O ințiativă Cotidianul

Puneţi întrebări pentru Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă

Imediat după desemnarea celor calificaţi în turul doi al alegerilor prezidenţiale, echipa de campanie a lui Klaus Iohannis a demarat o campanie, încercînd să demonstreze că preşedintele nu are ce discuta cu Viorica Dăncilă, că el se întîlneşte doar cu alegătorii săi.

Mutilarea unei cutume democratice face să pară că dialogul în faţa electoratului este depăşit şi inutil. Pentru a evita întrebări incomode şi bilanţuri ruşinoase, preşedintele şi liberalii încearcă o prostire pe faţă a poporului român. O putem opri prin publicarea întrebărilor în mass-media.

Trimiteţi întrebările dumneavoastră pentru Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Noi le vom publica începînd de joi dimineaţa (14 noiembrie, ora 8 ac) pentru a deveni o bază a desfăşurătorului dezbaterii dintre cei doi. În cazul în care Klaus Iohannis va refuza să participe la aceste întîlniri, vom traduce întrebările în limba germană şi le vom expedia la cabinetul Angelei Merkel şi la publicaţia Der Spiegel, cea care a arătat mai mult interes pentru comportamentul lui Klaus Iohannis. PS: Întrebarile vor fi expediate pe adresa redactia@cotidianul.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

86 de Comentarii

  1.  Art. 80(1)”Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”

    – Cum pot garanta  alogenii pentru independenta nationala cand politica lor de 30 de ani de „valori” occidentale a fost sa fim „pas cu pas”, dependenti total de  corporatiile, bancile si multinationalele  occidentale, distrugand economia nationala pe motiv parsiv de „morman de fier vechi”?

    – Cum pot garanta  alogenii unitatea poporului cand politica lor in ultimii 30 de ani a fost  sa dezbine poporul si sa-l goneasca printre straini in occidentul imperialist „civilizat”, prin „dezbina si stapaneste”  si „paine si circ” ?

    – Cum pot garanta alogenii integritatea teritoriala cand politica lor in ultimii 30 de ani a fost sa imparta tara in regiuni in care românii majoritari au devenit straini in tara lor si sant asupriti si batjocoriti de minoritari  cu „drepturile” lor, cu statul lor  „drept”, cu „valorile” lor occidentale si „justitea” lor „independenta”  ?

  2. Doamna Dancila a adoptat un copil.Domnul Johannis de ce nu a adoptat unul?
    Cum se impaca principiul ca presedintele sa fie mediator cu declararea publica aunui razboi cu PSD?
    daca este democratica existenta mai multor partide de ce doreste dl Johannis lichidarea PSD si otara fara PSD?

    • @Eugen Barbu: esti ca noaptea de prost si incult. De ce nu te duci TU în Rusia, prot patent, macar sa profiti sa vezi lucruri de cultura (Mariinski, baletele ruse, Ermitajul, unul din foarte marile muzee ale lumii, noptile albe, zidul Kremlinului, statuia cetateanului Minin si-a contelui Pojarki, poate-poate c-oi mai învata si tu câte ceva, cascadele de pe Volga, satele, sa vezi case sculptate-n lemn si pictate (cu flori), si sa te dai cu sania (eventual, trasa si de cai) în Siberia? esti complet dobitoc si vii cu stupizenii de-alte unor descreierati (Bukovsky). Si Coreea de Nord! du-te, prostule, sa nu fi trecut numai Trump pe jos granita-ntre cele doua Corei! Coreea de Nord fiind putere nucleara, gagautza! De la România si pâna la Coreea fiind cale lunga, prima neavând nici în clin, nici în mâneca, de la Ceausescu si Cernavoda, cu energia nucleara ! prost, provocator si fudul, asta esti!

  3. termina bai siberianule, cu alogenii. Iohanis este mai roman decat tot tribul tau. In Transilvania au peste 800 de ani!
    Ati ajuns sa sustineti o analfabeta, de dragul functiilor politice si al spagilor!

    • @Mai, analfabet functional este Johannis. Citeste greu dar nu intelege cele ce citeste. De Veorica numai prostii si propagandistii securisti si pnlisti umbla cu asa zisa nealfabeta-n gura. Ordinul pe unitate se executa, nu se discuta.

    • @Mai : Inainte de-a te lua de „analfabetismul” altora, vezi-ti de analfabetismul propriu! si de faptele PENALE proprii pe care le comiti! calomnia pedepsindu-se penal! Dac-as si Dancila, as depune imediat plângere penala-mpotriva ta, curajosule de anonim ! ziarul ar fi obligat, cu prilejul asta, sa-ti dezvaluie identitatea! Si-a doua-i xenofobia! „siberian”. Numai un analfabet „insulta” astazi cu „siberian”, când Siberia e una din cele mai bogate regiuni ale lumii! Ai priceput? si-n privinta insinuarilor tale calomnioase privindu-i pe restul forumistilor („sustineti o analfabeta de dragul FUNCTIILOR POLITICE SI-AL SPAGILOR”, ce-ai spune dac-as depune o plângere-mpotriva ta, si toti ar depune, ca macar sa-nveti minte, sa-ti platesti din buzunar calomniile?!

  4. In 2014, un jurnalist sibian i-a cerut lui Iohannis sa spuna daca este homosexual. Reiau si eu intrebarea: Domnule Iohannis, sunteti gay?
    O intrebare pentru Viorica Dancila: Sustineti legalizarea casatoriilor homosexuale in Romania, asa cum le-ati sustinut in Parlamentul European pentru Uniunea Europeana?

  5. Daca, presedinta, Dancila abroga legea „restituirilor” a lui Nastase Adrian si clicii, care a adus la ruina monumente istorice si ansambluri arhitectonice prestigioase ale tarii, si care, în Transilvania, si-a batut joc de solutionarea, prin plata a 600 de tone de aur, de catre România, a „afacerii optantilor” (Nicolae Titulescu). Cladirile respective (scoli, institutii publice, sedii de ziare si reviste, institutii de cultura, etc.) fiind imediat renationalizate, nu lasate la dispozitia unor organisme de cult ori a descendentilor horthystilor (Transilvania), legionarilor si colaboratorilor nazistilor, în restul tarii. Daca apararea patrimoniului românesc de toate felurile devine pentru ea prima prioritate. Regimul Muzeului Bruckenthal, devenit proprietate a Forumului Democratic al Germanilor din România, si care trebuie renationalizat fara despagubiri. Daca pastrarea si renovarea conforma orginalului a monumentele istorice si cladirilor istorice / palatelor/ siturilor/ caselor memoriale si chiar nememoriale ale unor personalitati ale tarii, revine-n competenta Ministerului Culturii, fiindca acuma, ruina lor e din deresponsabilizarea institutiilor statului fata de istoria tarii. Daca se opreste imediat devastarea padurilor tarii. Daca se opreste imediat exploatarea de catre americani a petrolului si gazelor din platforma continentala româneasca a Marii Negre. Daca se ocupa de renovarea si crearea a noi parcuri naturale si nationale ale tarii. Ce planuri de reindustrializare are. Daca se debaraseaza de „elefantii” PSD, si oportunisti, si analfabeti. Romexit, daca viitoarea Comisie nu renunta la bataia de joc a „liberalismului”, care-a distrus Europa, si nu-si anuleaza directive abuzive (privind privatizarile, multinationalele cu capital SUA, etc.). Daca economia româneasca iese din zona de risc a santajului cu sanctiunile SUA prin renuntarea rapida si completa la folosirea $. ETC.

