Radiografia mișcărilor extremiste din Europa

În prima parte a acestui documentar arătam că, luând ca reper 2001, anul în care, la 11 septembrie, au avut loc atentatele din SUA ce au deschis calea discursurilor neopopuliste din întreaga lume şi parcă mai apăsat din Europa, Le Figaro.fr a inventariat 250 de alegeri care au avut loc ulterior, constatând lucruri deloc îmbucurătoare.

În context, remarcăm că, dacă panorama agenţiei France Presse are în vedere doar zece ţări din Europa (fără România), un documentar din Liberation.fr din 15 septembrie se centrează pe mişcarea neonazistă din Europa şi relevă că „nostalgicii lui Hitler ies tot mai mult din umbră, în cadrul adunărilor spectaculoase, precum în SUA, sau în viaţa politică, în Slovacia ori în Grecia etc.“.

Prezentăm partea a II-a a radiografiei mişcărilor de extremă dreapta din Europa, aşa cum a fost ea realizată de ziarul Le Figaro şi de agenţia France Presse şi Franceinfo TV.

„Zorii aurii”, de inspiraţie neonazistă, a devenit al treilea partid politic al Greciei

Grecia: Zorii aurii, făcuți să dureze?

În Grecia, extrema dreaptă este, fără îndoială, cea despre care, în Europa, s-a vorbit cel mai mult în ultimii ani. Căzută totuși în desuetudine la câțiva ani după eliminarea regimului coloneilor, ea a cunoscut o revenire spectaculoasă în anii 2000. La început, datorită LAOS (Alerta Populară Ortodoxă), care a intrat la guvernare în 2011, într-o alianță cu stânga, și a obținut un ministru și trei viceminiștri, care aveau un fel de „pedigree“, de vreme ce ministrul Transporturilor a fost membru al unui partid neonazist, iar viceministrul Agriculturii era un colaborator al regimului coloneilor. În afara poziției lor naționaliste, membrii LAOS se distingeau prin luări de poziție adesea fanteziste, precum dorința ca toată lumea să înceapă să vorbească greaca veche. Ei propovăduiau, de alt­fel, apărarea religiei ortodoxe, iar pe plan economic, austeritatea. Această participare la guvernare a slăbit pozițiile LAOS, care, în următorii ani, și-a pierdut deputații naționali și europeni.

Membrii formațiunii Zorii aurii celebrează bătălia de la Termopile din 480 î.Hr., cu ocazia căreia câteva sute de războinici spartani au sfidat armata persană, mult mai numeroasă. Acest eveniment istoric a devenit un simbol pentru extrema dreaptă, chiar și dincolo de Grecia. Slăbirea LAOS permite apariția formațiunii Zorii aurii, de inspirație neonazistă, devenită în câteva scrutine al treilea partid politic al țării. Unul dintre scopurile sale este crearea unei noi societăţi populate de oameni noi. În acest scop, el propovăduiește recurge­rea la democrația directă, planificarea economiei în serviciul statului, respinge violent orice formă de imigrare, considerând că societatea este formată din persoane cu „aceeași zestre biologică și spirituală“. Zorii aurii a reușit să-și mențină scorul din 2012, chiar dacă numărul de voturi pe care îl obține tinde să scadă la fiecare scrutin. În 2014, partidul cunoaște un revers important, după arestarea a 69 de membri, printre care deputații naționali și liderul Nikos Michaloliakos, judecați pentru apartenența la o organizație criminală.

Procente la alegeri: minimum – 3,80%, legislative 2007; maximum – 13,27%, europene 2014.

