Referendumul intern se va desfășura luni, de la ora 17.00, în format hibrid. Aproximativ 200 de delegați vor fi prezenți fizic la Palatul Parlamentului, în timp ce restul de aproximativ 4.800 vor asista și vota online.

Și mai mulți membri ai partidului au postat același mesaj.

Sorin Grindeanu, liderul PSD, a dat semnalul debarcării lui Ilie Bolojan încă din luna martie.
„Nimeni nu susţine să rămânem cum suntem acum. N-am auzit pe cineva care să spună că trebuie să continuăm în aceeaşi formă, adică să avem prim-ministru Ilie Bolojan, şi să rămână lucrurile în această formă, în coaliţie. Toată lumea îşi doreşte, aşa cum am şi votat, de fapt, în iunie anul trecut, să continuăm, sau aproape toată lumea, în cadrul unei coaliţii pro-europene, dar să nu mai fie lucrurile în aceşti parametri. Şi asta nu pentru că e extraordinar de bine în România. Vedem cu toţii că mergem într-o direcţie greşită”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul lunii martie.
„Eu încerc să-mi păstrez rolul de mediator”
În replică, Ilie Bolojan a transmis câteva zile mai târziu că nu demisionează.
„Nu iau în calcul o astfel de ipoteză. Caut să mă comport responsabil cât timp am onoarea să ocup această funcție, cât timp suntem într-o situație problematică. Și, sigur, cei care generează crizele, așa cum v-am spus, trebuie să-și asume consecințele acestor lucruri și să acționeze politic așa cum consideră de cuviință”, a spus Ilie Bolojan, la Europa FM.
Cei doi lideri s-au întâlnit separat cu președintele Nicușor Dan în această săptămână. Întrebat dacă se poziționează de partea premierului, șeful statului a precizat că vrea să își mențină rolul de „mediator”.
„Eu încerc să-mi păstrez rolul de mediator. Într-o perioadă în care fiecare dintre sau cei mai mulţi dintre susţinătorii acestor partide au emoţii puternice la adresa partenerului de guvernare, încerc să mediez această situaţie socială”, a declarat Nicușor Dan, la Europa FM.




Bolo le-a aprins lumina in ochi editat PSD care au ros toată averea țării timp de 36 de ani plus 240 de miliarde de euroi! ANAF-ul trece pe lângă viloaicele din orașe și de pe lângă orașe și nu cere actele legale la control hoților. Pe tot cuprinsul țării au înflorit pensiuni agro-turistice care nu dau bon fiscal la turiști, viloaice la munte și la mare și apartamente in Dubai!
Propaganda pro Grindeanu,comandata de clanul Manta ,dePloaie,respectiv Militara,sa iasa Stiuca nepatat,de fapt daca mai sunt oameni cu ratiune in PSD luni il debarca pe Grindeanu
Că Bolojan trebuie să plece imediat la Oradiiiiiiiiia , e o chestiune urgentă și necesară pentru a se mai salva ceva din puținul care a mai rămas acestei țări năpăstuite . Dar , puțini observă că acesta a fost susținuț de marele balerin bănățean din fruntea pesedeului …
Trimiteti acasa arătarea mono-sprâncenată si organizati alegeri anticipate. Cu o structura a Parlamentului mai aproape de realitate, poate reusiti sa suspendati si mucusorul impostor.
va doare rau ca se inchide ciordeala-pesedista???? se duc usor si sinecuristii?!! se imputineaza voturile??! nu mai are conducerea de unde sa primeasca lunar plicul cu bani?! nu ne mai luam pantofi rosii in talpa?!?? nu mai facem o formula 1…”o” monaco?!? nasol grindenilor!! cu cilindrul compactor m as da la voi!
Pentru @kkastoarea pesedista. Pai dupa nume esti pesedist, ce faci? Ii injuri pe-ai tăi? Alegeri anticipate tăticu, asta-i solutia la balamucul din parlament. Ati batut palma stanga cu dreapta si-ati facut o struto-camila care calareste tara asta de ani buni. Nu v-ajunge? Mergeti acăsică la voi sau pe la agenturile care va platesc. Si nu-l uitati pe mucusor! Hai, pa!
Cică șmecherul psdist șef la ITM Iași care are „salar” de 2.000 de euro/ luna se plimba cu Lamborghini de 300.000 de euro! Jefuitorii de la stat degeaba până nu sunt fuduli, nu sunt hoți destul!