Radu Mazăre a fost adus din penitenciar la sediul Instanței Supreme pentru a fi confirmat mandatul de arestare din dosarul Polaris în care a fost condamnat, în primă instanță, la aproape 10 ani de închisoare. Avocaţii fostului primar al Constanţei au făcut contestaţie în anulare în acest dosar.
Radu Mazăre a refuzat să dea declarații în fața instanței supreme, procurorul solicitând confirmarea mandatului emis în lipsă. Procurorul a spus: „Această măsură a fost dispusă în ianuarie 2018. Acesta a încălcat obligațiile prevăzute. În mod just, instanța a făcut o analiză a prevederilor privind luarea arestării preventive. Apreciem că motivele instanței subzistă și acum. În acest moment, s-a pronunțat deja instanța în 3 mai 2019. Sunt întrunite condițiil analizate în baza cărora s-a dispus mandatul de arestare preventivă. Confirmați mandatul de arestare emis în lipsă”.
La rândul său, apărătorul lui Mazăre a spus în fața instanței că lasă la aprecierea Înaltei Curți decizia. Completul a rămas în pronunțare.
„Nu l-au judecat atâția ani și fac ce vor (magistrații, n.r.)? Mai contează acum ce mai zice (Mazăre, n.r.)? (…) A vorbit destul atâția ani. 10 ani a tot vorbit, au tot fost audieri”, a declarat, la ieșirea din sediul instanței supreme, avocatul lui Mazăre, Lizeta Haralambie.
Radu Mazăre a fost plasat, în acest dosar, sub control judiciar, însă acesta a încălcat condițiile și a plecat în Madagascar, fiind emis mandat de arestare pe numele său. Potrivit procedurii, inculpatul trebuie prezentat în fața instanței pentru confirmarea mandatului.
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-și ispăși pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în alt dosar, cel al retrocedărilor, a fost escortat cu Poliția până la Penitenciarul Rahova.
Apărătorul lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie, a declarat că fostul primar al Constanței se aștepta să fie arestat și că la Rahova nu s-a plâns de nimic, subliniind că acesta a început să citească istorie și geografie. Avocatul a mai spus că Mazăre are doi colegi de celulă.
Radu Mazăre a fost plecat în Madagascar mai bine de un an, iar acolo a făcut demersuri, potrivit avocaților săi, pentru a obține azil.
Radu Mazăre încearcă să scape de condamnare
Radu Mazăre a fost adus din penitenciar la sediul Instanței Supreme pentru a fi confirmat mandatul de arestare din dosarul Polaris în care a fost condamnat, în primă instanță, la aproape 10 ani de închisoare.
Radu Mazăre a fost adus din penitenciar la sediul Instanței Supreme pentru a fi confirmat mandatul de arestare din dosarul Polaris în care a fost condamnat, în primă instanță, la aproape 10 ani de închisoare.
Distribuie articolul pe:
5 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Tropicanu , ai zis bine : Ce stat de drept, ce justitie, ce stat de drept ! Niste fraze de ei inventate …Numai legi/contracte frauduloase obtinute prin inselaciuni , ca ei sa poata exploata poporul dupa interesele lor .
Miroase de la o posta ca aducerea lui Mazare in tara inainte de alegeri este opera lui Johannis care tace in combinatie cu Macarou! Ce stat de drept, ce justitie, ce stat de drept! Niste fraze de ei inventate. Macrou a dat ordin si presedintele tribului din Madagascar s-a executat. De ce nu a fost judecat dosarul de un judecator malgas precum a fost judecat dosarul lui Ghita de „cuscri” sarbi? Johannis va castiga ceva? Fiindca nu s-a respectat drepturile omului, o va lua rau in freza! Romanii nu mai pun botu cum au pus cand basecu l-a arestat pe Nicolae Popa!
VRETI SW VA ZIC,VIAM MAI ZISO. RAZBOIUL ROMÃNO ,RÔMÂN,NU DUCE ,NICÃIERI, FACETI FE VRETI,FRECATIVW GENUNCHI,DAR RAZBOIUL ÃSTA NU DUCE NICÃIERI.,.PUNCT..AVETI GRIJA DE TARA VOASTRA..ATÎT VA ZIC..DAR VA MAI ZIC..PACAT CA NU SÎNT MAI TÎNÃR,NU STIU UNDE SE VW DUCE ACEASTA TARÃ,CÃ,DUPÃ CUM SE ARATÃ, VAI MAMA NOASTRÃ.EU MA CONSIDER PATRIOT DE AL VOSTRU,PENTRU CA…AICI MAM NASCUT,TRAIT SI DUS BUNE SI RELE,NU ÎI BINE CE SE ÎNTÎMPLÃ,ÎN TARÃ LA ORA ACTUALÃ.,,GÎNDITIVÃ,.FRATI,,ROMÃNI,..PÎNA NU ÎI TIRZIU.,,,
… sa mearga imbracat la instanta in Stefan cel Mare si sa il aiba pe piticul-clovn-bufon Liviu, in dreapta lui.
Care Curte Suprema? Cea condusa de TARCEA-PARCEA (continuatoarea lui Livia Stanciu pusa in functie de base la recomndarea lui Toader care a vandut blugi si visiki)pentru care legea este un moft si drepturile omului sunt un lux? Cine te baga in ultima instanta la inchisoare, o mamaie facuta pe vremea comunistilor si care nu sufla o vorba despre secu fiindca este sefa structurii de securitate din ICCJ! Mai cinstitita a fost Aspasia (esti frumoasa) care a recunoscut ca are nepoti de crescut! Toate completurile de trei au fost puse cu mana nici macar cu loteria 6/49, iar completele de 5 nu respecta teoria numerelor mari. Ce teoria probabilitatilor, ce statistica, ce lanturi Markov, ordinul lui Johannis se executa- nu se discuta. Asta da democratie originala si libertate pentru supusi!