Suedezul Jimmie Akesson respinge multiculturalismul

Suedia: clasa politică, unită în fața Democraților

Şi Suedia face parte dintre ţările afectate recent de avântul extremei dreapta. Partidul Democraților (SD), situat încă de la creare la extrema dreaptă radicală și apropiat de mediile neonaziste, s-a mulțumit multă vreme cu scoruri neglijabile ce se apropiau de 0%. În 2002, el trece pentru prima dată de 1%. Liderul Democraților este Jimmie Akesson, cel care, în seara legislativelor din 2014, sărbătorește scorul electoral al formaţiunii sale, ce trecea de la 6% la 13%, devenind astfel al treilea partid politic al ţării. Ulterior, renunţă la elementele cele mai radicale, abandonând rasismul frontal, pentru a adopta respingerea multiculturalismului, şi promovează apărarea drepturilor sociale contra liberalismului. În continuare, el îşi va dubla procentele la fiecare alegere parlamentară, realizând în 2004 aproape 13%, adică 50 de deputaţi în Parlament. Este un scor care forţează partidele tradiţionale de stânga şi de dreapta să facă un acord cu guvernul, valabil până în 2022, al cărui scop este de a bloca intrarea extremei dreapta în Parlament.

Procente la alegeri: minimum – 1,13%, europene 2004; maximum – 12,93%, europene 2014.

Finlanda: Adevăraţii Finlandezi, în guvern?

Ca şi Suedia, Finlanda a rămas multă vreme inaccesibilă mişcărilor naţional-populiste. Până recent, viaţa politică a fost un joc egal între cele trei principale forţe politice ale ţării, care se aliau unele cu altele. Nu există o adevărată opoziţie între stânga şi dreapta, toate asperităţile fiind şterse. Timp de 10 ani, Adevăraţii Finlandezi (care şi-au schimbat numele, devenind Partidul Finlandezilor) nu au obţinut decât rezultate neglijabile. Abia din 2007 ele încep să crească, iar discursul eurosceptic şi antiimigaţie câştigă teren. În 2014 obţin 19% din voturi, explodând pe scena politică. Evident, personalitatea carismaticului lor lider, Timo Soini, a jucat un rol. La fel, efectele mondializării, care au lovit industria naţională a lemnului şi hârtiei. În fine, un scandal de corupţie, care a dus la demisia premierului, a favorizat populiştii. Soini a refuzat calificarea partidului său ca fiind de extremă dreapta şi preferă să-l descrie drept „un partid al muncitorilor, fără socialism“.

În 2015, cu aproape 18%, ei intră în guvernul de coaliţie, alături de centru dreapta. Soini devine ministru de Externe, însă nu a putut aplica principalele prevederi ale programului partidului său în privinţa imigraţiei, politicii europene şi austerităţii. Participarea la guvernare îl va costa, întrucât partidul cade în sondaje. Ca urmare, după ce a condus partidul 20 de ani, el anunţă că nu mai vrea un nou mandat. La municipalele din 2017, sondajele se confirmă la urne, iar partidul are parte de un duş rece, cu cele 8,8% din voturi – 3,5% mai puţin decât la precedentele municipale, din 2012. Scorul este de două ori mai mic decât cel de la ultimele legislative din 2015. Soini spune că partidul a suferit din cauza politicii de austeritate a guvernului.

Procente la alegeri: minimum – 0,70, europene 2004; maximum – 17,60%, legislative 2015.

Danemarca, Norvegia şi Elveţia: bastioane bine păzite

Între ţările nordice, de 15 ani, Danemarca şi Norvegia se menţin la niveluri ridicate. Ele au unele asemănări: au cunoscut avântul extremei dreapta populiste în aceeaşi perioadă – anii 1970. În cele două ţări ea se numeşte Partidul Progresului (în Danemarca, Partidul Popular va prelua ştafeta). Aici, critica statului providenţial şi a deschiderilor sale sociale predomină. Chestiunile etnice şi denunţarea imigraţiei constituie o parte importantă a discursului. Partidul Popular Danez, care susţine guvernul fără a fi în el, pierde din popularitate în aceste ultime luni din cauza mai multor afaceri de finanţare. În Elveţia, UDC depăşeşte cele 20 de procente după 1999 şi chiar cele 25% după 2003, bazându-şi discursul pe evidenţierea democraţiei indirecte şi izolarea Elveţiei în toate problemele internaţionale.