  6. Pentru mai bună iluminare a alegatorilor,vă rog să rentroduceți pe pagina Cotidianului disecția operată cu măiestrie de către distinsul profesor Andrei Marga asupra putregaiului din fruntea țării. Propun ca acest articol să fie publicat pe pagina întîi în fiecare zi pănă la alegeri.

  7. @Mai, este asa de raman c-a traficat copiii romanilor si nu pe ai sasilor si svabilor, nemtii lui. S-a traficat sarmanul neamt oltean vreo 20 de suflete ca sa-si intre-n mana de afacerist. A smanglit tot ca un neroman neamt cladiri si terenuri de vreo 10 miliarde de euro, valoarea proprpietatilor nemtilor fascisti confiscate in 1944 prin decret Regal si returnate de 2 judecatoare din Sibiu cu complicitatea primarului neroman tot din Sibiu impropritatea FDGR. Si tot ca un neroman care se respecta ii ureste cu ura viscerala pe milioanele de romani care voteaza cu PSD. Asa ca de un asemenea neroman trebuie sa ne lipsim si sa aplicam cu voi buna stampila de vot in casuta lui Dancila. Cu inimile curate stampilati deci,Dancila.

  8. De la Klauss cel mic la Klauss cel Mare Conform ultimelor declaratii publice ale domniei sale atat cand era numai presedinte cat si acum cand e si candidat PSD reprezinta cea mai mare calamitate abatuta asupra Romaniei ultimii 30 de ani Totusi in 2009 a admis sa fie vehiculata public varianta Klauss Werner Iohannis premier intr-un guvern sustinut de PSD iar ulterior varianta Klauss Werner Iohannis vicepremier in guvernul Ponta. ” Au trebuit sa moara oameni ca acest guvern ( Ponta ) sa demisioneze” Acuma considera ca a meritat sa moara acesti oameni . Oamenii au murit dinadins ori din greseala deoarece din datele aparute in spatial public despre dosarul/procesul ” Colectiv” reiese ca ” Justitia Independenta” nu a dirijat ancheta in aceasta directive dar si tacerea este un raspuns. Pt dna Dancila cum califica atitudinea ei fata de dl Dragnea si evenimentele conexe condamnarii sale

  9. Pentru paltonas avem o intrebare simpla demnă de nivelul sau.Sa ne spuna daca stie cum al chiamă.Mult noroc.

  10. E bună inițiativă, dar era bine sa primească intrebarile in direct. Sunt 100% sigur ca daca i se cerea lui Penalis să spună ce intrebari a pus la referendum, n-ar fi stiut sa raspunda. Eu l-as intreba care crede ca este cea mai mare realizare pe care a obtinut-o el pentru poporul român, si care este stadiul procesului cu falsul si uzul de fals, pe baza carora a obtinut una din casele sale, ce calitate are el si sotia in proces, si daca a restituit banii obținuți ilegal din închirierea acesteia. Si ca bonus, ce impozit a plătit pentru sumele încasate din meditații?

  11. @MAI.
    ANALFABET esti tu !
    Noi avem o vechime de peste 2000 de ani si dupa ultimele cercetari-citeste-le analfabetule, mult mai mult !
    Asta pt.ca vrei sa ne „batem „in vechime!
    Toti paduchii din lume vin si rumega aici „vechimea”lor,ca si cand gasesc pustiu.In Siberia sa te duci tu cu tribul tau de mercenari ideologici, tu ce ai ajuns analfabetule, sa sustii ? Un cetatean roman de etnie sas(germana)care s-a urcat in capul Ro si scuipa de acolo!
    CCR nu a raspuns nici acum la sesizarea facuta ca Iohannis, Hunor si Barna au dubla cetatenie si deci nu au dreptul de a candida .
    Asemenea conceptii de joasa speta determina „cultul”tau sa se profereze in societate,un dezbinator al romanilor ,un mercenar perfect-de altfel sasii erau niste mercenari ai austro-ungariei -de a vinde Romania.

    • @ileana : nu merita sa te iei de unul care n-are nici macar habar de ce-nseamna Siberia: bogatii naturale uriase. De-aia-si si pusesera Nuland -Mc Cain ochii pe ea, si voiau „impartirea-n 3 a Rusiei” actuale. ps. Multumesc pentru informatii, nu stiam sa Barna si Hunor au dubla cetatenie … restul românilor, care-au votat pentru Barna-n prostie, stiu sau stiau? în prostie, mai ales ca tipul candida ilegalmente-n România (si-n Ungaria, numai ca Victor Orban i-ar face, la o adica, o umbra de … stejar …)

  12. @Mai. Iti dai seama cat de retardat este Penalis, dacă îi este frică să vorbească cu analfabeta.

  13. Greseala mea este ca iubesc oamenii, Romania, ca nu sufar nedeptatea care se vede atat de clar cu ochiul liber. Iar intrebarile, trebuie sa-si puna cei care conduc tara, tara ce nu a facut niciodata rau nimanui.
    1.Exista in Romania o elita intelectuala, sau numai o jandarmerie proverbiala?
    2.Trebuie veniturile cetatenilor a scadea, pentru a nu incomoda pe cineva?
    3.Rivalii politici, la zdup cu ei?
    4.Prin critica se conditioneaza legaturile politice din interiorul Romaniei, sau se tin discursuri rare si banale(bune pentru gura casca), iar critica este numai comercializata?
    5.Provocatorii tineri, gen rezist, au habar ca libertatea, este mai mult, decat niste lozinci cat mai agresive, pana la pornogrfice care le aduc cand ataca cu ele placere, sa le repete si atat?
    6.Cine pe cine apara? De ce au mers romanii intr-un numar atat de mic la vot?
    7.Oare cei care nu au mers la vot, nu sunt cetatenii dezamagiti, cand vad cat de manipulata este Romania?
    8.Veti sta mai departe cu mainile in san, vazand cum criminalii (vezi, Cazul Caracal sau Cazul de adoptie din Baia de Arama), fara a trage la raspundere sefii, cand vedeti cum raul scapa pentru faptele savarsite?
    9.Aud des lozica, Vrem o tara ca afara””, este Romania o lume civilizata ,,ca afara”?

  14. @ Iohannis: pe ce va bazati cand lansati declaratii catastrofice, ca de exemplu ca nu mai sunt bani de salarii si pensii sau ca daca nu ati fi dat jos guvernul PSD, n-am mai fi avut alegeri deloc in Romania? ce impact credeti ca au asemenea afirmatii venind de la tribuna prezidentiala asupra costurilor la care se imprumuta statul, a ratingului de tara, a sanselor de a adera la Schengen, zona euro, OECD?
    @ Dancila: de ce v-ati incapatanat sa numiti nechemati cu reputatie penala ca Nica sau Plumb pentru functia de comisar european, cand puteati sa numiti de la bun inceput oameni decenti, calificati si bine vazuti la Bruxelles, ca Negrescu sau Tapardel?

