunt ceva americani prin Europa. Deci, adevarata problema a PSD este ca social-democratii europeni sunt si ei mana in mana cu popularii si globalist-sorosistii si cu Rusia. Poate ca ar fi chiar mai bine sa fie dati afara din partidul socialistilor europeni. Ar putea foarte bine sa formeze alianta cu alt grup in urma alegerilor care vin.
„Concret” e vorba despre Recomndarile Comisiei de la Venetia, despre Recomandarile din MCV, despre Rapoartele GRECO, plus Angajamentele Veoricai dupa fiecare discutie cu Timmermans!
Foarte „concret”, de 2 ANI aveti aceste Recomandari, plus „Avertismente” si „Ingrijorari” ale CE si PE, in timp ce voi ati declarat ca NU veti Implementa aceste Recomnadari, ca e treaba Parlamentului Romaniei ce Legifereaza, desi chiar CCR a spus CLAR: „Recomandările CE sunt OBLIGATORII pentru ţara noastră! O spune CCR, într-o decizie din 2012, după ce a analizat o serie de modificări făcute, la vremea respectivă, în privinţa legilor justiţiei, culmea, chiar la solicitarea PSD, dar şi a Curţii Supreme.”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/ccr-romania-obligata-sa-aplice-recomandarile-mcv-1032121
http://m.ziare.com/tariceanu/liderul-alde-europa-romania-trebuie-sa-ia-in-serios-recomandarile-facute-de-comisia-de-la-venetia-si-greco-privind-statul-de-drept-1544828
https://pnl.ro/rezolutia-la-adresa-romaniei-privind-statul-de-drept/
http://www.radioiasi.ro/stiri/national/parlamentul-european-a-definitivat-proiectul-de-rezolutie-privind-statul-de-drept-din-romania/
https://ro.ambafrance.org/Partenerii-majori-ai-Romaniei-exprima-ingrijorari-cu-privire-la-statul-de-drept
Rusine, infractorilor!
Daca aveau curaj, excludeau PSD. Dar le e frica. Daca ar exclude PSD, acesta s-ar alia cu ENL, iar PES o sa mai ia doar jumatate din voturile pe care le-au luat data trecuta.
Dragnea sa vorbeasca la Ierusalim cu cei care ii raspund la telefon,Serghei Stanishev e cu „dubla comanda „!
Problema uriasa a UE este transformarea sa,de la o uniune de state independente,la aceasta struto-camila,asazis liberala,dar aproape imperialist-extremista si cu configuratia bazata pe aceste „famiglii” de partide,dar acestea,cu mici exceptii, fiind doar panarame de fazada ale unui Partid Unic,dupa model chinez si/sau kremlinist,famiglii care au dus si la Brexit si vor duce si la alte exituri pana au sa ramana in UE doar franco-germanii sa se pupe si intre ei,si cu vasalii lor.
Si asa nu aveau mare sprijin de la PES. Sa vedem ce fac socialistii in tarile lor le alegeri si pe urma se poate discuta pt. ca s-ar putea sa nu mai existe un grup al lor in PE. Oare Stanisev pe cine reprezinta in PES, ca nu are nicio treaba cu socialistii si nici cu bulgarii!