Ministerul israelian al Apărării a confirmat, marţi, că a efectuat un test de rachetă în Marea Mediterană în cooperare cu Statele Unite, relatează ynetnews.com.
Este posibil ca anunţul Rusiei să fie legat de această lansare, afirmă portalul israelian.
Cele două rachete balistice detectate de Rusia deasupra Mediteranei s-au prăbuşit în mare, a anunţat agenţia de presă rusă Ria Novosti, citată de Reuters .
Rusia a depistat, marţi, lansarea a două rachete în Marea Mediterană. Acestea ar fi fost lansate din partea centrală a Mării Mediterane către coastele estice, scrie AFP.
Lansarea, care a avut loc la 10.16 ora Moscovei (09.16 ora României), a fost detectată de staţiile radar de la Armavir (sudul Rusiei), potrivit ministerului, care adaugă că ministrul Apărării, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin.
Potrivit news.com.au, ambasada rusa în Siria a anunţat, marţi, că nu a observat semne ale unui atac cu racheta sau explozii in Damasc, ca urmare a detectării celor două rachete deasupra Marii Mediterane.