  15. viorica este bine sa se concentreze pe cei 200.000 de copii orfani,sa le faca din cotizatiile de la partid,un craciun mai dulce. Cu milionul de euro pus la ciorap din salariul de europarlamentar poate face un ong mare cum are sotia lui OBAMA.toti romanii ar da cate 10 euro lunar,s-ar strange 200 milioane de euro si ar fi un inceput. Este o femeie bataioasa,inimoasa, si ar atrage lesne si fonduri private.

  16. @maria,la prima intrebare poti sa raspunzi singura.daca esti la ghiseu la primarie si primesti brut 120 de milioane vechi,ca vei avea si pensie babana. in decurs de 20 de zile lucratoare tu primesti 4 cereri de ajutor in lemne. Faoptul ca inregistrezi hartia pe caiet,ne costa 30 de milioane petitia,basca costul lemnelor gratuite.Acesti bani nu exista,trebuie imprumutayi cu dobanda de la FMI. La intrebarea 2 si tu faceai la fel.

  17. Theodor Paleologu, invitat in partea a doua a emisiunii „Dosar de politician” cu Silviu Manastire, 11 noiembrie, minutul 8:
    „Va fi un Presedinte dispretuit, chiar daca va fi ales cu 70%… pentru ca daca nu ai minima decenta, minimum de curaj sa te prezinti intr-o dezbatere, inseamna ca nu ai ceea ce trebuie pentru a fi Presedinte.
    Un Presedinte trebuie sa fie curajos.Daca nu are curaj nu e demn de a fi Presedinte…este vorba despre legitimitatea morala a Presedintelui, care este extrem de slaba, pentru ca a sabotat jocul democratic. Un Presedinte care este un gropar al democratiei este
    Silviu Manastire:- E un cuvint cam dur.
    Theodor Paleologu:- Nu este dur deloc, este cit se poate de potrivit, pentru ca dezbaterea este principiul esential al democratiei… legitimarea morala a unuia care fuge de dezbateri este 0.”
    Intrebare pentru dl Presedinte Klaus Iohannis:
    Preferati sa se spuna despre dv ca sunteti gropar al democratiei si ca aveti legitimitate morala 0, in cazul in care veti cistiga alegerile, in loc sa participati la o dezbatere electorala televizata din respect pentru toti romanii chemati la vot?

  18. 1). ce înseamnă imediat/deîndată în accepţiunea candidaţilor şi dacă li se aplică şi lor?
    2). este constituţia ţării facultativă/obligatorie şi dacă li se aplică şi lor?

  19. Domnul Iohannis trebuie sa fie mai atent cu replicile razboinice. nu ca nu ar fi seful CSAT, dar nu suntem pe o feuda.

  20. Domnule Nistorescu vreau sa o intrebati pe doamna Dancila ce a apreciat mai mult la Levi Dragnea : eleganta ?cultura? deodorantul?faptul ca si-a ras mustata?

  21. „ileana”, daca informatia cu dubla cetatenie a celor doi securisti etnici maghiari e reala ai dat o lovitura dura statului stalinist! Nu te sfatuiesc sa intri in contact cu bolsevica Rollason care nu vede bogatia in sute de milioane de schelete din Siberia, vede in tipic stil capitalist/materialist doar bogatiile naturale. A, era sa uit miliardul de chinezi pe care
    i-a bagat in pamant COMINTERNISTUL MAO pana in 1976 cand i-a urmat!!!
    „Gollum”: antisemitismul tau e nazist sau bolsevic? Aveam alte pretentii de la cineva care uneori spurca cu oarece umor!
    „Mai”, nici macar nu ai demnitatea sa semnezi cu pseudonimul de front! Ceea ce faceti voi, securistii de „dreapta” face
    STS-ul cu rezultatele alegerilor, le multiplica!!!

  22. Dăncilă a dus la bun sfârșit președinția rotativă, Iohannis …???!!!

  23. vad ca v-ati basicat rau de tot. Voi nu cunoasteti termenul de bascalie.
    Traiasca Viorica Vssilica Dancila, profesor-inginer eminent! E binee?

  24. vedeti ca Manda a caratererizat cel mai bine FARUL VOSTRU CALAUZITOR…

  25. 1. Sint de acord candidatii cu eliminarea totala a imunitatii astfel incit legea sa se aplice de la vladica pina la opinca?
    2. Isi aduce aminte cetateanul iohannis cind a spus ca este de accord cu eliminarea imunitatii? Ce pasi concreti a facut fiecare in aceasta directie?
    3. Care au fost criterile care au stat la baza numirii lui M.R. Ungureanu la sefia SRI la inceputul anului 2015?
    4. Ce slabiciuni si vulnerabilitati considera ca are fiecare candidat?
    5. Ce insemna pentru ei o tara, un popor?
    6. Care sint caile de abordat la nivelul politicii externe pentru renegocierea cu UE in domeniul liberalizarii pietei de energie cind veniturile romanilor sint cu mult sub veniturile altor tari europene care ne impun aceasta liberalizare, asumata in neunostinta de cauza? Sint capabili sa inteleaga ca aceste lucruri se pot negocia?
    7. Vor desecretiza hotarirea CSAT prin care s-a pus piatra de temelie a implicarii SRI in treburile justitiei, adaugind astfel in mod ilegal la lege? Ce l-a impiedicat pe iohannis sa faca acest lucru?
    8. Vor desecretiza dosarul rapirii jurnalistilor in Iraq?
    9. Ce masuri era obligat de lege sa ia primarul Sibiului in afacerea GEG?
    10. A contribuit familia Schmidt-Usatii la finantarea campaniei electorale a lui iohannis din 2014?

  26. Românii pot dormi ”liniștiți” alții ,Părerea mea, lucrează pentru ei din păcate!!!!!!! Totuși masa de pensionari de 5 milioane pot face un lucru nemai pomenint.Nu mai sunt decât mai puțin de două săptămâni.

  27. Intrebarile mele pentru Iohannis:
    – Care a fost cel mai bun timp scos Bucuresti-Sibiu cu coloana oficiala? Crede ca in urmatorul mandat o sa isi bata recordul? Pe autostrada?
    – Acum ca tara este condusa in intregime de ne-corupti care va fi data de intrare a Romaniei in Schengen?
    – Ce inseamna in acceptiunea lui cuvantul „echidistant”, scris in Constitutie?
    – Ce inseamna cuvantul „mediator” NU MEDITATOR! Ala il stie bine
    – Intrarea in posesia unor proprietati imobiliare prin acte false este sau nu infractiune?
    – Cat la suta din companiile romanesti mega profitabile or sa fie vandute la fondurile vultur din SUA si UE? Ce o sa faca cu banii primiti pe ele? O sa anuleze taxa pe lacomie platita de banci?
    – Care este nivelul de taxare comunicat de partenerii nostrii occidentali a fii implementat de noua guvernare pentru extragerea gazului din Marea Neagra?
    – De ce ii e frica de o dezbatere electorala cu o femeie pe care o face din culcare in sculare proasta si analfabeta? Nu ar trebui sa aiba nici o problema sa o dovedeasca…parerea mea
    – De ce nu a platit un singur leu ca taxe pentru veniturile din chirii? Daca el nu a platit un leu, de ce le cere romanilor sa fie corecti?
    – Care este cea mai mare realizare din punct de vedere al politicii externe (condusa de el) in cei 5 ani de mandat?
    – Pe cine urmeaza sa mai bage la puscarie de la PSD?
    – Cat vor primii marire de buget serviciile speciale in noul buget pe 2020
    – Ce tableta functioneaza mai bine la furtul votului? cele pe baza de Android sau IoS?
    – Dupa ce o sa distruga PSD si toti votantii PSD-isti care va fii planul pentru tara si populatia ramasa?
    – Care este melodia preferata a lui Ludovic?
    – De ce este primul presedinte care nu a respectat deciziile Curtii Constitutionale (numirea ministrilor)?

