Rafinăria Petromidia intră în oprire tehnologică

În toată această perioadă, compania va continua să își onoreze obligațiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienți urmând a fi asigurate din

De (R.C.)
Rafinăria Petromidia intră în oprire tehnologică

În toată această perioadă, compania va continua să își onoreze obligațiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienți urmând a fi asigurate din

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (KMGI), va sista activitatea operațională a rafinăriei Petromidia Năvodari, în perioada 11 martie – 3 aprilie, pentru realizarea unei revizii tehnologice programate.

În cadrul reviziei se vor efectua lucrări de verificare și recertificare a unităților de producție și a fluxurilor operaționale, conform legislației în vigoare. Pentru menținerea și creșterea randamentelor de producție, dar și asigurarea calității carburanților, sunt programate și lucrări de schimbare a catalizatorilor, în instalațiile din rafinărie.

Pe fondul acestor lucrări, compania va sista procesele operaționale și din rafinăria Vega Ploiești, care funcționează cu materii finite și semifabricate provenite din Petromidia Năvodari.

Lucrările vor fi realizate de specialiștii din cadrul Rompetrol Rafinare, Rominserv (contractor general al Grupului KMGI), dar și alte companii din țară, cu experiență în domeniu.

În toată această perioadă, compania va continua să își onoreze obligațiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienți urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI.

Oprirea tehnologică este o necesitate pentru buna funcționare a instalațiilor din rafinărie și face parte din strategia generală de Grup, prin care a fost stabilit un calendar precis de activități, cu revizii generale efectuate la interval de 4 ani și opriri tehnologice programate la un interval de 2 ani.

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Instalatie de hidrofinare a fost refacuta. Se reconecteaza la fluxul rafinariei…. Rafinaria va repornii la capacitate maxima…

  2. Rafinaria furata de Patriciu, mai are doar cca 45% romanesc ca proprietate, desi in 2004, aveam cca 65%, prin datoriile la stat neplatite! Patriciu a luat miliardele de la kazahi si acum se cearta mostenitorii pe ei! Statul roman aluat praful de pe toba!!

  3. DUPA EXPLOZIA SI FOCUL DE LA HIDROFINARE MOTORINE RAFINARIA A FOST OPRITA VRO 6 LUNI !,OPRIREA DE ACUM PE MOTIVE DE REVIZIE CAND TEMPERATURILE SUNT SUB 10 GRADE DOVEDESTE O CAUZA ASCUNSA ,IN 3 SAPTAMANI NU FACI REVIZIE LA O RAFINARIE CA PETROMIDIA !.
    „OPRIREA TEHNOLOGICA ESTE PENTRU O BUNA FUNCTIONARE SI FACE PARTE DIN STRATEGIE „,RECITITI DE CATE ORI VRETI ACEASTA EXPRESIE IDIOATA SI VETI INTELEGE CE-I IN SPATELE ACESTEI OPRIRI IN PLINA CRIZA ENERGETICA SI CAND BENZINA SI MOTORINA A TRECUT DE 7,5 LEI/L .
    NE MERITAM SOARTA SUNTEM UN POPOR DE IDIOTI !,NOI AM VANDUT TOATE CELE 10 RAFINARII SI RESURSELE .IAR CADOUL LUI PONTA ACELE SUTE DE MILIOANE DE EURO FACUTE LUI MUNAIGAZ NU TREBUIE UITATE.

  4. Dar ce mai apartine Romaniei? Benzina poate sa creasca cat vor proprietarii straini nicidecum guvernul tarii care nu mai are aproape nimic in proprietatea statului. Maestrul ILIE SERBANESCU a spus corect unuia care injura politicul de acum: politica Romaniei o face proprietarul (proprietarii) si nu guvernul tarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.