Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (II)

Atacul cu rachete ordonat de preşedintele Donald Trump asupra aeroportului militar sirian Al-Chaayrate a marcat o premieră în politica militară a SUA faţă de acest conflict ce durează de şase ani şi, pe de altă parte, a însemnat revenirea la intervenţionismul american în diferite părţi ale lumii. Cât de mult a avut de câștigat președintele Trump de pe urma acestei decizii și cât au beneficiat rivalii săi politici? Cum a fost văzută acţiunea punitivă americană în Rusia și în lumea arabă?

„A luat toată lumea din scurt. Trimiţând, în noaptea de 7 aprilie, 59 de rachete asupra bazei aeriene din Siria, Trump a dovedit din nou cât este de imprevizibil. Până acum, linia preşedintelui american pe plan internaţional părea clară: limitarea rolului SUA în diferite tratate, atât comerciale, cât şi militare, cu scopul de «a reda Americii grandoarea ei». Pe 30 martie, Tillerson, apoi Nikki Halley, reprezentanta SUA la ONU, declarau că, pentru Washington, plecarea lui Assad nu este o «prioritate». Dar, în decurs de o săptămână, totul s-a schimbat (…). Dincolo de repercusiunile încă incerte asupra geopoliticii mondiale, această răsturnare de situaţie ar putea servi interesele preşedintelui american pe plan extern, precum şi în politica internă“, scrie Huffington Post, care, în context, prezintă şapte avantaje pe care le-ar fi obţinut şeful Casei Albe.

„Rachetele Tomahawk au scris un nou capitol despre voinţa fermă a administraţiei americane de a-i reda Americii prestigiul pierdut de Obama.“ Cotidianul saudit Asharq Al-Awsat

Cele şapte beneficii ale lui Trump

1. Trump este la locul lui şi vrea să se ştie

Loviturile din Siria reprezintă prima lui luare de poziţie, total independentă de moştenirea politică a lui Obama, fiind şi un mijloc de delimitare de predecesorul lui. Punând în aplicare ameninţările sale în câteva ore, Trump încearcă (în fine?) să îmbrace costumul de şef al executivului? „Brusc, i se acordă încredere cuvântului său. Este o lovitură mediatică“, opinează Pierre Guerlain, profesor de civilizaţie americană, citat de ziarul amintit. Totuşi, nimic nu garantează că, în domeniul popularităţii, acest pariu nu va fi riscant într-o ţară traumatizată de războiul din Irak şi Afganistan, populaţia americană fiind foarte puţin favorabilă unei noi intrări într-un război. Iar decizia lui Trump din 7 aprilie nu este una fără riscuri pentru cota sa de popularitate, în scădere de la debutul mandatului.

2. Impresionarea Chinei, Coreei de Nord şi Iranului

Hazard al calendarului, loviturile americane în Siria au fost declanşate chiar în momentul în care Trump îl avea ca oaspete pe preşedintele chinez, Xi Jinping, un moment perfect pentru el de a-şi arăta muşchii în faţa unei Chine cu care are raporturi delicate. Întâlnirea celor doi lideri mondiali se arăta „foarte dificilă“, fiind marcată de convorbiri delicate privind deficitul comercial şi utilizarea armei nucleare de către Coreea de Nord. Dar decizia surprinzătoare a lui Trump a basculat priorităţile şi a trimis un mesaj particular puternic în Asia: preşedintele este „dispus să ia măsuri decisive, când trebuie“, după cum spunea Tillerson. Pe scurt, pentru Coreea de Nord, ca şi pentru Iran şi chiar pentru China şi restul Asiei, mesajul e foarte clar: lui Trump, imprevizibil mai mult ca niciodată, nu îi este teamă să pună ameninţările în practică!

3. Distanţarea de Rusia

Ajuns la Casa Albă, Trump şi-a anunţat imediat opţiunile: relaţiile SUA – Rusia trebuie să evolueze, el chiar spunând că speră „într-o bună relaţie“ cu omologul său rus. Dar această dorinţă afişată, adăugată bănuielilor privind ingerinţa Moscovei în campania prezidenţială, i-a creat probleme în final, după ce deja fusese acuzat de Hillary Clinton că este „marioneta“ lui Putin. Acum, atacând protejatul acestuia din Orientul Mijlociu, el i-a dat cu tifla preşedintelui rus, care consideră gestul american drept o „agresiune împotriva unui stat suveran“. Acest atac va fi suficient pentru a linişti opinia publică naţională şi a elimina bănuielile privind ingerinţa rusă? Nu este sigur, întrucât, cum spuneam, încă din iulie, FBI a lansat deja o anchetă. În schimb, el „dă o lovitură considerabilă relaţiilor dintre Rusia şi SUA, aflate deja într-o stare proastă“, a declarat presei purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