    • ct_zen-Bunute intrebari,subscriu!!Permite-mi sa am si eu alaturi curiozitatile mele,nu vreau sa-i deranjez „siesta”!
      Am si eu filosofia mea,de mica „soparlica”pana la CONFRUNTARE,care este meniul lui,cate mese si din ce e compus?Vita KOBE,finesuri,snapsuri?Cat timp ii tine masa?Cu ce ai achitat,cash sau card?
      Cate ore de somn?Unde isi va face urmatoarea vacanta si cat va dura?CATE SUFRAGERII ARE?
      II E FRICA DE FANTOME?SE UITA DES SUB PAT?Ce tine sub perna?Ce apa bea si cu ce parfum se da,hai ca nu facem reclama!
      Cand a fost la stomatolog ultima oara?Dar la medicul de familie,stres mare mon cher?
      UNDE ISI TINE BANII?CAT ARE SA TINA REZERVATA CATEDRA DE LA LICEUL BRUKHENTAL,NU DE ALTA,CA S-O CONSERVAM!SE UITA DIMINEATA IN OGLINDA?SI CE II SPUNE?II E FRICA DE DOAMNE DOAMNE?
      CE FACEM CU CONSTITUTIA?DAR CU DEMOCRATIA?ITI FACI BAGAJUL?CAND AI PLANS ULTIMA OARA?CONFRUNTAREA ITI REPUGNA?CE SIMTI CAND TI-AI PUS FUSTA DNEI DANCILA?FA-TE CA TE FACI MANDOLINA?TRAG HEBLUL DE INDATA,CA M-AM EPUIZAT!

  28. Pentru Dancila:

    – Cand o sa ii dea afara in sfarsit pe toti securisti acoperiti din partid

    – Cand o sa inceapa sa ii plateasca inapoi cu aceeasi moneda pe Iohannis si #rezist?

    – Cand or sa se uneasca cu Pro Romania, fara Ponta?

    – O sa o mai voteze PSD pe doamna Ursula von den Leyenr sefa la comisia europeana dupa ce a refuzat fara justificare 3 propuneri de comisar?

    – Cand facem si noi in Europa cu adevarat scandal cand nu ni se respecta drepturile? Un veto ceva? Sau stam cuminti in continuare?

    – Data viitoare cand populatia va da voturile a nu stiu cata oara rezolvati cu statul paralel? Sau mergeti iar cu jumatati de masura?

    – Cand va faceti echipa profesionista de comunicare publica?

    • @ct_zen: De bun simt intrebarile d-voastra! Cred ca majoritatea romanilor este de acord cu ele!

  29. 11. Avind in vedere verdictul tribunalului de la Brasov in speta casei pe care familia iohannis a pierdut-o, nu ar trebui ca iohannis sa plece din viata publica pentru ca dpdv moral nu indeplineste condtiile de a fi presedinte si nu poate comenta, fiind dubla morala, cu privire la situatia altora?
    12. Sint de acord cu teza conforma careia resursele naturale ale Romaniei trebuie folosite exclusiv in intereseul cetatenilor romani si nu maximizarii profiturilor unor corporatii straine?
    13 Ce cunosc despre acorduri semnate de Romania prin care se garanteaza imunitatea soldatilor amercani pe teritoriul Romaniei, acestia nefiind supusi astfel legii romanesti? Le considera corecte ?
    14. Cit la suta din informatiile oferite de serviciile romanesti de informatii au fost valorificate? Au primit pe canale alternative, fara stirea serviciilor romanesti de informatii, diverse informari in baza carora au actionat in calitate de presedinte si de prim ministru?
    15. Deaorece functia de presedinte gireaza numirile din servicii si justitie nu ar trebui instituit un sistem de selectie pe baza meritelor profesionale?
    16. Vor gira un referendum cu privire la renationalizarea utilitatilor, servicii de care depinde calitatea vietii cetatenilor romani? Ce este mai important, profitul unor companii girate de state straine sau calitatea vietii romanilor?
    17. Vor pune in discutie necesitatea subordonarii in mod real a BNR parlamentului si limitarea mandatului de guvernator la un mandat, maxim 2 ca si in cazul presedintelui?
    18. De ce a fost nevoie sa moara oameni ca sa aveti guvernul dvs?

  30. Klaus trebuie intrebat:1) De ce, daca cresterile de venituri nu sunt „sustenabile” guvernul tau PDNL anunta ca aplica aceste cresteri prevazute in cele doua legi, a pensiilor si a salarizarii? In subsidiar: De ce le-a blocat aproape un an?
    2) Constitutia Romaniei si Deciziile aparatorului Constitutiei, CCR, trebuie respectate?
    3) Care este rolul Presedintelui conform Constitutiei? De mediator intre puterile constitutionale sau de sustinator al partidului din care a facut si face parte si de invrajbire a unor segmente din societate?
    4) Candidatii la prezidentiale au obligatia sa-si prezinte pozitiile pe toate temele majore cu care
    urmeaza sa se confrunte in viitoarea functie?

    Viorica trebuie intrebata:1) Dragnea a fost dictator cand a decis in consens cu CEx excluderea canservelor Securitatii? In
    subsidiar, conservele tradatoare au aparut abia dupa instalarea sa in fruntea PSD?
    2) Prevede Programul Dragnea-Valcov in afara cresterilor de venituri ale romanilor si reformarea
    Justitiei?
    3) Ce pozitie are fata de SIIJ care e contestat de statul securist paralel si cine a propus-o pe Ana Birchal ministru al Justitiei , functie din care a boicotat fara jena instalarea procurorului sef ales prin concurs cu o obstinatie identica cu a reprezentantilor Ocultei?
    4) Intrebare identica aceleia puse lui Klaus.

  31. Pentru Iohanis:
    1. Pluripartidismul este esenta democratiei. Partidele reprezinta populatia unei tari. De ce sustineti desfiintarea unui partid politic si instigati la razboi impotriva lui? Sunteti adeptul dictaturii?
    2.Statul de drept inseamna respectarea legii. De ce nu respectati deciziile Instatei Curtii Constitutionale in timp ce toti romanii le respecta? Sunteti deasupra legii?
    3. De ce nu faceti conferinte de presa dupa vizitele in alte tari? De ce nu informati romanii despre ce contracte semnati si ce faceti?
    Pentru Dancila:
    1.Ati participat la un miting impotriva abuzurilor si a statului paralel . De ce afirmati 10 luni mai tarziu ca nu exista stat paralel si ati fost plecata din tara?
    2. De ce ca presedinte de partid nu ati initiat suspendarea presedintelui (pentru a pastra parcursul democratic al Romaniei) cand acesta incalca Constitutia Romaniei nerespectand deciziile CCR?

