Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat joi, în cadrul unei reuniuni a Clubului de la Valdai, în regiunea Veliki Novgorod, că numeroase ţări nu pot aplica mecanismele democratice ale Statelor Unite ale Americii sau ale Uniunii Europene, după cum bine arată situaţia din Egipt şi Libia, relatează agenţia RIA Novosti, potrivit Agerpers.
”Trebuie să înţelegem că există ţări şi chiar regiuni întregi din lume care nu pot trăi conform normelor universal recunoscute, conform normelor democraţiei americane sau europene. Ele au o altă societate şi alte tradiţii”, a declarat Vladimir Putin la reuniune.
Liderul de la Kremlin a menţionat în context situaţia din Egipt, unde Frăţia Musulmană a sosit la putere după înlăturarea regimului lui Hosni Mubarak, după care confreria islamistă a fost ea însăşi înlăturată de la putere de către armată. ”A avut loc un tur complet, după care s-a revenit de unde s-a plecat”, a afirmat preşedintele rus.
În Libia, opoziţia a înlăturat regimul lui Muammar Gaddafi cu concursul aviaţiei NATO. După victoria revoluţiei libiene, ambasadorul SUA a fost omorât la Benghazi în toamna lui 2012.
”Cei care au lansat operaţiunea militară în Libia aveau, fără îndoială, motive nobile. Dar care este rezultatul? S-a luptat pentru democraţie, şi unde este ea ? Ţara este divizată în mai multe teritorii controlate de diferite triburi. Toţi se luptă împotriva tuturor. Unde este democraţia ? Ambasadorul american a fost ucis. Iată rezultatul acestei politici”, a mai spus Putin.