Puigdemont și „independenţa Cataloniei ori moartea”

O „altă soluţie” în afara independenţei este posibilă în Catalonia, afirmă fostul lider catalan demis Carles Puigdemont, pledând, într-un interviu acordat cotidianului belgian Le Soir.

Aflat la Bruxelles, Carles Puigdemont a fost întrebat într-un interviu acordat Le Soir, dacă, pentru el, variantele sunt „independenţa Cataloniei ori moartea”.

„Niciodată! Eu încă sunt favorabil unui acord. La originea acestei crize este invalidarea, în anul 2010, a statutului de autonomie care fusese adoptat de parlamentele catalan şi spaniol”, a afirmat Carles Puigdemont, atribuind decizia Partidului Popular, al premierului Spaniei, Mariano Rajoy.

Fostul lider catalan s-a declarat „dispus să accepte realitatea unei alte relaţii cu Spania”.

Întrebat dacă este posibilă o „altă soluţie” în afara independenţei, Carles Puigdemont a precizat: „Întotdeauna este posibilă! Eu m-am străduit timp de 30 de ani să obţin un alt statut al Cataloniei în cadrul Spaniei (…)”.

Guvernul Spaniei a retras autonomia Cataloniei, dizolvând Guvernul şi Parlamentul de la Barcelona, după ce regiunea şi-a proclamat independenţa. Madridul a convocat alegeri parlamentare anticipate în Catalonia şi a decis arestarea liderilor catalani. Locuitorii Cataloniei s-au pronunţat pe 1 octombrie în favoarea independenţei regiunii faţă de Spania, într-un referendum considerat neconstituţional de Guvernul Spaniei şi de Uniunea Europeană. Foștii lideri catalani au fost puși sub acuzare, cu mandate de arestare pe numele lor.

În prezent, Carles Puigdemont se află în Belgia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. …ăsta-i un fel de grindeanu (când credea că e premier pe viață și nu mai vroia să plece din sediul guvernului…mai avea un „pic” și baricada pe interior – ușile cu birouri ”!!!)

  2. Daca ar fi cu adevarat un lider politic dedicat cauzei ar trebui sa revina in Spania si sa se supuna legilor statului al carui cetatean este… abia apoi sa aibe pretentia de a negocia cu Madridul…
    Pana una alta este un fugar a carui lasitate este evidenta…

    • ar reveni… dacă îi dă și lui o „sinecură” de 10.000 de euro pe lună….așa degeaba….că doar toți „suntem ” în UE !

  3. @Dragos si restul : mai si terminati ! voi sunteti singurii sa-l acuzati pe Puigdemont si Catalonia, când tot Vestul îl acuza pe Rajoy dictatorul. Daca nu stiti cum s-a ajuns la o asemenea situatie, abtineti-va, macar, sa calificati. Când, de fapt, Puigdemont n-are de gând sa renunte la independenta Cataloniei, face mina de moderat din considerente diplomatice (tot el a îndemnat la calm si manifestari pasnice împotriva Madrid-ului). Repet ca-n Vest, Rajoy si regele si-au mâncat posmagii. Definitiv discreditati. Cancelariile îi acorda atentie situatiei mai ales din cauza drepturilor omului pe care le violeaza, de maniera încapatânata, Madrid-ul. 750 000 de demonstranti pentru independenta si-mpotriva Terorii, sâmbata, pe strazi, la Barcelona, si vreo suta, într-o camera, la un miting electoral al lui Rajoy, tot la Barcelona, duminica. Tipul a încalcat, si foarte grav, legea, nu Puigdemont.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.