  32. Acest parazit plin de ura fata de poporul nostru, indrazneste sa vorbeasca de dezbinare si penali, cand el, contrar Constitutiei care il obliga sa fie mediator, echidistant, a facut tot ce a putut sa semene ura si sa dezbine poporul cu orice ocazie !
    Cand el e primul penal al tarii, infractor dovedit de justitie, samsar de case prin fals si traficant de copii !!!
    Oameni buni, in ce lume traim ? Cat de spalat pe creier sa fii incat sa sustii asemenea specimen ???

  33. VIORICA DANCILA PRESEDINTE !
    LIVIU DRAGNEA PRIM MINISTRU !

  34. 1. Domnule Iohannis, dati un exemplu in care dvs ca presedinte ati obtinut in plan extern ceva CONCRET pentru Romania si cetatenii ei. Exemplu: am obtinut ridicare vizelor in USA sau intrarea in Schengen sau un contract de colaborare pentru o constructia unei autostrazi, scoala, spital etc.
    2. De ce in vocabularul dvs nu exista cuvantul autostrada?

  35. cum se scrie corect :evita confruntarea cu Dancila sau e vita ca nu vrea confruntarea cu Dancila?

  36. Intrebare pt. domnul Iohannis.

    Dupa ce veti fi ales presedinte, ce intentionati sa faceti cu electoratul PSD: sa-l reprezentati, sa-l expulzati din tara sau aveti un plan special ?

  37. Am si eu cateva intrebari:

    pt Werner : cat au costat deplasarile saptamanale la Sibiu; va rugam detaliati: benzina pt coloana de 20+ masini, cel putin 40 de oameni, cazare 3 nopti la Sibiu pana luni dimineata
    – 4 deplasari pe lunaX 12 luniX 5 aniX SUMA= ?
    Cat au costat deplasarile externe, marea majoritate fiind facute cu jet privat? De ce nu poate decat cu jet privat, ceilalti presedinti zburand cu avioane de linie
    Cand este gata proiectul de tara ca au trecut deja 5 ani? Nu era prea greu, scriati niste banalitati ca in proiectul „Romania educata” si era gata?! Sau e gata peste alti 5 ani?

    pt Veorika : ai stiut si vorbit de abuzurile justitiei, de statul paralel si dupa ce l-au rezolvat pe draknea ai uitat totul „ca ai fost plecata din tara 9 ani la UE”(jenant!!!)
    De ce trebuia sa fi chiar matale „academiciana de renume mondial” candidat la presedintie si nu v-ati orientat catre cineva de calitate, chiar din afara partidului?

  38. Intrebari pentru actualul presedinte:
    1. Concret, in ce constau pasii facuti pentru realizarea obiectivului (nu spun programului pentru ca nu a avut asa ceva) „ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT” si de cati pasi mai este nevoie pentru atingerea acestuia?
    2. Ce ar trebui sa faca „Guvernul meu” pentru a incepe echilibrarea balantei valutare si, pe aceasta baza, intarirea leului?
    3. De ce nu a prezentat Parlamentului tarii problemele si propunerile cu care urma sa participe la fiecare din summiturile tinute in cadrul Uniunii Europene? Va face la fel si in cazul in care va castiga un nou mandat?

    Pentru dna Dancila:
    1. Ce masuri concrete va cere sa aplice Guvernul pentru a incepe echilibrarea balantei valutare si refacerea puterii de cumparare a leului?
    2. Ce masuri concrete va cere sa aplice Guvernul pentru a determina reintoarcerea romanilor sa revina in tara si sa angajeze in economie?

  39. Pentru Klaus Adolf Plăvannis I cel Clăpăug:
    Este adevărat că România primește în mod constant refugiați în mod clandestin, nepublic, cu încălcarea prevederilor Regulamentelor Dublin și cu încălcarea prevederilor legii art. 4 din Legea 122/ 2006 privind azilul în România:

    „Autorităţile competente asigură accesul la procedura de azil oricărui cetăţean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră…”?

    ESTE ADEVĂRAT CĂ ÎN ROMÂNIA SUNT ADUȘI MIGRANȚI DIN ȚĂRI TERȚE, toată acțiunea desfășurându-se într-o maximă confidențialitate față de opinia publică?

  40. Pentru dl Johannis:

    1. De ce negociaza atat de slab cu americanii – in sensul in care Romania nu are beneficii majore din punerea serviciilor si a armatei impreuna cu teritoriul si bugetul sau de armata (2%) la dispozitia americanilor.

    2. De ce nu ia pozitie impotriva taierilor ilegale de padure?

    3. De ce nu ia pozitie impotriva bancilor care franeaza dezvoltarea tarii prin costul enorm al finantarii vs vest.

    4. De ce nu ia pozitie referitor la redeventele pe exploatarea resurselor tarii?

    5. De ce nu exista un proiect consensual de tara care sa atinga domeniile cheie de dezvoltare: educatie, sanatate, infrastructura – initiat de dl presedinte?

    6. De ce nu penalizeaza PNL pentru imediatele numiri nemeritocratice (eg Burduja).

    7. Ce mare investitie straina a facilitat/atras in calitate de presedinte?

    Pt dna Dancila:

    1. Nu ii este teama ca prin mediocritatea sa va avea un efect de imagine cu puternic impact negativ asupra partidului?

    2. Cum a rezistat 8 ani la Bruxelles fara sa invete o limba straina?

    3. Care este cea mai importanta realizare a sa in cei 8 ani petrecuti la Bruxelles (pt Romania)?

  41. Intrebare pentru johani: Ce mai faci? Iti vine bine sapca aia cumparata de maior pt tine?

  42. Intr-un Stat de Drept, cum se pretinde a fi Romania, cum indrazneste Herr Johanis sa lanseze public de nenumarate ori, amenintari cu „desfiintarea PSD”, partid legal constituit ? De ce nu se clarifica, cauzele tehnice si reale, ale incendiul din Colectiv, care au provocat strategic caderea guvernului PSD/Ponta, si instalarea „guvernului meu”, invocat de Herr Johanis ? Cum a indraznit Herr Johanis, purtator de geaca rosie, sa participle la Razmeritele din Piata Victoriei impotriva guvernului PSD, legal si constitutional votat ? De ce nu scoate un cuvant, Herr Johanis, impotriva firmelor Austriece, care macelaresc padurile Romaniei, fara menajamente ?

  43. Timp de cateva luni, niste televiziuni s-au straduit sa tina ocupata atentia dependentilor de tv cu „cazul Caracal”, nu cumva sa butoneze telecomanda si sa plece urechile la criticile altora indreptate asupra pesedeilor, iar acum, pt ca Viorica nu era suficient de vizibila, dupa ce au plimbat-o pe bicicleta, echipa de campanie pesedista s-a gandit sa transforme tema dezbaterii si disputa din jurul ei in avantaj electoral. Televiziunile produc spectacol dupa retete verificate, iar ceea ce ofera este pe gustul consumatorilor (spectatori) si acestia devin dependenti.

