De când a început campania disperată şi deşănţată a celor de la Roşia Montană Gold Corporation am fost invitat la câteva întâlniri. Am mers şi am ascultat cu atenţie în speranţa că voi înţelege proiectul, iar explicaţiile mele vor cântări câtuşi de puţin în ochii celor care conduc. Nici vorbă! În fapt, scopul celor de la Roşia Montană Gold Corporation era să tac, iar cotidianul.ro să nu mai scormonească în legalitatea şi utilitatea proiectului. Mai mult, după a doua întâlnire am fost invitat să accept şi eu publicitate din partea acestui proiect plin de aranjamente. Nu, mulţumesc frumos, am zis. Nu vreau nici o publicitate. Puteţi scrie ce vreţi, dar să ne lăsaţi să facem publicitate în ziarul dumneavoastră. Mulţumesc frumos încă o dată, dar nu se poate! Câteva zile mai târziu, prin una dintre agenţiile de media care achiziţionează pentru cotidianul.ro, m-am trezit cu publicitate la Roşia Montană Gold Corporation. Aşa, de ochi frumoşi. Eventual ca cititorii să înţeleagă că şi ziarul nostru a capotat. Am stopat-o imediat. Ce a urmat apoi pe televiziuni, radiouri şi ziare e un adevărat dezmăţ. Şi ce credeţi că promovează? Firma din Canada? Sau aurul produs şi scos la vânzare la magazinul de bijuterii de la Unirea? Nici vorbă! Toată această campanie agresivă de publicitate vizează autorităţile statului român. Să cedeze odată. Ce dracu’ mai vor? Cu milioane de euro aruncate în media, RMGC vrea să îndoaie autorităţile statului român ca să-i dea aprobarea finală. Publicitate cu oameni care spun propoziţii contrafăcute de publicitari, primari care îşi pun numele pe scrisori şi comunicate scrise de aceiaşi publicitari, o întreagă industrie concentrată într-o operaţiune cu valoare de diversiune. Promovează un proiect pentru care nu au autorizaţia de funcţionare. Adică propagandă pentru un proiect încă ilegal. Fac gălăgie cu avantajele unei operaţiuni de care instituţiile statului se îndoiesc. Stau în cumpănă şi cântăresc legalitatea, riscurile, pericolele şi consecinţele. E legal să foloseşti publicitatea pentru a determina o hotărâre a statului român? Eu zic că nu. Această campanie scumpă, cu banii aruncaţi peste tot, se vrea o presiune cumplită asupra României. Este aproape egală cu demersul fără cap al preşedintelui Băsescu făcut în favoarea aceleiaşi cauze încă lipsite de toate aprobările. E ca şi cum ai face publicitate în favoarea unui medicament care n-a trecut de toate testele şi aprobările. Sau ca şi cum am umple România cu panouri şi spoturi în favoarea unei instituţii care nu există.
De ce o asemenea tărăşenie lipsită de temei, inclusiv de aprobările legale necesare, este tolerată de Consiliul Naţional al Audiovizualului? Mâine, poimâine vom vedea o ploaie de spoturi care promovează unirea României cu Bulgaria? Sigur CNA-ul va tăcea mâlc. Oricât de importanţi se cred unii dintre membrii Consiliului, tot se vede că lucrează la ordin. Au zis ei ceva când Dan Diaconescu, înainte de a avea partid, folosea televiziunea sa pentru a promova un produs politic care nu există şi pentru a promite sume de bani pe care nici angajaţii postului nu le vor pupa vreodată, necum votanţii sau membrii partidului scos din pălărie de acest trişor jurnalistic.
Din moment ce OTV-ul minte mereu că dă 20.000 de euro fiecărui membru, că rezolvă economia României dintr-un condei şi că stârpeşte corupţia din două vorbe pe marginea ecranului, de ce n-ar zice şi Roşia Montană Gold Corporation tot felul de baliverne? Despre bani şi salarii, despre avantaje, locuri de muncă şi ce le mai trece prin cap.
Publicitate mincinoasă, publicitate ilegală, publicitate, publicitate, publicitate de presiune asupra României. Un soi de atentat grosolan la luciditatea celor care trebuie să decidă!