Realizatorul B1 TV Radu Banciu l-a criticat dur în emisiunea sa de duminică seara pe Robert Turcescu, după ce acesta s-a autodenunțat că a fost ofițer acoperit. O „jivină”, „impostor”, „fariseu”, a afirmat realizatorul TV despre fostul său coleg de televiziune.
În opinia lui Banciu, Robert Turcescu a fost șantajat să divulge că a lucrat ca ofițer sub acoperire și și-ar fi negociat plecarea.
„Turcescu a venit la televiziunea lui, după ce sigur, a fost șantajat, vă dai seama ce i s-a întâmplat să recunoască că e un fariseu. Dârdâia, spuneau colegii când a plecat de aici, și spunea: „Nu vă fie frică, nu vă fie frică”! E clar că el a fost șantajat în ultimul hal, dar ceva de genul cum vine cămătarul și-ți spune: dacă a doua zi, la ora cutare, nu mi-ai adus bănuțul, ești mort. Am auzit pe aici termenul onoare. Nici vorbă! Turcescu a fost un fariseu și o jivină până în ultima secundă a carierei lui de jurnalist. Faptul că el a ținut 10 ani ascuns această treabă – a fost deconspirat la Antena 3 din 2012 – este la fel de laș cum sunt oamenii politici care când renunță spun demisia de onoare. El a fost forțat pentru că dacă nu, nu mai avea de trăit. Mie ce mi-e frică din toată chestiunea asta este că el și-a negociat, așa cum a făcut toată viața lui, și această plecare. Mă tem de chestia asta. Nu pot să bag mâna în foc pentru că nu cunosc și nici nu mă interesează”, a susținut Banciu.
Realizatorul TV a persiflat în același timp activitatea jurnalistică a lui Turcescu.
„Și-a mințit colegii, și-a mințit familia, și-a mințit angajatorii și așa mai departe că își făcea meseria. În fiecare seară ne spunea la televizor că este o investigație jurnalistică. Astăzi a venit și l-a luat pe Dumnezeu ca pe o ultimă resursă. Ce impostură! Colegii lui, siderați – le va veni și lor rândul într-un scurt timp sperăm – stăteau și se uitau la el ca la sfinetele moaște, n-aveau curaj să-i spună „pleci măi de aici” sau ne denunțăm și noi odată cu tine”, a mai spus Banciu, duminică seara.
Banciu l-a acuzat totodată pe Turcescu că a „furat” și i-a asigurat pe privitorii săi că a luat „destul”.
„Mi-e frică să nu fie mâine la șase dimineața în Guatemala și să scape definitiv. Bun, a renunțat la cariera de jurnalist, dar a luat destul, stați liniștiți. Îi ajunge pentru restul vieții cât a înșfăcat. De la Vântu, și pe unde a tras el sforile înainte. Nu-i plângeți de milă. E o zi mare. Am mai scăpat de un impostor”, a afirmat realizatorul B1 TV.