Procente la alegeri: minimum – 9,50%%, locale 2015; maximum – 22,90%, legislative 2005.

Europa de Est

În fostele ţări ale blocului sovietic, logica este diferită. Istoria nu este aceeaşi. Regimurilor fascizante din război le-au urmat lungii ani ai comunismului, notează analiştii din Le Figaro.fr. După căderea Zidului Berlinului şi a democraţiilor populare, căile împrumutate de mişcările de dreapta, republicane sau radicale, au diferit adesea mult de cele ale verilor din Vest. Problemele societăţii nu sunt aceleaşi, şi asta, nu din cauză că aceste societăţi nu s-au confruntat niciodată cu multiculturalismul. Ca urmare, recenta problemă a migranţilor a constituit o noutate pentru unele dintre ele, în care ultimele strămutări de populaţie datează din epoca sovietică şi nu priveau decât populaţiile slave. (În acest punct, analiştii ziarului parizian fie nu cunosc, fie ignoră cu bună ştiinţă păţania saşilor şi şvabilor din România, deportaţi în fosta URSS din ordinul lui Stalin, în anii 1950, sau românii din Basarabia, mutaţi în Siberia ori răspândiţi în diferite republici unionale central-asiatice pentru a li se pierde urma şi pentru a lichida caracterul românesc al acestui teritoriu – D.C.) De altfel, întrebări au apărut în legătură cu dreapta poloneză sau ungară, ai cărei lideri au anunţat că vor să facă „o contrarevoluţie culturală“ în Europa.

Jobbik visează la Ungaria Mare şi defilează în uniforme ale Gărzii Ungare din 1930

Ungaria: sub presiunea partidului Jobbik

De mai mulţi ani, Ungaria este un teren fertil pentru avântul extremei dreapta. Îndeosebi datorită visului, nutrit încă de unii unguri, al unei reveniri la „Ungaria Mare“, ale cărei limite ajungeau dincolo de frontierele actuale. Acest teritoriu istoric ce duce până la Imperiul Austro-Ungar şi divizat de Tratatul de la Trianon, din 1920, adună zone aflate azi în Austria, Croaţia, România, Serbia, Slovenia şi Ucraina. Ungaria a văzut reapărând defilări în uniforme ce amintesc de moda anilor 1930, îndeosebi de Garda ungară, braţul înarmat al Jobbik (Mişcarea pentru o mai bună Ungarie). În 2009, ea a fost dizolvată de justiţie. În ultima vreme, politica dusă de premierul Viktor Orban a creat probleme îndeosebi din cauza ideilor sale sale privind statul de drept. Politologul francez Jean-Yves Camus, specialist în extrema dreaptă, aminteşte că, dacă Fidesz, partidul lui Viktor Orban, are „o concepţie mai puţin liberală despre democraţie“ decât au formaţiunile politice occidentale, el nu rămâne mai puţin „un partid conservator ce-şi asumă ancorarea sa la dreapta“, ştiind să capitalizeze sentimentul naţional al ungurilor. Fidesz rămâne sub presiunea lui Jobbik, autentic partid de extremă dreapta. Acesta din urmă vrea o reîntoarcere la Ungaria Mare, vrea să sprijine populaţiile de origine maghiară ce trăiesc dincolo de frontierele ţării şi firmele lor. Jobbik stigmatizează mereu romii, cerând închisori speciale pentru ei şi crearea unei jandarmerii rurale care să se ocupe de această problemă. La nivel securitar, partidul propune exportarea prizonierilor în afara Ungariei şi restabilirea pedepsei capitale. Ca şi Fidesz, el vrea să reevalueze moştenirea comunistă, dar pentru aceasta propune să se publice numele colaboratorilor fostei poliţii secrete. El doreşte ca terenurile ungare să nu poată fi vândute străinilor şi vrea ca ţării să i se asigure alimente din producţie internă. Jobbik doreşte să supună unui referendum problema prezenţei Ungariei în UE şi vrea o axă cu Polonia şi Croaţia pentru a face concurenţă „ţărilor din Europa de Vest, care domină Europa“. În fine, el doreşte „să sfârşească cu tabuurile reprezentate de politica imperială a UE, războaiele nejustificate duse de SUA şi cu eforturile sioniste ale Israelului pentru a domina Ungaria şi lumea“. Jobbik a progresat constant după crearea sa, în 2003. În ultimii ani, el primeşte 15% – 20% din voturi.