  44. Aristotel a spus:”chipul este cea mai buna carte de vizita” Daca analizam imaginea. Avem o femeie cu o infatisare echilibrata cu un ten fara denivelari, deci fara ”razboaie interne, fara o manie” si un barbat cu un rictus nervos, cu o gura stramba si un ten pe care se revasa toata ura care-l macina. Intrbarea pt domana:Veti putea sa va mentineti echilibru si calmul in fata urii viscerale? Pt domnul: De ce mergeti in Biserica daca nu respectati cele zece porunci, ravnind la bunul altuia cu acte false, marturisind stramb, luand in deradere cuvantul lui Dumnezeu cand a spus „Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra” incalcand prin incitarea la ura impotriva unor oameni, creatia lui Dumnezeu, deci si porunca iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti?

  45. Romania pierde in fiecare zi o parte din spiritul sau prin plecarea romanilor in alte tari din cauza lipsei de sanse la o viata in care pot sa-si indeplineasca visele, sa traisca in armonie, sa-si cresca copii avind certitudinea ca viitorul lor este sigur si decent. Problemele legate de lipsa parintilor de linga copii sint majore si cunoscute insa nerezolvate. As dori sa inteleg cum vad autoritatile statului aceasta situatie, fara vorbe inutile spuse de dragul de a-si lustrui piedestalul. Solicit o viziune concreta, cu un plan bine articulat din care Romanii sa inteleaga ce fel de oameni le solicita votul. Presedintele este primul care trebuie sa se implice si are datoria de actiona toate mecanismele pe care le are la indemina pentru a face din aceasta problema majora un subiect de lucru pentru toti cei care trebuie sa actioneze. Daca profitul ajunge sa fie mai impotant decit viata oamenilor cu siguranta nu aveti de ce sa cereti votul.

  46. … veti reusi sa realizati:
    1.Intrarea Romaniei in Spatiul Schengen?
    2.Ridicarea vizelor pentru cetatenii romani pentru: USA, Canada si Australia (poate chiar si dintr-o mare parte a statelor din Commonwealth)
    3.O apropierea si dezvoltarea relatiilor Romaniei, de pe o pozitie de onoare, cu Nucleul dur al UE?
    4.Asezarea cu adevarat si cinste a Romaniei la masa tratativelor cu „Marii” Europei?

    !!! – Va doriti cu adevarat o Romanie Unita, o Romanie care sa stea cu fruntea sus in fata oricarei mari puteri Europene?

  47. Întrebările mele pentru cei doi candidați:

    1.Ce lucruri bune, CONCRETE, ați făcut pentru România și români în ultimii trei ani?
    2. Ați încălcat Constituția României și deciziile CCR? De câte ori?
    3. Sunteți de acord ca orice încălcare voită și/sau cu premeditare a Constituției României și a deciziilor CCR să fie pedepsită prin lege, imediat după constatare de către CCR, cu demiterea din funcția ocupată (indiferent de funcție) și, în funcție de prejudiciul adus țării și românilor, cu răspundere penală și/sau materială?
    4. Dat fiind faptul că nimeni nu cunoaste dimensiunile serviciilor secrete și speciale sunteți de acord cu o restructurare transparentă a acestora și cu interzicerea implicării lor în justiția și alegerile electorale din România?
    5. O mare parte din cetățenii României doresc naționalizarea resurselor energetice, minerale și a terenurilor arabile ale României, terenuri care să nu poată fii vândute ci doar date în arendă. Ce veți face în acest sens?
    6. Majoritatea românilor sunt de părere că România nu trebuie să aibă statutul de colonie pe care îl are în prezent și că trebuie să rămână stat național, independent, suveran, unitar și indivizibil. Ce veți face în acest sens?
    7. Ce are importanță mai mare pentru dvs.: cetățenii României sau relațiile cu multinaționalele, cu băncile și cu celelalte state?
    8. Sunteți de acord cu încălcarea art. 16, aliniat 2 din Constituția României de către imunitatea totală acordată președintelui României în timpul mandatului? Dacă NU, ce veți face în acest sens.

  48. Domnul Iohannis si stafful sau de campanie refuza o intalnire unu la unu cu doamna Dancila nu pentru ca este reprezentanta unui partid nereformat, ci pentru ca ascultatorii/telespectatorii si-ar da seama ca „IMPARATUL E GOL”!

  49. Pt.dl Iohannis :Separatia puterilor in stat,pluralismul politic,demnitatea persoanei ,dr.si libertatile fundamentale, prezumtia de vinovatie,forta obligatorie a Dec.CCR garantul Constitutiei,incalcate, incalcarea Decretul–Lege nr.485/8 octombrie 1944 prin care Grupul Etnic German a fost desființat, toate bunurile sale fiind lovite de indisponibilitate si totusi in calitate de Primar Sibiu pres.Comisiei de restituirea acestea au fost „restituite”unor „succesori” Forumul German Sibiu,Forumul German Romania, Biserica Evanghelica etc.,in baza unor hot.neatacate potrivit legii,participarea la actiuni mitinguri neautorizate,imbracat in „geaca rosie”,numirea de guvern”al meu”,”apararea” mitingului neautorizat din 10 aug.2018 contra guv.si ordinii publice deci actiuni anticonstitutionale, campania electorala facuta cu PNL adus la guvernarea prezenta fiind incompatibil cf.art.84 C,il determina sa renunte la imunitatea sa prev.de art.84 C si asa cum a promis intr-o decl.publica si sa se puna la dispozitia legilor romane ?
    Pt. Dna .Viorica Dancila:In CSAT a facut demersuri pt.legalitate si ca premier a facut demersuri pt.a se reglementa un sistem electoral LEGAL,PRIN PARLAMENT,fara serv.secrete de informatii STS acestea neputand avea atributii LEGALE cf.Constitutiei in procesul electoral ?

  50. erata- in loc de prezumtia de vinovatie a se citi prezumtia de nevinovatie.

  51. „Veorica” de la Teleorman a crescut un copil, joiannis a vandut copii !
    Daca nu e spalare de creier, e de-a dreptul ghinion sa nu intelegi o stare de fapt atat de simpla si evidenta !

  52. Catre Agentuu’ GERMAN Klaus Johannis :
    DECLARI Public ca ESTI sau NU Agent German ?

    Catre Viorica DANCILA :

    Ai STIUT sau NU de IMENSA Ticalosie SISTEMATICA a :

    – Rapirii Fetelor
    – Sechestrare
    – Violuri in Banda REPETATE pentru DISTRUGEREA Resorturilor Psihice
    – DROGARE Sistematica
    – Batai
    – Torturi
    – Prostituare ?