4. Aliaţii? Nu e cazul

După alegerea sa, Trump nu a contenit să se ia de NATO, pe care l-a apreciat „învechit“ şi un hău financiar pentru SUA, reproşându-i, totodată, că nu face prea multe împotriva terorismului. Prin atacul de vineri, preşedintele american a acţionat solitar în faţa unei comunităţi internaţionale care se teme să acţioneze. Preluând temporar şi brusc conducerea unei comunităţi internaţionale ezitante, SUA au decis în mod vizibil să dea un exemplu, reafirmând capacitatea lor, atât pe plan militar, cât şi diplomatic, de a se lansa într-o ofensivă unilaterală. Fără a se bucura, dar şi fără a condamna revirimentul surprinzător al lui Trump, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a mulţumit să spună că Alianţa „va suporta toate eforturile internaţionale, cu scopul de-a aduce pacea şi o soluţie politică în Siria“.

Trimiţând, în noaptea de 7 aprilie, 59 de rachete asupra bazei aeriene din Siria, Trump a dovedit din nou cât este de imprevizibil

5. A face pe placul industriei americane de armament

SUA rămân principalul exportator mondial de arme şi deţin 33% din piaţă, devansând Rusia şi China. În pofida acestui loc dominant şi a bugetului colosal (582,7 miliarde dolari în 2017) alocat Apărării, retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu şi tăierile operate de Administraţia Obama au răcit într-un fel ambiţiile industriaşilor. Ajuns la putere, Trump, care a făcut din securitatea Americii una dintre priorităţile sale, l-a prins pe picior greşit pe predecesorul său şi s-a declarat în favoarea unei revalorizări a bugetului Apărării, propunând o „creştere istorică“, spre a „reconstrui“ armata şi a face faţă unei lumi „periculoase“. Anunţul a provocat imediat o creştere a acţiunilor întreprinderilor care au contracte cu Pentagonul. Acum, trimițând cele 59 de rachete Tomahawk, care costă circa 832.000 de dolari, el a dat un puternic semnal pozitiv uneia dintre puternicele industrii americane, care ar putea fi interpretat ca o promisiune pentru un viitor înfloritor pentru cea producătoare de armament.

6. Pacea cu tenorii republicani

Între Trump şi republicani există relaţii complicate. O parte dintre aleşi (republicani, ca şi democraţi) au denunţat ofensiva americană ca un act anticonstituţional, dar pentru tenorii din „Grand Old Party“ a venit ora ralierii, inclusiv pentru cei nemulţumiţi de reducerea bugetului alocat domeniului extern, în profitul cheltuielilor militare. Printre aceştia se află influentul John McCain, senatorul Lyndsey Graham, fostul candidat la prezidenţiale Marco Rubio şi Paul Ryan, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, care au salutat în termeni entuziaşti loviturile din Siria. Într-un comunicat comun, ei apreciază că, „spre deosebire de precedenta administraţie, preşedintele Trump (…) merită să fie susţinut de poporul american“.

7. Deturnarea atenţiei (cu riscurile şi pericolele sale)

Nu doar pentru cei mai avizaţi observatori este limpede că primele luni ale lui Trump la Casa Albă sunt departe de a fi un succes în domeniul intern. El a ieşit slăbit din aproape toate reformele pe care a încercat să le realizeze, iar pentru a face uitat acest lucru, ce era mai bun decât o deturnare a atenţiei spre ceva foarte grav pe plan extern? Atacând Siria şi provocând frisoane Rusiei, Trump a redirijat atenţia lumii, a mass-media şi a americanilor acolo unde-i convenea: departe de problemele referitoare la gestionarea Americii intra-muros. Evident, adevăratul test pentru el este ce va fi după. Iar acest lucru are efect imediat, pentru că decizia lui surprinzătoare va marca o turnură în relaţiile ruso-americane în plin război contra terorismului. Ca urmare, SUA riscă să se preteze la un veritabil joc echilibristic, de o parte, lupta contra terorismului în Siria, azi aflat total sub egida Moscovei; de cealaltă parte, trebuie să fie capabilă să critice şi chiar să sancţioneze deciziile controversate ale lui Assad. Dar, după cum opina Antony Blinken, fost oficial sub preşedinţia lui Obama, „aceasta presupune ceva pentru care administraţia are puţin interes: democraţia inteligentă“.

