Putin, lapte și miere cu noua Putere

Ministerul de Externe al Rusiei a emis un comunicat de presă prin care salută rezolvarea crizei politice de la Chișinău și își exprimă deschiderea pentru colaborarea cu noul Guvern, condus de Maia Sandu, transmite Cotidianul.md.

„Suntem mulțumiți de soluționarea pașnică a crizei politice din Moldova. Printre cele mai importante provocări cu care se confruntă noile autorități se numără măsuri urgente în vederea democratizării proceselor politice interne, precum și a dezvoltării socio-economice a țării. Ne așteptăm ca noul guvern de la Chișinău să ia măsuri constructive pentru a promova cooperarea ruso-moldovenească în diferite domenii. Moscova este gata în acest sens”, se arată în comunicatul emis de ministerul rus de Externe.

Rusia și Uniunea Europeană au fost primele entități care au recunoscut noul Guvern de la Chișinău. Și americanii l-au recunoscut.

Departamentului de Stat a transmis într-un comunicat că„Statele Unite salută anunțul Partidului Democrat, că se retrage din Guvern în favoarea premierului Maia Sandu și a coaliției formate de Parlamentul ales în mod democratic”.

„Salutăm acțiunile coaliției și a fostului Guvern, care s-au angajat într-un transfer pașnic de putere, fapt ce reflectă voința poporului moldovean. Solicităm reținere în această perioadă de tranziție. Statele Unite vor continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din Moldova și vor rămâne angajate să colaboreze cu toți moldovenii, pe măsură ce construiesc un viitor mai prosper și mai democratic”, se mai arată în poziția oficială a SUA.

PD-ul oligarhului Vlad Plahotniuc a anunțat vineri că părăsește guvernarea, după o ședință a conducerii partidului la care a participat, pentru scurt timp, și ambasadorul SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Eu, ca un handicapat ce sunt, abia astept ca Rarutu parasutat in „marele pnl” dupa metoda Johannis sa candideze la prezidentiale si sa primeasca maxim maximorum 5%! Daca n -o va lua rau in bot rarutu de la colegii pnl-isti pe care a pus biciul si vorbeste in numele partidului de parca ceilati membri CEX rahati in ploaie, sa nu-mi spuneti mie cutu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.