Un elicopter MI – 17 al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul M.A.I. a aterizat în cursul nopţii în Bucureşti, cu trei persoane rănite în accidentul de săptămâna trecută din Ungaria, informează MAI printr-un comunicat.
„Totodată, alţi patru răniţi au fost aduşi în ţară astăzi, cu o maşină pentru transport victime multiple din dotarea Ministerului Afacerilor Interne. Aducerea răniţilor în ţară, pe calea aerului sau pe cea terestră, a fost decisă pe baza avizului medical, în funcţie de starea lor de sănătate”, mai precizează sursa citată.
În accidentul din Ungaria de săptămâna trecută au murit trei români, iar alții au fost răniți. O parte dintre răniți au fost aduși atunci în țară.