Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că acțiunea Corpului de control la Spitalul Pantelimon nu a vizat morții ci doar două plângeri administrative.
Rafila spune că nu a greșit cu nimic și că nu își dă demisia.
„Toată lumea m-a întrebat legat de demisie. Eu nu cred că am motive să îmi dau demisia legat de acest caz. Cred că mai important decât o demisie este problema legată de credibilitatea sistemului de sănătate şi mai ales a corpului medical.”, a declarat Rafila, la Antena 3.
Potrivit ministrului Sănătății, faptul că la Pantelimin modificările din tratamentul pacienţilor nu erau trecute şi în fişele de observaţie ale bolnavilor este foarte grav.
„Este total anormal, asta este o chestiune foarte gravă, pentru că atunci înseamnă că, practic, putem să dăm orice fel de tratament şi nimeni nu-şi asumă nimic. Asta este o chestiune gravă, a fost documentată, am înţeles, de către procurori şi ea stă la baza unei greşeli foarte serioase pe care posibil – spun posibil, pentru că nu avem încă o decizie a instanţei – au realizat-o acolo, în secţie (la Spitalul Sfântul Pantelimon”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Ce sa-ti dai tu demisia ca nu lucrezi la MS!!!Tu esti omsul altora!!