    Adica SCLAVIE si CUMUL de Infractiuni TERIBILE,
    TOLERATE de Curva de Europa Brusseleza, infractiuni care NU sunt pedepsite CRUNT, ca sa se ELIMINE Total, ca de altfel ORICE Fel de MAFIE, cu

    Legistaltie DUBLA, adica :

    – NORMALA, democratica pentru Criminalii, Hotii, etc. intamplatori sau debutanti si SINGURI in savarsirea FAPTEI

    – SPECIALA pentru Asociere CRIMINALA de ORICE Tip si executate de ORICINE,

    de la

    – Politicieni
    – Judecatori
    – Procurori
    – Avocatii INTERLOPILOR
    – Politistii MAFIOTI
    – Ajutoarele INTERLOPILOR
    – INTERLOPII
    DACA te intereseaza DETALII si AI VOIE de la …, pot sa trimit un DRAFT detaliat cu Legislatia SPECIALA.

    Numai cu ASTA l-ai PUS in Ihrer GROSSEN Kkoor pe Agentuu’ GERMAN Arogant si Dispretzuitor de Romani, ba chiar unu care URASTE Visceral Romanii.

  53. Pentru Johannis, dinainte alesul:
    1. Dacă este mason, gradul și ce instrucțiuni a primit fiecare dintre „cei 3” chemați la ordin în usa!?
    2. Dacă n-a reușit nici măcar o ciornă de Proiect de Țară, poate ne spune de unde altundeva primește „idei geniale”, ori chiar poate ordine?!
    3. Dacă este conștient că joacă un rol sinistru în demolarea României și în pogromul românesc?
    4. Ce are de gând cu serviciile antiromânești, ce continuă opera ceaușistă de decimare a unei părți a românilor prin cealaltă, învrăjbiți între ei!?

  54. am ramas placut impresionata de seriozitatea intrebarilor pe care unii forumisti le-au adresat celor doi…

    am avut ce invata din postarile lor, am fost oleaca chiar invidioasa pe ei…oameni seriosi, intrebari cu greutate..felicitari..

    lipsa confruntarii directe ii priveaza pe oameni de a pune intrebari la obiect, de a-i responsabiliza pe cei doi oameni politici

    pnl-ul si presedintele Iohannis au ales, asa cum arata Catalin Tolontan, sa arate dispret fata de cetatean

    daca lucrurile nu se vor schimba, acest fapt va constitui un simbol-povara, adica stigmat, care nu va putea fi sters vreodata..

  55. astea trebuia sa le puneti celor care au guvernat tara 30 de ani, adica bolsevicilor.
    Acum, luati o pauza.

  56. DE CE UN SIMPLU CETATEAN ESTE OBLIGAT SA RESPECTE DECIZIILE/HOTĂRÂRIILE: CURŢII CONSTITUTIONALE, GUVERN, PRIMARIE, ETC. ŞI PREŞEDINTELE NU RESPECTĂ DECIZIILE CURŢII CONSTITUŢIONALE.

  57. O idee foarte buna, aceasta cu intrebarile catre cei doi candidati.Dar de ce excludeti apriori regizorul principal, de ce sa nu intrebam si serviciile secrete ? NU ele sunt autorul moral al dezastrului din tara noastra si al saraciei in crestere a romanilor ? Al jefuirii continue a padurilor, si traficului de minore/minori ? Nu ar fi mai eficace sa tragem la raspundere papusarul si nu doar pe papusatzii de servicii ? nu au si reprezentanti oficiali cei din servicii, au doar acoperiti tradatori si diversionisti? huzuresc imbuibati pe banii nostri si nu raspund in fata nimanui?

  58. Pentru johannis:

    1. Unde merg sumele de bani din chirii pe care Forumul German le gripeaza de pe urma imobilelor ilegal retrocedate?
    2. Cand are de gand sa returneze statului roman suma de peste 300.000 euro incasata ilegal drept chirie intr-un imobil insusit fraudulos?

    Pentru V. Dancila:
    1. Cand are de gand sa-l dea in judecata pe KWJ pentru ura propagata in societate, pentru nenumaratele abuzuri in serviciu si jigniri la adresa partidului?

  59. Cum va simtiti cand romanii isi dau seama ca votarea presedintelui este doar o imensa frauda electorala,o minciuna electorala,o falsificare grosolana a voturilor?Soarta Romaniei este deja luata de Berlin prin prelungirea mandatului de guvernator al Romaniei. La aceasta umilire a Romaniei este obligata sa participe si Veorica.Este incredibil cat de mult semana cei doi privind competentele profesionale si patriotismul pentru o Europa unita via Berlin.Sa vedeti circ si panarama,ce anticampanie o sa-si faca Veorica impotriva ei,ca nu cumva sa ajunga presedinte al Romaniei, prin disperarea alegatorilor sa voteze raul cel mai mic. Nu sa procedat la fel pana nu demult prin confruntare regizata intre Basescu si Geoana? Stiti voi cu vizita la Vantu.Sipentru ca nu a miscat in front,si a suportat umilinta si circul,astazi a fost recompensat cu o functie in NATO ? Veorica-i oare ce functie o sa primeasca ,dupa realegerea guvernatorului caftanit de Berlin?

  60. Pentru johannis:

    1. Unde merg sumele de bani din chirii pe care Forumul German le gripeaza de pe urma imobilelor ilegal retrocedate?
    2. Cand are de gand sa returneze statului roman suma de peste 300.000 euro incasata ilegal drept chirie intr-un imobil insusit fraudulos?

    Pentru V. Dancila:

    1. Cand are de gand sa-l dea in judecata pe KWJ pentru ura propagata in societate, pentru nenumaratele abuzuri in serviciu si jigniri la adresa partidului?

  61. Mai exista institutia executorului judecatoresc?
    Exista.
    Anaf-ul reprezinta o institutie a statului?
    Reprezinta.
    Cand va apela anaf-ul la recuperarea sumei de 300000 de euro de la infractorul de drept comun joiannis ?!

  62. Slabă speranţă. Dezbaterile se suspendă, electoratul trebuie să fie dirijat să asiste la înfierarea lui Barna de către presa pro-occidentală.

  63. Fratilor romani, e groasa rau de tot! Daca si Vasluiul l-a scos pe primul loc pe Johannis inseamna ca, strainii au incalecat complet poporul roman! Ar fi o explicatie! Tineretul vasluian a plecat la munca aiurea si a ordonat batranilor ramasi fara ajutor social ca daca nu-l voteaza pe Johannis nu le mai trimite bani de o bere la birt! Noroc de Botseni care a mai spalat rusinea de pe fata PSD-ului! Cat priveste diaspora din Bsarabia, acesti moldovenni l-au votat cu doua maini pe Petrov/Paleologul care le-a facut cate 1500 de buletine intr-o garsoniera din Romania si P.G. nu aude si nu vede! Noroc de cei din Chisinau care stiu ce vor! Ce iarna rece ne bate la usa cu Orban premier si Johannis presedinte! Succesuri!

  64. cand te uiti la guvernul actual cum se joaca ei de-a primul ministru si ministrii… hahaha, e atat de funny. Cum vor ei sa para importanti prin dialogurile penibile care le mai dau si in direct la tv. Mai bine ar opri transmisia. Pana si Veorica parea mult mai serioasa cu ministrii ei.
    PNL ul va intra pentru multi ani in umbra cu sustinerea unui presedinte lenes si mai stiu ei cum, dar nu recunosc. Ce intelectuali a avut acest partid pana dupa revolutie, chiar si pana acum cativa ani, ce oameni;ce au ajuns acum. Ce vor mai trage ei sa iasa din mocirla proprie in care i-a tras al’ fara cenusie. Si ei o compara pe Veorica cu *…. pana si ei stiu ca Veorica e mai inteligenta dar nu recunosc. Hai USR [fara (P)minus] ca aveti sansa sa luati toti liberalii la voi si sa deveniti partidul nr.1, ganditi putin acest puzzle ca nu e greu. Ati pierdut ca ati mers dupa fenta.