33% din piața mondială a armelor sunt deținute de companiile americane, unii dintre cei mai mari beneficiari ai potențialei implicări a SUA în războiul din Siria

Represaliile Rusiei

În noile condiţii, Donald Trump trebuie să reacţioneze la represaliile Moscovei, pe care, în mod superficial, unii le consideră „simbolice“. Totuşi, să nu se uite că aceasta a tăiat imediat legăturile cu amintitul comitet militar mixt din Siria, decizie care ar putea avea efecte incalculabile nu numai pe plan militar regional. De asemenea, nu este deloc exclus să se consemneze o escaladare a tensiunii dintre Washington şi Moscova. Până atunci, notăm că atacul american a oferit Rusiei un pretext ideal pentru a-şi mări grupul naval de luptă din largul coastelor siriene. Astfel, aceasta a trimis imediat în Mediterana fregata Amiral Grigorovici, dotată cu rachete de croazieră Kalibr. Fregata va ajunge în portul sirian Tartus, unde Rusia are o bază navală.

Poziția lumii arabe

Hrăniţi de decenii cu ura faţă de America, supăraţi de primele declaraţii şi măsuri ale preşedintelui american la adresa lumii musulmane, arabii au avut probleme în a se bucura deschis de loviturile americane în Siria, nota publicaţia pariziană Courrier International, care a realizat o sinteză a reacţiilor din presa şi lumea arabă.
Neliniştea este evidentă în rândurile opoziţiei siriene, a cărei presă, răspândită între Istanbul, Gaziantep (estul Turciei) şi regiunile siriene care nu sunt sub controlul regimului Assad, nu s-a pronunțat doar la loviturile americane. În schimb, presa oficială a regimului Assad, obişnuită cu limbajul de lemn, a scos la iveală obişnuitele clişee „antiimperialiste“, Trump fiind acuzat că este noul aliat al Daech-ISIS –Statul Islamic şi al terorismului internaţional. Să recunoaştem, lui îi va fi foarte greu să contracareze această acuză în momentul în care Statul Islamic i-a mulţumit pentru atacarea bazei aeriene siriene, alte grupări rebele, unele legate de Al-Qaida, făcând la fel!

John McCain, senatorul acuzat de Trump că doreşte să înceapă „al treilea război mondial”, a lăudat decizia preşedintelui de a lansa atacul asupra Siriei

Condamnare și laude

Astfel, în cotidianul oficial din oraşul Alep, Al-Jhamahir, articolul principal condamna „agresiunea americană şi diferitele comploturi ale SUA ce vizează ţările arabe“. Nu era uitat nici „regimul fascist din Arabia Saudită“, ţară aflată pe acelaşi plan al inamiciţiei cu Israelul. La fel sunt tratate ţările din Golf. În schimb, tonul este radical schimbat în cotidianul saudit Asharq Al-Awsat, care, ca şi alte publicații finanţate de regimul wahabbit, îl aplaudă pe preşedintele american. Autorul articolului scrie: „Putem afirma că lumea întreagă, şi nu numai Siria, a devenit o nouă realitate: preşedintele Trump ne-a surprins. Ceea ce Obama a fost incapabil să facă în şase ani în care mii de sirieni au căzut victime ale laşităţii sale, Trump a reuşit în mai puţin de trei zile după măcelărirea din Khan Cheikun. Rachetele Tomahawk au scris un nou capitol despre voinţa fermă a administraţiei americane de a-i reda Americii prestigiul pierdut de Obama“.

„Elogiul agresiunii americane“

Felicitările nu sunt la ordinea zilei în cotidianul arab de stânga Al-Arabi-Al-Jadeed, care apare la Londra. Pe un ton amar, autorul îşi titrează astfel editorialul, „Elogiul agresiunii americane“, şi scrie că „realizările «ucigaşe» ale clanului Assad, tatăl şi fiul, permit azi unui criminal de război ca premierul Benjamin Netanyahu să arate lumii compasiunea sa pentru copiii sirieni… şi împing sirienii să se felicite şi să acopere cu elogii agresiunea americană împotriva regimului lor“.

În fine, cunoscutul cotidian francofon L’Orient-Le Jour din Beirut recadrează evenimentul. „Cât de simbolică şi de surprinzătoare este ea, lovitura americană nu modifică cu nimic datele de pe terenul sirian. Şi nimic nu a arătat, deocamdată, că Washingtonul are intenţia să revadă priorităţile sale şi să se angajeze înainte de toate împotriva lui Assad. SUA se vor confrunta repede cu aceeaşi dilemă ca şi administrațiile precedente. O politică ce vizează căderea regimului sirian va fi în mod dur sinonimă cu o escaladare cu Moscova… Mai mult decât al nu ştiu câtelea reviriment al politicii americane în Siria, loviturile (de la 7 aprilie – n.n.) seamănă mai curând cu «one shot», al cărui obiectiv principal este de a da un mesaj puternic restului lumii.“

În Siria, sângele cere sânge şi, astfel, poporul sirian scindat ajunge să elogieze intervenţiile străine (ruse, iraniene, americane, turce), la rândul lor aducătoare de moarte