Procente la alegeri: minimum – 2,35%, europene 2004; maximum – 20,22%, legislative 2014.

Partidul lui Jarosław Kaczyński a obţinut 28,57 la sută la europenele din 2004

Polonia: dreapta puternică blochează spaţiul disponibil

De câteva luni, guvernul Poloniei, prin Partidul Lege şi Justiţie (PiS) condus de Jarosław Kaczyński, a creat acelaşi tip de probleme ca şi Ungaria. Sunt întrebări la care Frederic Zalewski, conferenţiar la Paris Ouest Nanterre, membru al Institutului de Ştiinţe Sociale şi Politice (CNRS) din Paris, are acelaşi fel de rezerve ca şi Jean-Yves Camus pentru Budapesta. Potrivit lui, PiS „este o dreapta care dezvoltă practici autoritare pe baze foarte conservatoare şi care nu ezită să nu respecte statul de drept“. Totodată, „contrar dictatorilor, guvernul polonez foloseşte resursele democraţiei drept instrument de legitimare“ şi se apropie de unele ţări precum Rusia. Există şi în Polonia, ca şi în alte ţări din Europa de Est, „voinţa de a pune definitiv capăt comunismului şi puterii unei părţi a fostelor elite ajunse să-şi menţină poziţiile politice şi economice. Este vorba despre declanşarea unei a doua revoluţii, după cea din 1989“. O revoluţie dusă pe baze conservatoare. Poziţiile puternice ale dreptei au reuşit să menţină mult timp extrema dreaptă la slabe rezultate, ceea ce nu a împiedicat-o să obţină scoruri bune la unele alegeri.

Procente la alegeri: minimum – 1,31%, legislative 2011; maximum – 28,57%, europene 2004.

Cehia şi România: prăbuşirea

În Est, alte ţări au văzut cum extrema lor dreaptă s-a prăbuşit. Republica Cehă face parte dintre ele. Adunarea pentru Republică – Partidul Republican Cehoslovac, care a realizat scoruri ce ajungeau până la 8% în anii 1990, s-a prăbuşit, îndeosebi din cauza unui discurs ancorat în dreapta tradiţională. Scorurile acestei tabere politice încearcă să crească în ultimii ani, sub impulsul unui personaj atipic, Tomio Okamura, născut dintr-o mamă cehoaică şi un tată coreo-japonez, lider al partidelor Zorii Democraţiei, apoi Libertate şi Democraţie Directă. În afara poziţiilor sale în favoarea democraţiei directe şi a preferinţei naţionale, el s-a evidenţiat prin cererea expulzării romilor în India sau prin cererea de plimbare a porcilor în jurul moscheilor.

Şi în România scorurile extremei dreapta s-au prăbuşit. Partidul România Mare a ajuns până acolo încât a participat în al doilea tur al prezidenţialelor, în 2000, graţie celor 28% realizate de liderul său, Vadim Tudor, tribun cu discurs voit antisemit şi lăudător al dictatorului fascist Antonescu (1940-1944). Scorurile sale s-au prăbuşit total, devenind neglijabile de-a lungul timpului. În 2016, Partidul România Mare nu a totalizat decât 1% din voturi la legislative. El este devansat de o nouă formaţie, Partidul România Unită (2,80%).