    P.S. nu ma obosesc cu nici o intrebare ca sa nu il obosesc.

  65. intrebari ptr iohanis sa raspunda cu da sau nu , fara comentarii: avem vize schengen? avem vize sua?, avem pregatire militara a poporului?
    avem ambasador SUA si iSRAEL? are cetatenie dubla? are (6)5 case? are IQ 55? are avere in SUA? este urmas al GEG? e sanatos( are adeverinta medicala)? nu are alta treaba? avem ghinion?
    intrebari pentru Dancila sa raspunda cu da sau nu : stie ptr ce candideaza? are partid? mai are consilieri de dat afara? stie ce trebuie sa faca ca presedinte? de ce nu a lasat pe altul in loc?

  66. O întrebare pentru doamna Dăncilă.
    -De ce simte nevoia să se vopsească blondă, ?
    O întrebare pentru Klaus Iohannis,?
    -Care este cel mai apreciat fizician pe care l-a pregătit când îi era doar elev și ce calificative obținea acel elev la profesorul Iohannis, ?

  67. UN DROGAT A AJUNS MINISTRU DE FINANȚE
     
     office@flux24.ro

    FLUX 24, 12 noiembrie 2019

    Eu nu am scris nimic pana azi, din bun simt, de Florin Citu, pe care îl știu de când eu eram încă ziarist, iar el era șomer. Era șomer din cauza lui Isarescu, care îl dăduse afara de la Doctorat și ING, pe motiv ca făcuse atac speculativ la leu.Sunt curios cum îl tolerează azi Isarescu. Cât eu eram încă ziarist, iar el se dorea politician, i-am zis, public, ca greșește. El nu și nu. Bine, el fuma intr-una marijuana și derivate! Și mulți amici de-ai lui, a scris pe facebook fostul consilier la Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu.

    Repet, nu am scris niciodată nimic, DAR NU MI SE PARE NORMAL CA UN DROGAT, care fumează zilnic și constant, SA AJUNGĂ SA FIE MINISTRU DE FINANTE!!! Mai avem instituții in tara asta?!, a mai scris Vasilcoiu.
     https://www.flux24.ro/un-drogat-a-ajuns-ministru-de-finante/

  68. Initiativa dvs.,dle Nistorescu ,este laudabila si speram sa aiba o finalitate.
    Pentru mine ca facand parte din electoratul PSD,ma exaspereaza de fiecare data ,de cate ori iese in public ,dl Iohannis,anunta lupta si nimicirea psd ului ,probabil si a electoratului psd.Sunt ingrijorata ,sunt nelinistita ,de cate ori a repetat ,lichidarea psd ului.AROGANTA cu care trateaza intreg poporul roman ,cand il vad cu cata inversunare se exprima impotriva psd ului ,impotriva electoratului psd ,probabil.
    In urma cu 5 ani,nu l am votat,mi a fost de ajuns prima confruntare cu Ponta,sa inteleg cat poate,dar cand am vazut ca a ajuns presedintele Romaniei,l am acceptat,supunandu ma majoritatii.Niciodata,in cei 5 ani nu am fost mandra de presedintele meu,nu am simtit ca ne/ a reprezentat si pe noi,romanii, in general.
    L as intreba cum justifica incasarea intregului salariu cand dansul lucreaza ,probabil,mai putin de 40 la suta din timp.In fiecare saptamana ,/de vineri pana luni,marti/pleaca la Sibiu,pe care bani,cine plateste alaiul si tot cortegiul.
    Multumesc inca o data dle Nistorescu pentru editorialele dvs.pline de substanta si de adevar.

  69. intrebare.O INTREBARE PENTRU AMANDOI CARE PRIVESTE SOARTA STATULUI ROMAN CARE AR TREBUI APARAT DE PRESEDINTE.Cum vedeti evolutia viitoare a EUROPEI???? CA uniune de state independente sau ca FEDERATIE de regiuni unde statele vor disparea…???? Sorosistii doresc FEDERALIZAREA pentru ca globalistii comunisti sunt oameni fara tara fara identitate fara sex fara familie traditionala fara religie fara sa apartina unei natiuni. Omul nou care nu mai lupta pentru tara lui si pamantul lui care nu-si mai cinsteste stramosii pentru ca nu-i mai are.

  70. KWI: 1. Va rog sa ne explicati formula de calcul a ecuatiei: gazele din Marea Neagra = o sepcuta.
    2. Enumerati trei din contractele economice pe care le-ati obtinut pentru Romania in cei 5 ani de poze cu multi din potentatii
    lumii din vizitele dvs.

  71. Ptr.dna.Dancila;Care este prima masura pe care o luati dupa depunerea juramantului?
    Ce semnificatie are un juramant depus?Ce semnificatie are Constitutia Romaniei?Care e rolul si locul Romaniei in lume????Despre siguranta noastra a romanilor,ceva?Cand a luat o cina tihnita in familie?Ati fi dispusa sa cedati Cotroceniul pentru vizitari ca Pelesul avand alta resedinta?O TARA UN PRESEDINTE,ROMAN IN ROMANIA MEA,DEZVOLTATI!Pentru ce si cine ati face un sacrificiu?ATAT,SUCCES,VA SUSTIN.

  72. Daca redactia ne poate pune la dispozitie alfabetul surdo-mutilor, as dori sa formulez o intrebare pentru johanis folosind alfabetul respectiv. Astept!

  73. Credeti in viitorul poporului roman si a existentei Romaniei peste 50 de ani in actuala forma?

  74. Pentru că se împlinesc 30 de ani de la răsturnarea regimului Ceaușescu, și pentru că în zilele imediat următoare pe buzele tuturor era o întrebare care a făcut carieră la momentul respectiv, cred că merită ca acea întrebare să-i fie adresată și dlui Iohannis:
    Ce ați făcut în ultimii cinci ani?

  75. Voi organiza IO marelele sultan o (DE)zbatere cu intrebatorii mei, cu intrebarile MELE , cu raspunsurile MELE (dinainte pregatite si transmise – dar mai rar tovarasi, sa le pot si IO urmari si reproduce. Ar fi bine sa raspunzi si la o intrebare aparuta prin 2014 in presa sibiana: e adevarat ca averea celor 6 case isi are ca origine (1) vanzarea de copii (2) vanzarea de subiecte de examene (evaluari, admitere) ca inspector scolar sef? INTREB CA SI ZIARISTII AIA – NU DAU CU PARUL!

  76. intrebare pt WKJ: Cum se explica saltul urias si ft rapid (daca nu ai epoleti)-in doar cativa anisori- de la un modest profesoras de fizica la o scoala generala din Agnita la mare profesor la liceul din Sibiu si primar al urbei, sef la forumul nemtilor fosti luptatori in WW2 etc?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.