Loviturile americane văzute de la Moscova

Tot Courrier International a realizat şi o sinteză a reacţiilor din presa moscovită, care, imediat după atacul american cu rachete asupra Siriei, a reluat integral aprecierile lui Putin, care-l califica „o agresiune împotriva unui stat suveran, o încălcare a normelor de drept internaţional sub un pretext viclean“. El a apreciat, totodată, că operaţiunea „va provoca grave prejudicii relaţiilor ruso-americane şi va constitui un obstacol în vederea creării unei coaliţii internaţionale împotriva terorismului“. În context, cotidianul Komersant îl cita pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, potrivit căruia sistemul sirian de apărare antirachetă va fi întărit. De altfel, potrivit lui, „doar 24 dintre cele 59 de rachete Tomahawk au atins aerodromul, punctul în care au căzut celelalte 35 nefiind cunoscut deocamdată“. El a mai afirmat că „forţele grupărilor Al-Nosra şi Daech au lansat un atac asupra poziţiilor siriene imediat după atacul american“.

„Războiul trebuie dus la bun sfârşit“ de Rusia

Revista Expert, apropiată de poziţiile Kremlinului, reia argumentele prin care Moscova a apărat responsabilitatea lui Assad în atacul din oraşul Khan Cheikum, care a servit drept pretext pentru loviturile ordonate de Trump. „Assad nu este masochist… El nu ar fi comis un act de sinucidere politică într-un moment în care Washingtonul renunţase la ideea răsturnării lui de la putere, Occidentul nu mai susţinea opoziţia armată, iar forţele guvernamentale repurtaseră o serie de victorii pe teren. Notăm că Moscova ceruse o anchetă internaţională privind posibilitatea existenţei a unei uzine chimice sau a unui depozit în care s-ar păstra gaz sarin, sub controlul opoziţiei siriene. Indiferent ce va fi, războiul trebuie dus la bun sfârşit şi, de preferinţă, câştigat“, nota revista amintită.

„Rusia fie îşi întăreşte prezenţa în Siria, cu riscul unei confruntări militare directe cu SUA, fie se retrage din conflict, ceea ce va provoca grele pierderi de imagine, înainte de toate, pentru preşedintele Putin.“
Nezavisimaia Gazeta

O alegere dificilă pentru Kremlin

Cunoscutul cotidian moscovit Nezavisimaia Gazeta aprecia încă din titlu că nu există motive de îngrijorare. În fapt, dacă Trump a decis să lovească fără să aştepte concluziile anchetei internaţionale, faptul se datorează poziţiei adoptate de opoziţia democrată, el dorind să se arate ferm imediat ce i s-a ivit ocazia. „În aceste condiţii, Rusia trebuie să facă o alegere dificilă: fie îşi întăreşte prezenţa în Siria, cu riscul unei confruntări militare directe cu SUA, fie se retrage din conflict, ceea ce va provoca grele pierderi de imagine, înainte de toate, pentru preşedintele Putin.“

Dialogul Putin – Trump va continua

Cronicarul de la influentul site Vzgliad nu se teme de o escaladare a conflictului dintre americani şi ruşi şi explică în cinci puncte pentru ce dialogul Trump – Putin nu va fi rupt: „1. Americanii au făcut cu adevărat o demonstraţie de forţă, o acţiune de comunicare care nu are nicio semnificaţie militară serioasă şi, mai ales, nu are nimic dintr-o confruntare cu Rusia. 2. Washingtonul ne-a informat despre atac, Trump dorind să fie sigur că militarii noştri vor fi evacuaţi. 3. Trump a dorit să ridice tonul pe frontul extern, dar mai ales pe cel intern: «Obama nu făcea decât să pălăvrăgească, eu lovesc, iată cine este adevăratul lider!». 4. Aceste lovituri schimbă ceva? În Siria, în mod sigur, nimic, iar în raporturile ruso-americane, cu atât mai mult. Putin înţelege perfect motivările care au susţinut decizia lui Trump. Iată pentru ce preşedintele se va limita la declaraţia sa «ameninţătoare». 5. Dacă, din întâmplare, Kremlinul ar refuza vizita lui Rex Tillerson la Moscova (prevăzută pentru 11-12 aprilie), acest lucru nu ar mai fi deloc esenţial. A menţine dialogul cu Trump rămâne un fapt de actualitate“.

Sigur că mai sunt destule întrebări despre actualul stadiu al relaţiilor dintre Rusia şi SUA şi, în context, despre hăţişul situaţiei din Siria şi Orientul Mijlociu, despre dedesubturile diferitelor declaraţii şi acţiuni ale Moscovei şi Washingtonului, dar un lucru apare drept cert: concertarea ruso-americană funcţionează, retorica politicianistă făcând parte din arsenalul marilor puteri.

Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.