Slovacia: o coaliţie roz-brună la putere

În Slovacia, Partidul Naţional Slovac (SNS), mare apărător al independenţei ţării, în 1993, autor al unui discurs xenofob afirmat, a ştiut să menţină scoruri relativ ridicate de peste 20 de ani, în pofida unor hiatusuri şi în lipsa concurenţei unei drepte populiste, mizând masiv pe temele sale predilecte. În luna martie 2016, noua coaliţie roz-brună pozează alături de un pahar de şampanie: sunt Robert Fico, şeful guvernului, şi Andrej Danko, preşedintele Partidului Naţional Slovac. Acesta din urmă prezidează parlamentul slovac. Stânga blochează dreapta pe acest teren, întrucât socialistul Robert Fico a făcut alianţă cu SNS pentru a guverna între 2006 şi 2010, primind vii critici internaţionale. După o campanie electorală împotriva migranţilor, Robert Fico a format din nou o coaliţie „roz-brună“, în martie 2016, cu SNS. În fine, notăm ascensiunea unui alt partid de extremă dreapta, Slovacia Noastră, nostalgic după regimul fascizant şi clerical al lui Tiso, care a obţinut 8% din voturi la alegerile din 2016, adică 14 deputaţi în parlament.
Procente la alegeri: minimum – 2,01%, europene 2004; maximum – 16,66%, legislative 2016.

Statele baltice: o extremă dreapta limitată de o dreaptă puternică

Statele baltice nu se află toate pe aceeaşi lungime de undă. În ultimii 15 ani, Estonia a fost mai puţin afectată de avântul extremei dreapta, chiar dacă Partidul Popular Conservator (EKRE) a realizat 8,1% la ultimele legislative, în 2015. Invers, Letonia păstrează un nivel ridicat de 15 ani, care oscilează între 5,70% şi 29,82%. În Lituania, procentajul se menţine, în cea mai mare parte a timpului, la peste 10%. Procente minore pentru o „dreaptă clasică, ce duce deja o politică naţionalistă“, după cum arată Celine Bayou, coredactoare a revistei Regard sur l’Est. Problemele migrației, care fac reţetă adesea în Vest, erau considerate, până de curând, foarte puţin importante pentru ţară. „În Estonia şi Letonia există importante minorităţi rusofone care nu au cetăţenie, arată Celine Bayou. O parte a dezbaterii politice se învârte deci în jurul Rusiei, devenit tot mai preocupant de-a lungul anilor, pe măsură ce Putin şi-a consolidat puterea.“ Aceste minorităţi rusofone fără cetăţenie se consideră nedreptăţite de partidele politice clasice, precum Unitate, în Letonia, care s-a pronunţat contra dreptului la vot. Totul pentru Letonia (partid de extremă dreapta – n.red.) a mers mai departe decât dreapta clasică, propunând trimiterea acasă a tuturor ruşilor în vagoane, o referire evidentă la Al Doilea Război Mondial, radicalii fiind constrânşi adesea să recurgă la supralicitări.

Într-un grafic, Le Figaro.fr arată că, în ultimii 15 ani, există o creştere globală a rezultatelor acestor partide de extremă dreapta de pe continent şi că ele sunt sunt diverse, multiforme, cele mai multe evoluând şi devenind produse ale epocii lor, adaptându-se la mutaţiile geopolitice. Dacă critica islamului şi a lumii musulmane era prezentă şi înainte de 2001, atentatele de la 11 septembrie 2001 au devenit elemente centrale ale discursului neopopulist, care a adus vânt la pupă formaţiunilor politice de acest gen. Politologul Nicolas Lebourg opinează că fiecare criză care a urmat – cea financiară din 2008 şi cea a migraţiei din 2015 – a sfârşit prin a alinia astrele pentru extrema dreaptă. El arată că, odată cu conjuncţia acestor crize, extrema dreaptă este în situaţia nu numai de a progresa datorită ei înseşi, ci şi de a transmite viziunea sa asupra lumii sau programele sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.